Ce cauți în poză?

Mulți dintre voi vă amintiți cu nostalgie și amuzament de pozele din deceniile‘70 și ‘80, celebrele cadre cu “ursul”. La Sovata, la Felix, Govora sau la Vatra Dornei toată lumea, de la ăl cu barba sură pân’ la ăl cu țâța-n gură, tot românul se poza lângă un urs, cândva viu, la momentul tragerii în chip acesta fiind o biată blană umplută cu câlți, țeapănă și de cele mai multe ori urât mirositoare. Maimuța este o apariție relativ recentă, de prin anii ’90, biata ființă tropicală fiind târâtă prin caniculă și nisipul fierbinte în special pe Litoral, tot în același scop. Au mai fost și pozele cu căprioara, lupul, egreta sau pârșul de alun. Aminitirile din stațiuni, pozele cu ursul și cu maimuța ori alte vietăți… împăiate, par să fie reeditate astăzi și de unele personalități sau oficialități care țin morțiș să se tragă în chip cu orice întâlnesc în cale, chiar dacă legătura lor cu obiectul sau momentul respectiv e la fel de strânsă ca cea dintre o babă și Acceleratorul de particule de la Măgurele. O bucată de fier beton, o hală, o mărgică găsită pe stradă, un tobogan, o vitrină, o personalitate dintr-un domeniu diametral opus celui în care activează doritorul musai de poză – orice e bun și gata oricând pentru a face parte dintr-o fotogramă în care să apari și tu,dacă se poate în prim-plan, oficial fiind.

Am văzut zilele trecute cum o pleiadă de oficialități, foarte puține dintre ele având legătură directă și dovedită cu obiectul respectiv, s-au tras în niște seturi de poze cu elicopterul SMURD. Cadre peste cadre, mai ceva ca Madonna în Vogue, alinieri în fața prețiosului și așteptatului obiect salvator de vieți, poze peste fotografii au curs prin comunicatele de presă sau postările auto-laudative pe rețelele de socializare, poze în care vedeai pe lângă prețiosul aparat de zbor și câțiva oameni care chiar aveau legătură cu subiectul, dar și secretari de stat mai mici, parlamentari, directori de instituții și alte personalități care nu aveau nici în clin, nici în mânecă cu această valoroasă investiție dată, în sfârșit, în folosință. Adresez întrebarea simplă, concretă: ce cauți în poză? Iese din discuție șeful cel mare, Raed Arafat, din motive lesne de înțeles.

Îl scot din grupul căruia îi adresez această întrebare și pe președintele Consiliului Județean, un om care a avut o contribuție decisivă la construirea, finalizarea și darea în folosință a bazei, cu tot cu pistă și elicopter. Fără Tiberiu Marc, place sau nu unora, această investiție s-ar fi aflat și astăzi pe post de muzeu, în eterna așteptare. Îl scot din discuție și pe comandantul ISU Sălaj, Adrian Chichișan, un om de toată isprava  și care de fiecare dată chiar a făcut ceea ce a spus, evitând să-și mediatizele meritele (reale!) și care care a depus, la rândul său, eforturi aproape inimaginabile ca această bază de care depinde viața a sute de pacienți din șase județe, să fie dată în folosință.

Cel puțin acestor două persoane, șase județe le datorează faptul că baza de la Jibou este astăzi funcțională iar aparatul zboară zi și noapte salvând adulți și copii pentru care viața atârnă de cele mai multe ori de un fir subțire de ață, iar granița dintre viață și moarte se trasează literalmente în secunde. Revin însă la titlul editorialului meu. Fără răutate gratuită, fără malițiozitate, fără dorința de a lua “la mișto” sau de a pune într-o lumină proastă anumite persoane,întreb din nou: ce cauți în poză? Dumneata, cel care nu ai nicio legatură cu această investiție, cu munca depusă în ducerea ei la îndeplinire și fireasca funcționare sau cu multe alte obiective în care apari, drept, falnic, zâmbitor, de parcă sălăjenii ți-ar datora ceva sau obiectivul în sine ar fi rămas cu buricul netăiat dacă tu nu erai în cadrul respectiv. Unde sunt pompierii? Unde sunt piloții? Unde sunt muncitorii care au lucrat cu brațele și cârca zi și noapte la această bază? Unde sunt medicii – sufletul acestei baze de salvare, maiștri militari care vor întreține acest elicopter, hangarul și care vor răspunde cu capul de funcționarea lui în condiții de siguranță? Unde sunt acești oameni, că nu-I văd în nicio poza?! Ce cauți în poze de la evenimente organizate pentru investiții și rezultate la care nu ai avut nici cea mai mică contribuție? De ce vrei ca oamenii să strâmbe mereu din nas, iar eu, ca jurnalist ori alții ca mine, să refuz sistematic să public astfel de fotografii tocmai pentru a nu cădea eu și ziarul la la care lucrez în penibil, dar și pentru a te feri pe dumneata de un ridicol iminent? Desigur, fiecare e liber să se tragă în poze unde și cum dorește.

Instagramul și Facebook-ul suportă orice și e loc pentru toți sub Soare, la urma urmei. Poți să te pozezi până te ia apoplexia în oglindă, uitându-te în sus, uitându-te în jos, cu farfuria în față, cu pisica în poală sau lângă vreun obiectiv turistic. Dar atunci când în mod conștient decizi să te așezi țanțoș, ca un stâlp inutil lângă un obiectiv sau o investiție pentru care nu ai făcut chiar nimic și să te erijezi vizual, fie și doar aluziv, în cineva care a contribuit nemijlocit la acel lucru, este de departe un soi de voo-doo prin care te rogi insistent ca omul de rând care știe ce și cât poți, să te disprețuiască tot mai adânc.

 

4 Thoughts to “Ce cauți în poză?”

  1. Anonim

    Am observat și eu că în fotografie apare și un popă, deși biserica nu este o instituție a statului și nu are atribuții în acordarea asistenței medicale. Popii să meargă să „sfințească” Mercedesurile interlopilor. Sau ale preafericiților.

  2. Matra

    Domnule Negoita , de ce nu faceti acest material si cand se depun coroane la IP, Treznea , cand este ziua orasului , a comunei , etc .
    Adica in poza , dupa dvs. , trebuie sa fie doar Marc si STINGATORUL ?
    La ziua orasului trebuie sa fie doar primarul si consiliul local in poze ?
    La depuneri de coroane sa fie in poze doar urmasii celor care au murit ?
    La nunta sa fie doar mirele si mireasa ?
    Eu consider ca la un eveniment pot sa fie in poza toti cei care sunt invitati .
    Probabil ca pe unii ne roade invidia ca nu am fost invitat e altceva si atunci se da dispozitie de atac la persoane .

    1. Andrada

      Nu ati inteles nimic din acest articol… Pacat. pentru unii, unele randuri sunt mult prea subtile.

  3. Haparatorul di drepturi

    Da, da, unde-s cărămidarii?

Leave a Comment