Câți ca voi?

Trecem de la o “stare” la alta, mai degrabă ca un bolnav bipolar decât ca o țară cu un Parlament și un Guvern în care măsurile în situații de mega-criză trebuie să fie întocmai și la timp. Umblăm ca niște somnambuli într-un vis copleșitor în timp ce la televizor ni se citesc basme de Klaus Iohannis sau nuvele de Ludovic Orban, pe diverse tematici, una mai validă și mai importantă decât cealaltă. Cum ne fură „nenorociții” de unguri Ardealul, cum ajută statul IMM-urile, prin cel mai amplu program din ultimele 3 decenii (12 cereri aprobate, din 97.000, până acum), cum hotelierii și proprietarii de restaurante și-au pierdut mințile și au decis, ei înșiși, să închidă afacerile în urma unor afecțiuni stranii, cu simptome regăsite și la medicii ruși care se aruncă de pe la ferestre. Nu, nu e nimic presupus sau inventat, chiar așa au spus de la cele mai înalte tribune executive conducătorii noștri, că nu e de vină Guvernul pentru faptul că hotelurile s-au închis, ei sunt de vină! Stai și te întrebi cine e de fapt bolnav în ecuația asta. O distinsă absolventă de Drept, mare șefă mare de partid – doamna Gorghiu, vine și ea și dă la vâsle, întregind lista de inepții a celor numiți mai sus: “E în regulă să faci diverse artificii neconstituționale, asumat, dacă o cere urgența”. Nu ar fi vreo noutate neconstituționalitatea asta, s-a văzut ea biata și pe la palate mai mari. Câțu, Velea, Anisie, Alexandru și alții… Vorba lui Topârceanu: Câți ca voi? Ni se spun povești, suntem făcuți eroi, suntem lăudați în cel mai lingușitor mod prin discursuri ipocrite, cum că vai ce bine stăm, ce de vieți am salvat noi, plebea, respectând măsurile impuse.

Suntem duși cu zăhărelul în continuare că „totul va fi bine” și nu se spune nimic despre dramele care s-au declanșat în lanț la nivel micro și macro economic sau în casa fiecărui român. Nu se vorbește nimic despre școala online la care nu au acces peste  jumătate din copiii României, nu se spune nimic despre criza unor medicamente vitale, despre falimentul celor care aveau o cabană, o cafenea, un hotel, despre lipsa totală a măsurilor eficiente, concrete, de ajutorare a oricărei entități care nu are legătură sau nu face parte din stat. Ni se întoarce forțat capul către realizări și împliniri mărețe care de fapt nu există. Aleșii neamului stau acolo, în bula lor și urzesc pe același stil mizer planurile lor prin care interesele, bunăstarea lor și jupuirea românilor să continue, mascate, evident. În măsuri de sprijin de un real folos. În vremuri în care pandemia ne-a prins așa cum știți, în timpuri în care criza economică și sărăcia își arată deja colții, aleșii noștri, unul mai leneș și mai incompetent decât celalalt, pregătesc deja campania electorală pe fondul unei scăderi dramatice a popularității lor. Râdeam și îi înjuram, de cele mai multe ori pe bună dreptate, de ceilalți. De gafele doamnei Dăncilă, de Guvernul șchiop cu trandafir la rever. Dar cu ăștia de acum, ce facem, oameni buni? Uitați-vă în jurul vostru. Ce aveți? Sau poate e mai ușor de observat ceea ce nu aveți? Dintre cele avute, ce ați enumera mai întâi? Sărăcie, locuri de muncă pierdute, siguranța zilei de mâine dusă pea pa Sâmbetei? Nu aveți nici măcar măștile obligatorii de astăzi, de parcă ieri sau săptămâna trecută nu ar fi trebuit să fie cel puțin la fel de… obligatorii. Ce auziți, ce vedeți? Statistici ascunse săptămâni la rând, tot de către care au considerat că e bine să nu știm câți infectați avem? Ce mai vedeți, lipsa măsurilor ferme, eficiente, cu privire la românii intrați în țară de la declanșarea pandemiei? Faptul că autoritățile au aprobat și facilitate plecarea la cules de sparanghel a mii de români, batjocoriți acolo de străini, umiliți, înfometați, îmbolnăviți, în timp ce aceleași autorități au făcut tot posibilul ca aici, în țară, să limiteze orice mișcare, încât oamenii au fost amendați chiar și când mergeau către locul de muncă sau să-și ia la lopată palma de pământ, știind că din toamnă există riscul să crape de foame? Ce vă mai fac bătrânii, sunt bine, sănătoși? Mai ales aceia cu 1 leu (da, un leu, fără nicio exagerare) pensie, beneficiind, totuși, de generozitatea statului care le acordă 700 de lei lunar ca să moară totuși mai lent și nu dintr-o dată? Da, pensionarii aceia care au muncit în agricultură, la cooperative, decenii la rând, despre ei e vorba. Sunt tot acolo, singuri, vai de capul lor, fără un ban, fără un sprijin, fără nicio voce care să le spună că va fi bine și care să prezinte și un argument credibil, sustenabil, că lucrurile chiar așa vor sta… Aleșii noștri pun la cale referendumuri, planuri electorale, pun la dospit gogoși, toate acestea asezonate cu ieșirile absolut grețoase și obositoare ale președintelui și prim-ministrului în care se citesc de pe prompter aceleași povești cu pești pe care nici măcar un elev de gimnaziu nu le mai crede. Cum să le mai creadă cineva când ne uită în jurul nostru și ceea ce vedem, ceea ce simțim, ceea ce trăim, oferă cel mai limpede răspuns? Cum să-i mai crezi când orice măsură trâmbițată electoral poate fi demontată în doi timpi și trei mișcări chiar de către cei care nu sunt specialiști? Vă simțiți apărați, ocrotiți, valorizați? Ați simțit, fiecare dintre voi, vreun semn, o măsură măcar care să fi dat un rezultat evident și palpabil, de când a început nenorocirea aceasta? Aveți garanția că din toamnă lucrurile vor reveni la normal? Cred ca nu. Iar acești oameni nici măcar nu au demnitatea și decența de a-și asuma bâlbele, lenea, incompetența – toate dovedite de nenumărate ori mai ales din martie și până acum, continuând să turuie, ca niște mori stricate, aceleași basme slinoase care nu fac altceva decât să împingă, atât cât mai poate fi împins, un dezastru economic și social deja vizibil la orizont. Încă un pas, încă un șut, încă o injecție cu morfină ca să nu mai simțim durerile atroce care ne chinuie zi de zi, totul ca să treacă ei cu bine, din nou, puntea alegerilor. Cam asta rămâne în urma acestei pandemii, pe lângă o mie de cruci.