Cârdăşia prăbuşeşte România

Cornel Codiţă

Mă rog, ceea ce mai este de prăbuşit din ea. Şi, mai este câte ceva, legat mai ales de viitor. Să începem, precum se cuvine, cu politica, cu cârdăşia liberalo-pesedistă. Din punctul de vedere al viitorului ea funcţionează după „soluţia Kronos”: devorează orice nou născut din sămânţa sa, de teama ca nu cumva, într-o zi, vreunul dintre urmaşi să nu-i ia puterea. Deşi şi-au inventat rădăcini istorice radical diferite, PSD şi PNL au un „genom politic” comun, cel puţin în proporţie de 90%. Compatibilităţile au fost nu o dată evidenţiate, în deceniile scurse de la „resetarea din Decembrie”. Iar, pe măsură ce timpul a trecut, ele s-au accentuat. La efectul de apropiere şi compatibilizare a contribuit, esenţial, transplantul pedist din PNL. Exact aşa cum se întâmplă în cazul transplanturilor de organe la om, „noul venit” aduce cu el o „memorie” şi o „identitate” anterioare, care nu se şterg, ci se impun de la donator la receptor. Implantul pedist a salvat cândva PNL-ul de la irelevanţă electorală dar, în acelaşi timp, l-a obligat să ia şi mai accentuat chipul şi asemănarea, oamenii şi obiectivele politice ale ceea ce oricum era doar o altă aşchie de PSD. Ceea ce PNL şi PD au fost tot timpul, de la era fesenistă şi până azi. Însăşi tumba „istorică” a PD-ului, care s-a dat de trei ori peste cap şi a devenit peste noapte din partid de stânga, partid de dreapta, exact ca FIDESZ-ul lui Orban în Ungaria, (ce mai coincidenţe produce şi istoria asta!!!) arată dincolo de orice îndoială că, la noi, între aşa zisele extreme, dreapta şi stânga, compatibilităţile sunt net dominante, faţă de ceea ce eventual ar reprezenta diferenţe care le separă. Consecinţele acestei cârdăşii sunt catastrofale nu doar pentru gestiunea prezentului, ci şi pentru viitorul care a fost blocat, înţepenit, exclus de la contactul cu dinamica politică a României.
A doua cârdăşie politică toxică, contribuind serios la demolarea din prezent şi distrugerea şanselor României pentru un viitor ceva mai deschis, este cea a actualului Preşedinte al României cu partidele politice ale guvernării, respectiv cârdăşia PSD-PNL. Deşi a plecat la drum, în noul segment de istorie deschis în Decembrie 1989, cu un model constituţional în care rolul esenţial al Preşedintelui este aşezat dincolo de orizontul guvernării, în sfera echilibrelor instituţionale strategice ale Puterii, precum şi în cea menită să ofere garanţii speciale şi soluţii de rezervă cetăţeanului-alegător, supus, nu de puţine ori opresat şi agresat de instituţiile puterii, toţi oamenii politici care au exercitat până acum rol prezidenţial au preferat să se exprime în sfera guvernării. Dintre toţi, actualul Preşedinte este, de departe, cel mai adânc coborât în tranşeele politicii curente şi cel care a neglijat şi ignorat total, cu costuri incomensurabile pentru viitor, obligaţiile constituţionale ce-i reveneau în ceea ce priveşte menţinerea echilibrelor construcţiei politico-statale şi măcar protejarea, dacă nu „salvarea” cetăţeanului de excesele tot mai puţin inhibate ale puterii discreţionare exercitată de instituţiile de forţă ale statului. Ceea ce a fost o deviere toxică şi costisitoare în mandatele Iliescu, o „grea moştenire” în era Constantinescu, o nenorociere în „regimul Băsescu” s-a transformat într-o catastrofă sub sceptrul prezidenţiatului Iohannis.
Cârdăşiile care demolează prezentul şi confiscă viitorul României nu sunt doar politice. Cele mai multe se formează şi se exprimă în relaţia dintre politic şi economic, dintre administraţie şi politic, dintre diferite centre de putere societale şi puterea politică, dintre politic şi vectorii de imagine care contribuie la „imaginea despre realitate” cu care operează cetăţeanul şi contribuie decisiv la formarea deciziei sale de vot. Despre cârdăşiile care s-au cimentat, dacă nu chiar eternizat, în sistemul care distribuie şi redistribuie resursele adunate în bugetele de stat către găştile şi fiefurile de care depind cei mai importanţi pioni ai politicii noastre actuale, s-ar putea scrie biblioteci întregi. Nu le scrie nimeni, iar dacă mai apar ici şi colo, din când în când, câteva pagini prin publicistica gazetărească, ele rămân doar tuşe slabe de acuarelă pe o imensă foaie albă, niciodată suficiente şi nici suficient de bine definite coloristic, astfel încât cineva să poată desluşi contururile ansamblului. Cei curioşi, care ţin morţiş să înţeleagă totuşi desenul, îşi pot imagina un fel de caracatiţă uriaşă, cu tentacule care se refac aproape imediat, de fiecare dată când cineva le mai retează ici şi colo, în îmbrăţişarea căreia statul şi instituţiile sale sunt mulse de resurse până la sânge, iar societatea României agonizează tot mai lipsită de vlagă şi de sorţi de eliberare. Partidele politice şi principalele instituţii ale statului sunt părţi integrale ale acestui sistem, a cărui principală activitate toxică nu este, aşa cum s-ar putea crede, corupţia, nocivă desigur şi ea, ci risipirea fără nici un efect social pozitiv a resurselor de dezvoltare pentru cel puţin cinci generaţii. Vreo sută de ani, grosso modo!

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro