Când Tadici se retrage…

Sunt convins că foarte mulţi dintre noi îi găsim câte un cusur profesional antrenorului Gheorghe Tadici. Mulţi îl consideră ca fiind un tip coleric, ceea ce o şi demonstrează de cele mai multe ori pe marginea terenului, iar Tadici nu neagă acest lucru. A spus, însă, în nenumărate rânduri că pentru el handbalul a însemnat şi încă mai înseamnă totul. Nu puţine au fost momentele când şi-a neglijat chiar şi familia în detrimentul handbaului, vrând să obţină, aşa cum a fost învăţat în toţi cei peste 30 de ani, performanţe.
Criticat de mulţi spectatori pentru faptul că uneori le aplică un tratament dur fetelor, Tadici a explicat în repetate rânduri că disciplina este literă de lege pentru el, iar performanţele fără disciplină sunt greu de realizat. Sunt voci care spun că metodele lui Tadici sunt învechite, însă metodele sale învechite au dus handbalul feminin românesc într-o lume bună.
Au fost momente când nu i-au ieşit „calculele”, iar unul dintre ele a fost chiar în luna decembrie, la turneul final din Ungaria şi Croaţia. A avut parte de ghinion, i-au lipsit trei secunde şi un gol, dar a venit şi accidentarea Adei Nechita, care a afectat din plin parcursul României.
Nu am spus-o niciodată, dar, în momentul în care l-am cunoscut personal pe omul, nu pe antrenorul Tadici, am avut senzaţia că stau de vorbă cu o cu totul altă persoană. În cei opt ani de jurnalism am purtat foarte multe dialoguri cu acest om, iar colericul Tadici se transformă odată cu fluierul de final într-o persoană care nu ar spune niciodată „nu” atunci când îi soliciţi ajutorul, lucru demonstrat de-a lungul anilor. Devine un personaj normal, ca oricare altul, unul care nu jigneşte şi nu se manifestă aşa cum o face pe marginea terenului fără a avea motive bine întemeiate.
Revenind la rezultate, performanţele obţinute de Gheorghe Tadici după ’89 spun totul şi ele rămân în analele handbalului românesc. Antrenorul zălăuan a renunţat zilele trecute atât la funcţia de selecţioner, cât şi la cea de membru în Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal, ceea ce l-a surprins până şi pe preşedintele Alexandru Dedu. Fostului pivot al echipei naţionale nu i-a rămas decât să îi mulţumească selecţionerului pentru rezultatele din ultimele două decenii, spunând în prezenţa celorlalţi membri ai CA că Tadici rămâne antrenorul cu cele mai bune rezultate de după Revoluţie. Antrenorul chiar a fost aplaudat pentru acest lucru de ceilalţi membri care i-au cerut să rămână în conducerea handbalului românesc.
Tadici nu a ţinut niciodată „căruţa” handbalului românesc în loc, aşa cum au avut unii curajul să o spună, din contră, a făcut ca despre România să se vorbească la multe turnee finale de Campionat European şi Mondial, chiar şi la două ediţii ale Jocurilor Olimpice. Rămâne în istorie medalia de argint obţinută în 2005 la Campionatul Mondial din Rusia aşa cum rămân în istorie şi numele multor jucătoare pe care le-a promovat de-alungul carierei de antrenor.
La cei aproape 63 de ani, Tadici a renunţat la echipa naţională nu pentru că nu ar fi făcut faţă în continuare pe două fronturi, ci pentru faptul că l-a deranjat strategia adoptată de noua conducere. Ce poţi să-i reproşezi unui antrenor, fie el altul decât Tadici, pentru un rezultat al echipei naţionale, atâta timp cât numărul jucătoarelor străine permise în campionatul intern este nelimitat? Nu cred că noi, cei din afara terenului, ştim cel mai bine când să solicite time-out un antrenor de peste trei decenii în handbal. Cu Spania nu i-a mai reproşat nimeni acest lucru, chiar dacă a procedat asemănător. Însă, ca să închei cu un proverb pe care chiar zilele trecute mi l-a spus profesorul Tadici, „lumea nu va arunca niciodată cu bota într-un pom fără fructe, ci va alege întotdeauna copacul roditor”.