Când lăcomia poartă sutană

Am trăit o mare dezamăgire zilele trecute, atunci când am participat, cu o plăcere aflată în cădere liberă, la ședința lunară a Consiliului Local municipal. Am avut ocazia să aflu că cei care ne dau, cu mâinile împreunate și plini de evlavie, exemple despre decență, cumpătare, bun-simț și ne spun cum să ne ferim de lăcomie și avariție, tocmai ei sunt cei care trăiesc în și prin toate cele pe care le condamnă plenar. “Să faci ce zice popa, nu ce face el”, spune o vorbă din bătrâni. Cât adevăr!

Tristețea cea mare m-a lovit, însă, atunci când am constatat că cei puși să ne drămuiască și să ne investească bruma de bani din bugetul local, se fac preș la ușa Episcopiei, o instituție care nu arată chiar așa cum cred cei care nu doresc să scoată capul din cutie și să privească tabloul în ansamblul lui. N-am să vă spun, cuvânt cu cuvânt, ce a scris Episcopul Sălajului, prin serviciul Cabinet, Primăriei Zalău, cu adresarea directă către primarul municipiului. De parcă primarul nostru ar putea decide de capul lui cum e cu împărțeala banului și nu avem un Consiliu Local care votează Proiecte de hotărâre și decide asupra acestor împărțeli. Într-o tânguială nedemnă de un vârf în ierarhia bisericească, Cabinetul episcopal terfelește un consilier local  pentru că acesta a avut îndrăzneala de a spune că banii, puțini cât sunt, ar fi bine să fie dați bisericilor și nu birourilor unde se plimbă trei hârtii și opt cafele pe zi. Și pentru că, evident, consilierul și cei câțiva colegi mai curajoși, fac parte din altă formațiune politică decât cea aflată la putere, căci buba de aici se infectează.

Mai că nu l-a făcut și infractor pe consilierul nostru și pe cei care au susținut opinia lui. Inițial, toți consilierii au spus că liberalul are dreptate. Inclusiv coaliția PSD-UDMR-ALDE. Toată lumea a căzut de acord că, da, nu le luăm ălora din birouri aer condiționat, că-și pot face vânt și cu evantaiul, ci luăm ciment, cărămizi și, poate, o centrală termică în câte o biserică, să nu mai înghețe bătrânii și copiii de frig, atunci când vin la slujbe. Zis și votat, luna trecută. Lucrătura s-a schimbat însă peste noapte,Episcopia a trimis răvașul cel otrăvit către domnul primar, iar joia trecută, coaliția puterii din primărie a considerat că a fost o proastă, la ședința din aprilie, ori s-a fumat ceva prin pauze, de vreme ce toți au votat scoaterea Eparhiilor de la finanțare, de altfel, pe foarte bună dreptate. 

Prin urmare, joi, aceeași coaliție și-a tras un pălmoc peste față și s-a trezit la comanda bisericească, a sărit în bocanci, a aruncat pe foc Hotărârea de data trecută și a dat o lecție colegului penelist să o țină minte toată viața. Să stârpim dușmanul! Prefectura, prin armata de  juriștii, a îndrugat ceva și ea, firește, tot întru punerea la colț a celor care au gândit logic repartizarea acestor bani invocând niște texte de lege cum că Episcopiile au dreptul să facă și să dreagă, doar nu credeați că e mai răsărită în gândire și mai cu vână, nici vorbă. Prin urmare, toate instituțiile au tăbărât cu bâte și cuvinte grele pe acești consilieri, rămași singuri împotriva uriașei coaliții de partid. Nu mă supăr pentru faptul că prin votul de joi al forului local, eparhiile primesc bani. Finalitatea proiectului, ca și finalul lui, sunt aceleași. La Biserică merg banii, și cu asta am încheiat discuția.

Mi-e ciudă pe acești consilieri locali și pot să afirm cu tărie că aceste maniere, pe model uite proiectul nu e proiectul, un soi de bătaie de joc, pe mine nu mă reprezintă. N-am nevoie să-mi dicteze mie Episcopia cum îmi împart banii. Asta după ce, culmea culmilor, cei pe care Cabinetul episcopal îi înjură, ar trebui să știe că lor le datorează și funcțiile, și sediul și luxul în care se scaldă acum, însă despre toate acestea, cu subiect și predicat, vom povesti într-un articol amplu, pe viitor. Așadar, pe consilierii noștri nu-i lega nimeni dacă demonstrau până la capăt că un birou eparihal nu are nevoie de dotări lux, ci o bătrână care vine la slujbă are nevoie de un scaun și un pic de căldură acolo unde vine să se roage și să pună și o bancnotă în cutia “milei”, tot pentru onorata Biserică și marile ei nevoi. 

Despre colegialitate, în Consiliul nostru local, simț de răspundere și respect față de noi, cetățenii ce mai poate fi spus, lipsă totală de așa ceva. Cabinetului Episcopal doresc, cu smerenie dar și o mare amărăciune în suflet, să-i spun doar atât: nu mai fiți atât de otrăviți! Transpirați ură și un damf de îngâmfare care nu încântă pe nimeni. Nimeni nu vă iubește atunci când sunteți așa. Nici măcar Dumnezeu. Episcopului de Sălaj, atât eu cât și conducerea ziarului, îi adresăm  din nou, a șaptea oară, o invitație la un dialog, la o discuție despre toate acestea dar și despre eventuale proiecte ale Bisericii despre care și noi și cititorii noștri, vrem să auzim.

Mai puțin despre cerșetorie, mereu și mereu, și mai mult despre dăruire, caritate, bunătate, sinceritate, smerenie, mulțumire, umilință și iubire față de enoriași. Lepădați-vă de comportamente comunist-securiste și mai ales de acest obicei de a trage autoritățile de urechi și de a da, mai mult sau mai puțin voalat, ordine POLITICE, sub amenințarea lui Dumnezeu sau prin alte texte de noaptea minții, cu „creiere întunecate și conștiințe pătate”, atacuri și alte aberații, pe care le-ați insinuat sau scris negru pe alb în solicitarea trimisă către municipalitate. Nu înfuriați oamenii, nu-i batjocoriți și nu le călcați în picioare alegerea, votul pentru că jigniți și Primăria, și primarul, și consilierii, dar mai ales pe noi, cei care am i-am instalat acolo, pentru că anulați după cum vă e vrerea și interesul, ceea ce ei decid, prin voința noastră, a cetățenilor acestui municipiu. Cât despre disperarea cu care vă agățați de niște sume, modice până la urmă, vă reamintesc un text din „legea” care ar trebui să vă guverneze toate gândurile și acțiunile, prezente și viitoare:

Dacă  Mântuitorul ne-a învățat să luăm seama la păsările cerului pentru a scăpa de grija hranei, “că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitnițe, și Tatăl Cel ceresc le hrănește (Matei 6, 26)”, tot la păsări trebuie să ridicăm privirea și atunci când vorbim despre cum trebuie să ne ferim de păcatul lăcomiei: o pasăre nu-și face niciodată două cuiburi.