Romania a ajuns, din nou, subiect pentru presa internationala. Si, cum ne-am obisnuit deja, nu gratie unor realizari laudabile. Cea mai grava drama medicala din istoria post-decembrista, in urma careia unsprezece nou-nascuti au ars in Sectia Terapie Intensiva a Maternitatii Giulesti, a facut inconjurul lumii si a revoltat opinia publica. Patru prunci au sfarsit in incendiu, iar alti sapte se zbat intre viata si moarte.
De ani buni, se vorbeste despre sistemul sanitar romanesc aflat la pamant, despre fondurile insuficiente alocate in aceasta directie, despre proasta dotare a spitalelor, despre salariile prea mici ale personalului, care ii determina pe medici si pe asistente sa mearga la munca in strainatate, despre conditiile mizere din saloane. In principiu, orice problema ce vizeaza sistemul se rezuma la bani. Mai exact, la lipsa lor. Tragedia de la Maternitatea Giulesti, ce s-ar fi putut produce oricand, oriunde in tara, nu a avut, insa, nici cea mai mica legatura cu toate carentele de mai sus. Patru mame si-au pierdut copiii abia nascuti nu pentru ca spitalele sunt subfinantate. Sapte mame tremura la gandul ca inimile micutii lor vor inceta sa mai bata nu pentru ca personalului medical i s-au taiat salariile cu 25 de procente.
Neglijenta. Nepasarea. Lipsa compasiunii. Ele sunt adevaratele vinovate. Ele au fost responsabile si pentru decesul baietelului mort in spitalul din Oltenita dupa ce a fost internat cu o rana la picior, si pentru moartea copilului tratat de medicii din Slatina pentru o banala fractura de antebrat, si pentru multe altele. Dramele de acest gen, ce ar fi trebuit sa reprezinte niste semnale de alarma vizavi de modul in care cadrele medicale din Romania isi fac meseria, s-au lasat cu cel mult desfacerea contractelor de munca ale vinovatilor.
Din pacate, odata ajuns in spital, pacientul nu are nicio garantie ca va iesi, daca nu pe propriile-i picioare, macar in viata. Nepasarea si insensibilitatea cadrelor medicale fac ca viata bolnavului sa fie aproape in permanenta expusa pericolului. Nimeni nu se afla langa pruncii nascuti prematur, desi regulamentul stabileste clar ca acestia au nevoie de supraveghere continua. Situatia nu ar trebui sa ne suprinda prea mult, nu de alta, dar vorbim despre o practica ritualica in spitalele romanesti. Asistentele au cu totul alte preocupari decat sa oblojeasca pacientii. O cafea, o tigara, o barfa… orice a devenit mai important decat suferinta bolnavului. Medicii nici ca te privesc daca nu-si primesc atentiile. Umanitatea a palit in fata altor interese, ce nu ar trebui sa aiba nicio legatura cu actul medical.
Si ne mai miram ca, loviti de boala, politicienii nostri, in frunte cu seful statului, au apelat la clinici din strainatate pentru a fi tratati. Stiu ei ce stiu!
