Am un fix. Nu fumez, nu mă înțeleg cu alcoolul, dar îmi place la nebunie să mă trezesc la cinci și să beau o cafea bună, în liniște. E momentul meu. Nu deschid telefonul, nu intru pe rețele de socializare. Asta fac și la sfârșit de săptămână. Mi-am făcut un obicei de a sta departe de telefon și facebook în zilele de sâmbătă și duminică. De o vreme, acest timp este rezervat strict pentru familie, pentru copii. Oameni buni, e liniște curată, relaxare. Mi-am promis să stau și mai puțin pe telefoane și rețele sociale. Se apropie sărbătorile, curg încurajările să fim mai buni, să postim, să ne rugăm. Culmea, mulți dintre cei care au la profil cruci, icoane și mesaje „divine”, sunt prezenți în lumea virtuală cu ditamai atacurile virulente, cu injurii și acuze la adresa celor care cred în dezvoltare, educație, cultură. Ce să văd pe facebook, oameni care devin viteji sub protecția anonimatului, lansatoare de cuvinte grele, denigratoare la adresa celor care au păreri diferite? L-aș închide în secunda asta, dar nu am puterea necesară. Poate așa am sta mai mult de vorbă între noi, ne-am suna mai des, am ieși, am socializa mai mult, cine știe, poate n-ar mai fi atâta agitație. Îmi place tot mai mult să merg pe jos. De fapt, pe vremea când eram elev, mersul pe jos era la ordinea zilei și culmea, n-am murit, dimpotrivă. La naiba, acum am devenit parcă roboți cu mașini zburătoare. Mașinile sunt tot mai multe, tot mai rapide, dar parcă tot nu ne mai ajunge timpul. E drept. În tinerețe mă rugam să ajung un om ocupat. Acum mă rog să am liniște, sănătate și mai mult timp liber, lucruri simple, domnule! A, uitasem. Mă rog și pentru pace, nu de alta, dar rusia e aproape, iar trump e sărit. Între timp, România e preocupată de veșnicele-i probleme politice. Putem dormi liniștiți.
Cafea și politică
Un text care te pune pe gînduri. Uneori îmi închipui ce s-ar face oamenii dacă s-ar da timpul înapoi la 1970, să zicem. Cînd șofez (de nevoie, că mai mult umblu și pedalez), văd mai nou și babe trecînd pasajul pietonal holbîndu-se și butonînd în tefelon. Le-a ajuns și pe ele progresul! Că mă și întreb cum făceam în anii aceia mai demult să ne întîlnim, să mergem la un suc, o cafea (cînd primeam cîțiva lei de la părinți) – da’ ne întîlneam fest! Țîncii și adolescenții de azi ar înțelege/realiza? N-ar sucomba mutați atunci? Că mie nu mi-ar lipsi gadgetul – dimpotrivă!
Am și eu telefon. Doar pentru aflarea orei, plăți, mail, cîteva convorbiri lunar, nicidecum rețele „sociale” – prefer pe viu!
Just for fun, o urare haiducită de la dl. Pleșu (sper că n-are copy-right): Mult iubitul Iepuroi, să v-aducă Euroi!