Căderea în păcat şi durerea de mită

Biserica Ortodoxă Română este zguduită în aceste zile, la cel mai înalt nivel, de un scandal de corupţie fără precedent. Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, a fost plasat de procurorii DNA sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind cercetat pentru că ar fi comis două infracţiuni dintre cele pe care oamenii simpli, enoriaşii, au fost obişnuiţi să le afle pe la alte “case”, preponderent neparohiale. Teodosie este primul arhiepiscop din România care a ajuns în această situaţie, lista deschisă de sfinţia sa având toate şansele să fie continuată şi de alţi prelaţi români, mai înalţi sau mai scunzi, pentru că o anchetă, aşa cum ştim, nu vine niciodată singură.

Faptele – obţinerea prin întocmirea de documente false şi uz de fals de subvenţii europene pentru o fermucă, dar şi cea de luare de mită, i-au adus arhiepiscopului calitatea de inculpat, cel în cauză fiind extrem de surprins şi afectat de ceea ce a auzit din gura procurorilor. Înaltul prelat şi-a pierdut, printre altele, calitatea de ordonator de credite și rămâne fără sfântul drept de semnătură la fonduri publice și europene, fiind obligat, prescură peste pupăză, să scrie roman-foiletoane pe la Poliţie ori de câte ori este chemat, ca orice corupt obişnuit din grădina Domnului. Pe lângă toate aceste drepturi pe care le pierde, el rămâne şi fără privilegiile, avantajele nenumărate, dar mai ales încrederea enoriaşilor şi subalternilor cărora până acum le dădea ordine şi poveţe preţioase, în timp ce mulţimea îi pupa mâinile sfinte, cu nesaţ.

Nu e niciun păcat dacă ne reamintim faptul că înalta prea-sfinţie a mai fost cercetată în urmă cu câţiva ani – culmea coincidenţei – tot pentru infracţiuni de corupţie. În urmă cu nici doi ani, ÎPS Teodosie era scos de sub urmărire penală după ce fusese cercetat pentru luare de mită și instigare la fals.   Doamne, bate-o mită, că greu îi rezişti când îşi arată cracii şi îşi ţuguie buzele… Nemaiavând nicio grijă, înălţimea sa şi-a făcut prin 2009, cărare în barbă, şi a mai pus-o de nişte bănuţi, vreo 850 de euro (să fie primit, Doamne-ajută) din fo’ 3.000 promişi, arginţi pe care i-a pretins şi primit de la un tinerel care voia şi el să ajungă cândva preasfinţie, pe principiul “orice soldat are în sacul de merinde bastonul de mareşal”. Tragica poveste a arhiepiscopului a fost cât pe-aci să facă şi subiectul unui film, anchetatorii începând la vremea respectivă  filmările la cazul cu mita dăruită de tânărul dornic de studii teologice pe bune. Nu mai punem la socoteală cruciuliţele făcute cu unghia peste lucrările fantastic de știintifice, fătate în detenție de minţile mai multor (unii binecunoscuţi) puşcăriaşi şi pentru care, ai dracu’ procurori, cer socoteală arhiepiscopului.

Concluziile ce pot fi desprinse din aceste fapte, deloc întâmplări, sunt multe; important este să conştientizăm şi să recunoaştem faptul că BOR devine, din ce în ce mai evident, ceea ce este de fapt, dincolo de ceea ce ştie orice enoriaş. Iar asta nu are nici cea mai mică legătură cu credinţa noastră, cu mersul la biserică, cu religia şi cu ceea ce crede sau ÎN ce crede fiecare dintre noi. O dovadă în plus a faptului că nu arhiepiscopul şi nici preotul nu mai reprezintă de mult vreo garanţie a curăţeniei creştine, a poveţei curate şi dezinteresate, a respectării poruncilor de căpătâi pe care le găsim în Biblie. Aşadar, înalţi prelaţi, dragi preoţi, în special cei care vă ştiţi cu musca pe căciulă: mai subţire cu cerşitul, cu pretinsul, cu sfătuitul, cu datul ochilor peste cap. Până una-alta, fără să vă bag în acelaşi cazan pe toţi, pentru că nu toți sunteți aşa, încercaţi să fiţi voi cei care trăiţi cinstit, nu furaţi, nu minţiţi, nu jecmăniţi bătrânii şi amărâţii acestei ţări care vin la voi cu inima, dar şi cu punga, larg deschise. După ce veţi demonstra că aţi înţeles din vechile păcate şi hoţii, comise de voi ori de alţii ca voi, şi nu le veţi mai repeta, aveţi dreptul să cereţi din nou ascultare şi vărsare de bani în cutiile fără fund ale „milei”.

Trebuie să ştiţi că banii oamenilor pot merge şi spre alte locuri, mai sincere şi mai în nevoie, cum ar fi de exemplu o secţie de oncologie infantilă, o maternitate ori un cămin de bătrâni. Dacă un înalt bărbos fură, hăpt din turla BOR, la cel mai înalt nivel, am toate motivele să nu-i mai îndes bani sub sutană şi să cred cu tărie că un copil care priveşte lumea cu ochii în lacrimi de la fereastra unui spital are toate motivele să primească banii mei ori pe cei ai statului (care, de fapt, sunt tot ai mei), cu “drept de preempţiune”, Amin.