Bugetarul nu crede sclavului de la privat

Un angajat bugetar continuă să fie mai bine plătit decât unul în sectorul privat, iar diferențele semnificative se vor menține și în următorii doi ani, arată o estimare a Comisiei Naționale de Prognoză. Nedreptate sau, mai pe românește, normalitate. Mediul de afaceri spune, însă, că este nevoie de o eficientizare a sistemului bugetar, iar o discuție în acest sens a fost promisă înainte de alegeri. Discuția, evident, n-a mai avut loc, iar dacă s-a discutat câte ceva prin pauzele de fumat ale celor care ne conduc, concluziile s-au stins odată cu mucurile țigaretelor. Comisia Națională de Prognoză, instituția care face estimările pe baza cărora Guvernul își creionează bugetul, arată că discrepanțele mari între salariile bugetarilor și cele ale angajaților din mediul privat se mențin și în 2020 și în 2021, în ciuda pandemiei de coronavirus care a lovit serios sectorul privat. Practic, dacă un angajat la buget este estimat să aibă, în 2020, un salariu mediu brut de peste 6.800 de lei, un angajat la privat ar primi, în medie, 4.700 de lei brut. Diferențele se mențin, evident, și în 2021, doar nu credeați  că se schimbă ceva: peste 7.100 de lei brut lunar pentru un angajat la stat față de 5.000 de lei brut pentru un angajat în mediul privat. Cu alte cuvinte, salariile medii brute ale bugetarilor sunt cu 45 la sută  mai mari față de cele obținute de angajații din sectorul privat. Asta spune comisia de prognoză, însă analiștii avansează prin studii diferențe ce ajung până la 70 la sută.

Patronii, aceia care se mai pot lăuda că în aceste condiții le mai vin oamenii la muncă, anunță și ei, cu un surâs ce maschează teamă și chiar disperare, că se fac noi investiții menite să asigure, firește, și bunăstarea angajaților, așa cum anunța deunăzi o multinațională de pe la noi, cunoscută pentru zgârcenia patronală deja legendară. Despre investițiile în resursa umană, cea fără de care investițiile în tehnologie sunt nule, nu vorbește nimeni. Cu toate aceste investiții în fiare și mașini, și zero investiții în oamenii care muncesc, da, aceste multinaționale vor fi nevoite în scurt timp să-și ia tălpășița de la noi, pentru că, din vina lor ori a statului, pe muncitor nu-l interesează și îți va spune la revedere. Aveți idee cu cât este plătit un muncitor în metalurgie în țările europene dezvoltate, cum ar fi Germania, Franța sau Olanda? Au salarii la fel de mari precum medicii sau cercetătorii. De ce? Pentru că metalurgia este una dintre cele mai grele ramuri din câte există în industrie. Însă nu doar în metalurgie se întâmplă acest genocid salarial, în fapt, o batjocură căreia statul ar trebui în primul rând, să îi pună capăt. În toate ramurile industriale salariile sunt execrabile, dar și în domenii precum cultură, jurnalism, prestări servicii etc.

Nu am nimic cu bugetarii, am lucrat și eu la stat ani la rând, am avut o muncă destul de grea și de răspundere și am avut un salariu onest, nu strălucit, însă ceea ce se întâmplă acum în acest sector nu doar că-i bagă în depresie pe cei care trag la șaibă și ajung acasă la sfârșit de lună cu 1.600 de lei, ci subminează pur și simplu vistieria acestei țări, oricum bătută de soartă de neputința politicienilor, de incompetența celor numiți politic în funcții-cheie și așa mai departe. Fără angajații bugetari un stat nu poate funcționa, știm foarte bine, iar cei mai mulți dintre ei merită să fie plătiți decent pentru munca pe care o fac, pentru pregătirea studiile lor. Nu aceasta este problema. Mai greu de greu de înțeles și mai ales de acceptat este de ce bugetarii ies în stradă acum, cerând mai mult și mai mult, în timp ce oamenii care lucrează în aproape toate domeniile din sectorul privat au ajuns să trăiască aproape de pragul sărăciei, având în vedere faptul că salariile le erau oricum mici, la care se adaugă efectele pandemiei, scumpirile care au venit ca un tăvălug peste ei și multe alte rele care s-au potențat reciproc și au ajuns să sugrume acest sector, practic “aorta” economiei noastre… Angajatul de la privat este mereu ciuca bătăilor. despre asta este vorba în toată această nedreptate. La el se termină mereu beneficiile și încep explicațiile și datul din mâini, pe la televizor. Patronul dă vina pe stat acoperind, desigur, și zgârcenia lui, iar statul  – principalul vinovat, tace și merge înainte, ca orice mocangist care întinde mereu mâna și nu oferă mai nimic în schimb. Nici voi, cei care trageți în sectorul privat nu cred că aveți ceva cu bugetarii, însă aș vrea să știu de ce, de exemplu, angajații prefecturilor iau 30 la sută din salariu spor de Covid.

De ce un director al unei instituții de care nu a auzit nimeni, ia în mână opt mii, până la douăzeci de mii de lei. De ce plătesc eu, angajatul de la privat, vacanțele lui și de ce îi achit lunar și sporuri peste sporuri, multe dintre ele niște invenții sfidătoare și total injuste, primele de Paște și Crăciun, bani de mâncare, de pantofi, spor de antene, de sateliți, de chiloți și de multe altele. De ce pentru cei care muncesc de își rup spinarea acest stat putred nu a găsit nici acum, în cel de-al doisprezecelea ceas, un răspuns onest, un echilibru sau măcar o formă prin care cei care încă mai muncesc aici și nu pleacă afară să nu mai fie batjocoriți și umiliți, să nu mai fie trădați. Întrebări retorice, desigur, ce nu vor avea, aici, niciodată un răspuns.

Pentru că acest stat, „paralel” cu orice strigăt al celui care muncește poate mai mult și mai greu decât altul, bagă pumnul în gura celor din sectorul privat, ca să nu-și uite vreo clipă statutul de sclav. Bugetarii ies în stradă: desigur, au acest drept; altceva nu-i privește, nu-i interesează și pe undeva e firesc în contextul social pe care am ajuns să-l trăim. Dacă vine vreun război împotriva statelor europene echitabile, România moare nevinovată. Pentru că așa cum “bogatul nu crede săracului și sătulul nu crede flămândului”, nici bugetarul nu crede celui de la privat, pentru că statul a reușit cu pași mărunți dar siguri să producă această scindare între aceste două categorii dincolo de limitele impuse de pregătirea, școala și experiența angajaților din cele două sectoare, lucruri care fac, desigur, diferența salarială – dar este o diferență uriașă, nefirească, cu consecințe dezastruoase în viețile unor oameni a căror unică vină este aceea că muncesc și vor să trăiască decent.