Una dintre cele mai mari nenorociri pe segmentul patrimoniului istoric și cultural mondial, incendiul devastator de la catedrala Notre Dame din Paris, a pus, dincolo de mobilizarea la nivel mondial, într-o nouă lumină atitudinea bogătașilor lumii într-o astfel de situație. Concerne mondiale precum L’Oreal sau LVMH – unul dintre cele mai mari branduri de distribuție de produse de lux și multe altele, au donat sume colosale (pentru noi), modice pentru ele – de câte 200 de milioane de euro, iată că nici firmele românești nu au stat cu mâinile încrucișate și au trecut la donații consistente.
Pe lângă donațiile mai mici, se remarcă donația unui grup IT, care a scos instantaneu din conturi 1 milion de euro. Criticile au început să curgă pe paginile de socializare. “Pentru spitale nu donați, dar pentru cei care nu ne scot din termeni precum țigani și hoți, imediat vă deschideți punga…” și alte genuri de comentarii care, parțial, nu sunt nefondate. Cu toate acestea, trebuie înțeles și acceptat din capul locului faptul că orice firmă, mare ori mică, face ce vrea cu banii ei. Fiecare patron decide unde și cât donează, iar orice comentariu cum că banii ar fi trebuit să aibă o cu totul altă direcție, este inutil. Desigur, nu pot să ascund faptul că m-aș fi bucurat ca acest milion de euro să meargă către spitalul de oncologie infantilă din România.
Un demers pus pe picioare de două femei, le-aș numi fără teama că greșesc „eroine”, un demers de care statul român și tot patronatul de pe fața pământului românesc n-au fost în stare, spre rușinea lor, niciodată. Sigur că te întrebi, văzând cum doar în interval de câteva zeci de ore, donațiile pentru catedrala Notre Dame au depășit 1 miliard de euro, bani la care și-au adus contribuția și românii, de ce totuși, atunci când e vorba de șansa la viață a copiilor bolnavi, totuși, nu reușim să ne fălim cu sume consistente strânse din donații. Dar, cu toate acestea, nu ne putem erija în judecători pe finanțele altora, pe profitul făcut prin munca lor și nu putem emite pretenții și judecăți pe marginea acestor donații.
Cel mai trist aspect legat de români și această nenorocire întâmplată în inima celui mai vizitat obiectiv turistic din Europa, este acela al prostiei și nesimțirii unor conaționali, care nu se pot abține și fac de pe urma acestei pierderi o sursă de profit. Anunțurile cu “cenușa adunată direct din catedrală”, care te scapă de farmece și îți aduce dragostea pierdută, înapoi, au împânzit spațiile de pe site-urile de vânzare din România. Desigur, într-o atare situație, vina principală nu aparține celor care fac asemenea gesturi incalificabile, ci a celor care se gândesc să susțină aceste demersuri mizerabile și să îi umple de bani pe acești impostori.
Aceste lucruri mi se par cu adevărat de neînchipuit. Revenind la donații, repet faptul că nu avem dreptul să judecăm sume, direcții în care banii se duc sub forma donațiilor, nu putem denigra o companie românească (străină cu atât mai puțin) pentru faptul că decide să susțină financiar reconstrucția părții distruse din catedrala franceză. Însă nici nu mă pot bucura știind că aici, acasă la mine, un spital pentru copii, primul spital de oncologie infantilă din țara noastră, nu beneficiază de aceeași atenție din partea unor firme care ar putea, desigur, să ofere banii unor cauze în fața cărora, străinii, fie ei francezi, englezi ori arabi, nu își vor întoarce gândul ori banii, vreodată.
Dincolo de cenușa de la Notre Dame, de generozitatea unor coloși industriali, bogătași ori cea a unor oameni simpli, dincolo de lacrimile sincere ori cele de crocodil, faptul că “cenușa” din țara noastră, prezentă în atâtea locuri cruciale, rămâne nebăgată în seamă, reprezintă un motiv mare de tristețe și dezamăgire. Aș fi bucuros dacă aș vedea că românii nu rămân indiferenți la dramele străinilor, ori cele care, prin impactul lor, afectează și alte popoare și culturi, dar asta nu înainte de a avea grijă și de rănile noastre care sângerează de decenii, nebăgate în seamă în veci de cineva.
