Râsu’-plânsu’ cu proiectul heliportului de la Jibou. După ce în urmă cu trei ani ne țineam ocoși nevoie-mare, lăudându-ne că am bătut județele vecine care se luptau pentru a obține acest proiect cum nu mai văzuse neam de neamul ardelenilor, am ajuns acum, după un ping-pong de responsabilități și vinovății, să nu putem folosi una dintre investițiile de viață și de moarte din județul nostru: heliportul SMURD de la Jibou.
Da, ați citit și înțeles foarte bine: dacă există o urgență ce necesită un transport de pacienți cu elicopterul, aparatul salvator SMURD aterizează pe unde apucă, cum a aterizat „cocalarul cu elicopter” în Mamaia, în ziua de 1 Mai: în mijlocul străzii. Ăștia suntem! Mai mult nu putem, mai mult nu suntem în stare. Epopeea acestui heliport, în fapt un hangar ce trebuia să aibă lângă el o banală bucată din beton, este una care te aruncă în noaptea minții celor ce au avut la mână deciziile acestui proiect. Rămâi stupefiat, mut de uimire și te întrebi cum atâtea instituții sălăjene și ale statului, atâția factori de decizie cu experiență și vechime în funcții, bașca un snop de parlamentari, nu au reușit în trei ani de zile să dea în folosință un obiectiv de care depinde șansa noastră la viață într-o situație de urgență.
Pe scurt, pentru cei care nu au înțeles explicațiile trimise de autorități, roman-foiletoane în care fiecare o întoarce ca la Ploiești și o plimbă de la Anna la Caiafa întru amețirea completă a cetățeanului. Alegătorul de bună credință care, în final, va abandona orice demers în înțelegerea „fenomenului Jibou” recte heliportul „Adormirea Maicii Domnului”.
Terenul din curtea ISU Jibou a fost pus la dispoziția Consiliului Județean Sălaj în 2015, prin trecerea sa din domeniul public al statului în domeniul public al Județului, pentru ca Județul să facă această investiție. Consiliul Județean a alocat milionul și a ridicat hangarul cu toate acareturile necesare, camere pentru personal, grupuri sanitare, spații speciale etc, pentru că așa spunea Hotărârea de Guvern. Hotărâre din care s-a omis (pentru că “așa e procedura, ce să facem”, zicea secretarul de stat Arafat) tocmai ceea ce făcea acest proiect pe deplin funcțional – pista de decolare/aterizare. Și un elev de gimnaziu pricepe că un heliport nu poate funcționa dacă elicopterul nu are unde să aterizeze. Zis și nefăcut: construcția s-a ridicat și, conform normelor în vigoare, i s-a aplicat un lacăt sănătos pe ea, ca să ne învățăm minte și să nu ieșim din obiceiurile pur românești.
“Trecut-au ani și ani de-atunci”, vorba poetului de când a început odiseea pistei, fiind necesare hotărâri peste hotărâri și o tonă de semnături (una dintre ele chiar a Consiliului Județean care a întârziat mai mult de un an) prin care Județul trebuia să dea lucrarea înapoi către Ministrul Afacerilor Interne. S-au făcut formele de predare, însă au mai trecut patru luni după ce Județul a spus „luați lucrarea, că-i gata”, a venit și Hotărârea de Guvern prin care, logic, SMURD Sălaj a putut să o preia. Stați puțin, că nu s-a terminat. Nu aruncăm integral anatema pe autoritățile județene, pentru că așa cum știm procedurile ne omoară. Legile ne îmbolnăvesc, ne termină nervos. Acesta este statul nostru.
Așteptăm așadar o nouă HG prin care lucrarea să fie predată din nou Consiliului Județean în vederea elaborării… unei noi HG care să aprobe construirea pistei (un cerc de beton, ca să înțelegeți despre ce pistă e vorba, nu discutăm de vreo bază de aterizare a navetelor spațiale). Luați cu ibuprofen și încercați să înțelegeți până la final. După ce această pistă devenită deja filă de poveste va fi desăvârșită, Consiliul Județean va da o hotărâre, prin care dă înapoi Internelor imobilul, cu cățel și purcel. În final, o nouă Hotărâre de Guvern va fi dată pentru preluarea lucrării finale de către MAI. Nu mai e nimic de adăugat, doar faptul că o asemenea poveste nu s-a mai pomenit pe fața Pământului și putem să intrăm astfel liniștiți în Cartea Recordurilor. În continuarea vieții, dar și a morții, din păcate, rămânem cu un hangar numit “heliport” cu zăvorul pe el, o investiție care iată, după atâta timp de la finalizare, nu poate fi folosită de sălăjeni dar și de județele care au fost nevoite să se dea la o parte din calea noastră pentru că noi, mari cât hangarul și tari ca fularul, am câștigat în fața lor acest proiect doar printr-un noroc pur geografic și nimic altceva.
