Daniel Săuca
Nu știu cât a accentuat în lume pandemia (schimbările climatice etc.) fenomenul „fake news”. La noi, nu de puține ori asistăm parcă la un delir demonic. Aproape orice știre, informație, comentariu e musai să fie demonizat/ă, „negativizat/ă” până la grotesc, paranoia. Un exemplu recent: oricâte explicații publice (în opinia mea, pertinente, plauzibile) a oferit Romsilva în privința „prăbușirii” cascadei Bigăr, pe degeaba: mii de comentarii au demonizat „oficialii” din cauza cărora s-a „prăbușit” celebra cascadă, „una dintre cele mai frumoase căderi de apă ale Terrei”. O posibilă explicație: calitatea tot mai slabă a presei. Azi îi las să vorbească, să vă convingă pe alții. Întrebare în „Cațavencii” pentru Sorin Faur: „Dacă trei posturi concurente mint, cum îl convingi pe omul din public că tu îi spui adevărul?” Răspunsul: „În proporții statistice relevante, nu poți să-l convingi. E imposibil. Publicul crede doar ce vrea să creadă, fiindcă, din păcate, noi i-am hrănit apetitul consumului de presă exclusiv pentru confirmarea propriilor convingeri, păreri, habotnicii, conforturi intelectuale. Poate merită reamintit ce înseamnă, de fapt, celebrele trei surse. Trei surse nu înseamnă aceeași poveste, adevărată sau nu, publicată sau difuzată la fel de trei prăvălii de presă diferite. Dimpotrivă, informația (integrală sau părți ale conținutului ei) trebuie confirmată de trei surse diferite, de preferat concurente. Or, la noi, de regulă, mai nimeni nu mai face minimul efort de a cerceta suplimentar, cu un prăpădit apel telefonic, acuratețea informației livrate și preluate direct, ca atare, de la comunicatori instituționali profesioniști. Ăsta e PR și-atât. În condițiile astea stăm cu degetul la tâmplă și ne mirăm că presa a murit? Da, presa e moartă. Dumnezeu s-o ierte, că are de ce!” (catavencii.ro). Chiar a murit presa? Petrișor Obae: „Presa trece printr-o criză majoră de credibilitate pentru care e principala vinovată. Am început să scădem nivelul ca să dăm publicului doar ce-şi doreşte, atât de mult încât am ajuns să fim sub el. Fiecare actor implicat în acest joc – patron, jurnalist, client de publicitate şi, poate, chiar publicul – a derapat de la rolul lui şi a crezut că este mai mult decât trebuie”; „Politicienii au fost obişnuiţi să meargă doar în zonele unde se simt confortabil, adică la televiziunile care îi susţin necondiţionat. În plus, Facebook ne-a învăţat că oricât de urât, prost sau mârşav ai fi, îţi vei găsi o bulă care să te ridice în slăvi. Existenţa acestor bule le-a anulat oamenilor rezistenţa la critică”; „S-a ajuns la extrema în care oamenii nici nu mai vor să fie contrazişi. Iar dacă jurnalistul o face, nu mai este văzut ca un exerciţiu democratic, ci ca ofensă, întrebarea nu mai este legitimă, ci una cu fond ascuns, ostilă” (paginademedia.ro). Oare au dreptate?
