Big Brother hibernează

În orășelul ăsta care se visează municipiu, Zalăul nostru cel de toate zilele, cei care ne conduc mersul prin viață și pe trotuarele urbei nu vor să înțeleagă un lucru extrem de important – curățenia orașului. Un aspect crucial, decisiv pentru felul în care trăim, pentru sănătatea noastră, pentru ceea ce vedem zilnic dar și pentru ceea ce tot mai puținii turiști aterizați, mulți dintre ei ajunși din greșeală pe aici, văd pe străzi. Repet faptul că vina principală nu o poartă cei care se ocupă zi de zi de curățenia din oraș. Fac și ei ce pot, cât pot.

Că sunt străzi pe care n-au călcat cu anii, asta e altă poveste. Totuși, ei fac curat însă degeaba fac dacă imediat vine neamul prost și face din nou mizerie. Am bătut monedă pe acest subiect în nenumărate articole. Toată lumea tace sau trece acest subiect în coada listei, fiind mai importante vizitele de pe la Prefectură, Primărie sau depuneri de coroane pe la toate monumentele din oraș, pe repeat. Nu se schimbă nimic.

În autobuze, în puținele locuri de joacă sau relaxare, în stații, tronează în continuare covoarele de coji de semințe, hârtii, mizerie. De parcă ne-am confrunta cu o problemă de natură științifico-fantastică, uite că nici Primăria, prin organele abilitate pe care le are în subordine dar și prin mijloacele de supraveghere mai mult lipsă decât prezente, nu reușește să stopeze odată pentru totdeauna acest fenomen.

Am spus și repet chiar dacă știu că nu vă place să citiți asta: trăim într-un oraș murdar. Avem autobuze murdare, trotuare murdare, intrări în blocuri murdare, parcuri murdare; cum e posibil să vezi zilnic în mijloacele de transport în comun, coji de semințe? Șoferii strâng și ei cât pot: unii dintre ei, la cap de linie, dau cu mopul și încearcă să plece în cursă în condiții civilizate, însă efortul lor (care nici măcar nu ar trebui să fie al lor!) este aproape mereu anulat de oameni lipsiți de educație și bun-simț.

Cum de nimeni nu vede asta, nici consilier local, nici jandarm ori politist local, nici roșcata care împarte amenzi călătorilor fără bilet sau cel care vede trece mai departe și își vede de treabă? Nimeni nu dă de pământ cu cei care ne supun zi de zi unui asemenea calvar, acela de a circula în astfel de condiții, de a ne așeza și a călca în scuipatul lor și în mizeria pe care o aruncă fără niciun fel de remușcare sau jenă, pretutindeni. Nimeni nu va înțelege de ce nu se fac investiții în camere de luat vederi care să și funcționeze.

Adică, de exemplu, comuna Bocșa e împânzită de astfel de dispozitive de ultimă generație, dar în onor-municipiul Zalău bate vântul pe acest segment. Cei mai măricei vă amintiți, cu siguranță, cum era pe vremea împușcatului. Gazetă în fața Miliției. Cei care erau prinși furând, aruncând gunoiul pe jos, tâlhărind sau cei care comiteau orice altă faptă care dădea peste cap viața urbei, apărea cu ditamai poza în vitrina Miliției. Nu, nu existau coji de semințe pe jos, nici în autobuze, străzile și parcurile din oraș arătau altfel.

Au trecut 30 de ani de atunci și ne adâncim într-o țigănie de nedescris. Domnlior consilieri locali, degeaba investim în pavaje, trotuare, ghivece cu flori, toate arată ca naiba după câteva zile în prezența acestor oameni ai peșterilor care fac legea în acest oraș. Inventați ceva, faceți ceva, arătați-vă competența și justificați-vă poziția în acest Consiliu Local, dincolo de toate proiectele pe care le votați pe bandă rulantă, multe dintre ele care nu au nicio legătură cu noi, cetățenii! Nimeni nu vrea să accepte faptul că avem un oraș murdar, un oraș în care cartea de vizită are coji de semințe pe ea.

Am ajuns să ne identificăm cu mizeria și să-i facem pe cei care vin aici să creadă că suntem leneși, indolenți, că nu ne interesează. Pricepeți, stimați conducători, ADPiști, polițiști locali, consilieri, că într-o comunitate curățenia este cea mai importantă carte de vizită așa cum și într-o casă acest lucru este esențial și spune TOTUL despre familia care locuiește acolo. Vine primăvara și toate aceste nenorociri se vor acutiza, vor fi și mai vizibile, așa cum s-a întâmplat în fiecare an. Și nimeni nu ia nicio măsură. Investiți în ceva, triplați amenzile, puneți-i pe polițiștii locali să patruleze și să dea de pământ cu cei care murdăresc, zi și noapte, fiecare metru pătrat din orașul nostru!

 

2 Thoughts to “Big Brother hibernează”

  1. un om

    Asa e, dar mai vreau sa adaug ceva: mai sunt niste oameni care efectiv fac treaba mica pe strazi, fara nici o jena! Si sunt strazi unde efectiv nu exista cos de gunoi, ori cum ai vrea sa fii om, nu ai cum ca pantru a pune cosuri la fiecare 10 m este lux. Bine ca investesc in altceva si iau salari mari si mari !

  2. Anonim

    Primii sunt tiganii la facut mizerie.Eu as da amenzi direct in ore de munca.

Leave a Comment