Bici pe spinarea boului care trage

Incapabili sa gaseasca solutii viabile de redresare a economiei si nepriceputi in a gestiona banii statului, guvernantii se pregatesc sa modifice Codul Fiscal. Nu oricum, insa, ci incluzand prevederi prin care jecmaneste norodul. Ignorand greutatile pe care le traverseaza cei multi, mai marii de la Bucuresti s-au gandit ca noi taxe si impozite pe spinarea omului de rand ar fi tocmai bune pentru a le masca incompetenta. Asa se face ca, in goana dupa bani, se ia in calcul impozitarea tichetelor de masa, impozitarea terenului de sub casa si introducerea forfetarului pentru 28 de servicii.

Taxa de pe urma nu este o noutate pentru agentii economici, ea fiind introdusa in urma cu un an. Acum, ca si-au dat seama ca socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ, in sensul ca incasarile la buget nu au crescut conform estimarilor, iar singurul efect au fost zecile de mii de firme suspendate, guvernantii cauta alte variante de aplicare a impozitului forfetar. Asa ca au decis ca orice carciuma, restaurant ori hotel sa plateasca statului minim 2.000 de lei pe an, suma crescand in functie de rangul localitatii, suprafata localului etc. Nu scapa nici taximetristii, desi piata de profil a scazut considerabil pe fondul crizei, clienti sunt tot mai putini, iar asigurarile si carburantii s-au scumpit. Vor fi impozitati cizmarii, coafezele si cosmeticienele, depanatorii de produse eletrocasnice, bijutierii, administratorii pompelor funebre.

Impozitul pe terenul de sub casa nu va insemna o cheltuiala semnificativa pentru contribuabil, insa, potrivit calculelor facute de catre specialisti, la nivel national, suma colectata astfel va fi o gura de aer pentru stat. Care ii va risipi in stilu-i caracteristic si va neglija in continuare sa dea constructorilor banii pentru lucrarile de infrastructura, transportatorilor subventiile pentru calatoriile varstnicilor etc.

Nici de bonurile de masa nu se va mai putea bucura in voie romanul, daca acestea se vor da la pachet cu un nou bir. Ca doar daca e criza, am face bine sa mancam mai putin, sa simta si stomacul recesiunea! Nu cumva una dintre solutiile iesirii din criza este tocmai incurajarea consumului?

Din pacate, toate aceste asa-zise masuri anticriza nu fac nimic altceva decat sa puna la pamant economia, intr-un moment in care si asa sangereaza. Si atata timp cat eforturile guvernantilor se indreapta intr-o singura directie, respectiv spre colectarea de bani de la cei multi si marunti pentru a astupa gaurile din bugetul statului, Romania nu are sanse sa-si revina. Masurile de pana acum nu si-au dovedit deloc utilitatea.

Din contra! Au lovit in cei care sunt deja victime ale crizei – angajatii cu veniturile diminuate, amenintati in permanenta cu pierderea locului de munca, si firmele din mediul privat. In schimb, au neglijat sectoarele care se sustrag impozitarii si intarzie cu ordinea in structurile supradimensionate ale statului. Si nici nu au facut mai nimic in sprijinul populatiei, pentru crearea de noi locuri de munca si asigurarea unui trai mai bun cetatenilor. Asa ca nu ne va mira daca peste ceva vreme, Guvernul Boc ne serveste o taxa pe aerul inspirat ori pentru pasii facuti pe trotuar.

Leave a Comment