Bâlciul deșertăciunilor

Trăim, târâș-grăpiș, într-o Românie în pragul colapsului de toate felurile: instituțional, politic, social și ce mai doriți dumneavoastră. Indiferent câtă voință ar avea acest popor, cât spirit de sacrificiu și câtă înțelegere, este cert că nu ne mai revenim în veci. Pentru că totul la nivel înalt are forma unei gafe de nivel galactic.

Haosul financiar, legislativ, economic, lipsa oricăror repere sănătoase, a unor cărări, dacă de drumuri nu putem vorbi, către un orizont mai luminos, fac tot mai certă prăbușirea noastră, cu răsunet și cu șanse de revenire ajunse în vecinătatea lui zero. Nu mai pot nici cu președintele, nici cu Parlamentul, nici cu oamenii politici din fruntea așa-zis formațiunilor politice, în fapt, niște “dischete” pline de crăpături, expirate și formatate, cu care nu se mai poate face absolut nimic. 

Nu e deajuns haosul general în care ne găsim, acum totul trebuie ornat festiv cu declarații menite să atace persoana în sine, nicidecum fapta sau greșeala.

Primim ceea ce am ales. Înghițim ceea ce singuri ne-am preparat, crezând, plini de speranțe și iluzii, că ne va fi și nouă mai bine. Sperând că nu vom mai fi nevoiți să oftăm și să tragem cu ochiul la ofertele de muncă la cules de căpșuni de prin Spania, la ridicat de schele prin Anglia, sau manevrat plosca prin azilurile din Germania. Am crezut că, în sfârșit, cineva va lua taurul de coarne și va face CEVA. Orice, aproape că ne-a fost teamă să mai nominalizăm ceea ce ar trebui făcut, speram doar să se înceapă de undeva, să se facă ceva, înspre binele nostru și al copiilor noștri. Pragul iernii ne oferă, în acest an, parcă tot ce e mai urât și mai negru din ceea ce am avut parte în ultimii ani.

Pare că o viitură ne-a adus la ușa vieții tot gunoiul și toate nenorocirile venite din vârf de munte. Președintele nostru, de o relaxare și o dolce vita care te lasă mut de uimire, continuă să își clădească campania electorală pentru alegerile următoare și insistă să vorbească mereu despre lucruri care nu își au locul într-un discurs prezidențial.  

Primul om în stat continuă, așadar, să iasă la tribune și să se refere la persoane, să atribuie diagnostice de ordin psihiatric în timp ce se face că plouă în privința adevăratelor probleme cu care ne confruntăm în cel mai acut mod posibil. Orice, dar să fie pe invers, să fie contra. Să fie cu ură, cu răzbunare, cu război. Orice, dar să iasă cu scandal, pentru că oamenii aceștia care ne conduc nu pot da dovadă de diplomație, de bun simț politic, de capacitare a faptului că literalmente așa nu se mai poate.

Este, fără doar și poate, o catastrofă națională această incapacitate a vârfurilor de la putere de a ajunge, în cel de-al 13 – lea ceas, la o minimă doză de respect reciproc dacă de conlucrare în interes național, în interesul acestui popor chinuit, nu mai poate fi vorba. Președintele îl face obsedat pe președintele senatului. Și cu asta, orice tentativă de a mai da credibilitate și vot de încredere acestor oameni, moare strigându-și frica. Celălalt, din cea mai înaltă tribună a Senatului, răspunde cu aceeași logoree obositoare și mimică enervantă, că avem de-a face cu un om parte din statul paralel, care face tot posibilul să reprezinte alte interese decât cele ale țării, oculte și distructive.

Preşedintele Klaus Iohannis susţinea, de la Palat, că liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, creează impresia că este „puţin obsedat” de existenţa unui stat paralel. 

“În România nu există forţe oculte sau un stat paralel. O vreme am urmărit declaraţiile domnului menţionat, care a fost şi premier, a avut abordări câteodată interesant de urmărit. De la o vreme nu mai urmăresc afirmaţiile acestui domn pentru că au devenit din ce în ce mai ciudate. Câteodată se crează impresia că e puţin obsedat şi persoane puţin obsedate nu fac bine politicii. Culmea, abordările au apărut cu intensitate de când procurorii l-au deferit Justiţiei pe acest domn”. Beneficiarul acestor vorbe venite din partea primului om în stat, trece și el la rândul lui la atac și pune bolovanii în catapultă:

“Nu sunt timorat nici de dosarele pe care le fabrică la comandă zeloasa dumneavoastră colaboratoare, Codruța Kovesi, și nici de alte instrumente utilizate de statul paralel pentru arestarea, compromiterea, chiar condamnarea sau îndepărtarea din viața publică a adversarilor dvs. politici. (…) Doar nu vă închipuiți că ați câștigat alegerile din 2014 pentru inexistente merite politice sau pentru ilegalitățile comise în calitate de primar al Sibiului. Nu. Ați fost ales de „statul paralel” să câștigați alegerile, pentru că sunteți șantajabil cu dosare penale. „a rânjit la rândul său, președintele Senatului.

Ce mai căutăm aici? Dacă, cumva, mai există o urmă de viitor pentru această țară, oare cum arată el? Răstimp, am dat drumul din pușcării violatorilor și tâlharilor, care acum la doar câteva zile după ce s-au trezit în afara gratiilor, au trecut din nou la activități și fură, dau în cap, violează. Pregătim măsuri fiscale menite să alunge și ultimii investitori de pe cuprinsul țării, am rămas fără bani de salarii prin instituții publice, pensiile devin, pe zi ce trece, un subiect de filme horror.

În școli – vai și amar – pe la locurile de muncă din mediul privat patronii rămân să facă norma împreună cu secretara și magazionerul, din lipsă de personal, prețurile o iau razna iar lista poate continua la nesfârșit, sub un singur nume: România, azi.  Nu mai aven nevoie de nicio dovadă ca să înțelegem că suntem conduși de oameni duși cu pluta sau, mai rău, oameni care fac tot posibilul să ne ducă pe toți în cea mai adâncă și neagră groapă, din care să nu mai putem ieși vreodată, către lumină.

.

Leave a Comment