Bâjbâim, încotro ne îndreptăm?

Calea progresului societății pare să se afunde tot mai evident în nisipul mişcător al sentimentului că lucrurile se îndreaptă într-o direcţie greșită. Măsurile dure de guvernare și de austeritate, care s-au tot luat după 2008, nu au adus prosperitatea mult promisă, iar uşile bogăţiei par că ne sunt trântite-n nas cu o lipsă de comunicare şi de respect profund voită din partea celor care ne conduc. Vorbele lor bune se estompează în gheaţa indiferenţei, iar cei care se bat acum cu pumnul în piept pentru un nou mandat par că nu pot coborî din jilţ ca să asculte mulţimile inflamate de febra grevelor nenumărate, iar oamenii par că nu mai pot suporta și nu mai pot îndura traiul curent. Ni s-a tot promis mare cu sarea, ni s-a promis că vom trăi mai bine și că lucrurile se vor îndrepta treptat, din mers. Și acum am ajuns aici, în impasul unui buget insuficient pentru plățile curente pe care cei aflați la butoane ar trebui să le poată face cu lejeritate. Penibil, trist și resemnare în continuare. Datoriile se adună zi de zi, țara e îndatorată până la refuz, iar în curând ceva va ceda ori va exploda sub presiunea maselor. Crema elitelor ridicate din popor ridică apatică din umeri a neputință și pare că este cumva uimită și profund nedumerită de tot ce se întâmplă. Ce e de făcut? Nu se doreşte ca adevărul nepăsării și a intereselor de culise să ajungă la urechile mulţimilor de teama viitorului care va urma. Explicaţiile conjuncturale sunt private până la urmă de răspunsuri responsabile din partea autorităților, ceea ce va genera în continuare doar neîncredere și tensiuni în lanț, fără a antrena vreo fărâmă de dialog cu cei mulți, cu cei care plătesc taxe și impozite tot mai multe și tot mai mari. Până când? Din păcate noi încă mai credem în ceea ce ni se spune, în promisiuni mărunte, iar atenţia ne este tot mai des manipulată şi deturnată de la lipsurile pe care le trăim și le adunăm zilnic. În timp ce ne privăm de tot mai multe lucruri esențiale, alţii aleargă pe treptele devenirii şi desăvârşirii materiale. Şi astfel, în timp ce unii înghit în sec, alţii se ling pe degete după bunătăţile trupeşti şi funcţiile domneşti. Este păcat că democraţia a ucis atât de repede, cu sânge rece, visele care păreau că pot oferi umanităţii egalitatea de şanse într-o societate modernă, meritocratică. Partidele noastre defilează acum pe o scenă politică care pare lipsită de identitate umană, învârtindu-se într-un cerc ameţitor şi suficient de obositor, atâta timp cât aleg să stea cu mâna întinsă şi să aştepte ajutor de la cineva, de la oricine, indiferent de costuri. În acest an s-a ajuns la un prag alarmant al nemulţumirii spaţiului public şi a celui media, care pare  tot mai clar că-şi unește forţele în direcţia atenţionării factorilor decizionali de a se extrage din convalescenţa ideologică şi de a recurge la gesturi şi acţiuni politice concrete, proactive şi vizibile. Dacă nu se înţelege că o coeziune naţională trebuie să vegheze și să ne clădească viitorul, atunci salvarea României va rămâne clar suspendată la graniţa dintre vis şi realitate. Ce va fi făcut bine și ce va fi făcut greșit își va pune negreșit amprenta asupra a ceea ce va urma în 2024 și în anii ce vin. Cum ar fi să vorbim mai puțin și să facem mai mult, să fim mai puțin demagogi și mult mai practici și pragmatici… Oare cei care vor urma la guvernare ne vor putea asigura o viață mai sigură, mai predictibilă, mai puțin zbuciumată și mai așezată? Cred că e timpul să selectăm ce vrem să implementăm, să aplicăm și să obținem. Pasiunea pentru semeni, cetățeni și toți cei care ne sunt alături ar trebui să primeze, să producă și să creeze rezultate concrete. Prin urmare, ar fi posibil ca în legea bugetului de anul viitor, pe lângă celebra rețetă guvernamentală axată pe colectarea de taxe și impozite noi, să aibe în vedere și venituri de bun simț pentru români, în acord cu inflația, cu scumpirile care se adună în valuri tot mai mari și mai înalte. Cum ar fi să simțim cu toții, persoane fizice și juridice, că ne mai putem permite să trăim încă o zi și încă o zi? Un trai predictibil în România este o dorință de Crăciun în care merită să credem în tărie. Și ce bine ar fi dacă în fiecare zi Crăciunul ar veni…