Bagajul spre eternitate

Îmi doresc să ieșim cu bine din pandemie și să le povestesc, cândva, nepoților, cum a fost. Până la urmă vom trece şi perioada asta care ne-a zdruncinat teribil. Ultima perioadă a fost pentru mine una fără precedent, prin care nu mi-aş fi dorit să trec. Şi asta nu pentru că mi-a fost mie, personal, foarte rău. Pot să spun că am trecut prin clipe grele, asistând neputincioasă la durerile altora, persoane pentru care nu am putut să fac nimic. Am văzut în jurul meu cum s-a prăpădit o mulţime de oameni, printre ei mulţi pe care i-am cunoscut şi a căror trecere la cele veşnice a venit asupra mea ca un trăsnet. Ieri au fost, astăzi nu mai sunt. Ce trist e să vorbeşti de cineva la trecut. Perioada asta, pe care am traversat-o şi care încă nu s-a terminat, m-a învățat că am nevoie de mult mai puține lucruri decât credeam. M-am machiat extrem de rar, iar cosmeticele pe care le-am cumpărat s-au redus dramatic. Nu am prea simțit nevoia să îmi cumpăr nici haine noi, pentru că mi-am spus şi mi-am impus că “oricum nu ies nicăieri”, pentru prevenţie. Am mai învățat să îmi asum partea mea de responsabilitate în calitate de cetățean al acestei țări. Am mai învăţat că nu este corect să cerem decizii din partea autorităților şi să nu le respectăm. Chiar dacă unele dintre ele nu ne plac, trebuie respectate! Că putem să credem sau nu în prezența virusului, să fim sau să nu fim de acord cu vaccinarea, însă spălatul frecvent pe mâini, purtarea măștii de protecție și prezența dezinfectantului sunt practici normale care trebuie respectate. M-am resemnat cu faptul că acestea sunt practici cu care vom rămâne și după ce se va sfârși această nebunie. Şi mai mult ca niciodată, până acum, am realizat că totul în jur este temporar, iar natura este mult mai deșteaptă decât noi toți împreună. Am realizat că viața este o minune care își urmează cursul firesc și că, de fapt, fiecare dintre noi poate să devină tam-nesam doar un număr dintr-un raport. “C-o moarte toți suntem datori”, spunea Coșbuc. Prin urmare, oricât de deosebit și de important s-ar crede fiecare, oricât de bogat sau de genial ar fi – cu toții suntem doar praf, iar mâine s-ar putea să nu mai fim. Nu întotdeauna avem ocazia să spunem “adio!”, iar într-o zi, pe  neaşteptate, s-ar putea ca în urma noastră să rămână doar felul cum i-am făcut pe alții să se simtă.