Baby, du-te dracnea!

E sfârșit de săptămână și tare aș vrea să nu vă stric zilele de relaxare cu un editorial cu subiect grețos, așa cum se întâmplă atunci când vine vorba despre politica de vârf și politicienii care o (des)compun. Asta dacă mai ai cantitatea necesară de nervi să faci referire la caricaturile politice pe care mulți români și le-au asumat la alegeri, iar ceilalți le-au înghițit, nemaiavând încotro, respectiv capii partidului aflat la putere, tovarășii preș, vicepreș, miniștri sau ex-miniștri, etc.

Este greu de înțeles, dar și mai greu de acceptat faptul că putem avea parte de o soartă atât de neagră. Este ceva ce te poate trimite în cea mai cruntă depresie, îți vine efectiv să te duci unde vezi cu ochii numai să nu mai dai de fețele, deciziile și nenorocirile lor! Țara Guvernului „supermarket”. Unde oricine poate intra, patronii deschid, închid după bunul plac sau se baricadează, ca într-o proprietate privată. Asistăm la o reglare de conturi aproape de tip mafiot, în PSD. Alegătorii, fanii PSD, deloc puțini, au acum ocazia să vadă fețele adevărate ale liderilor acestui partid. Au ocazia să constate că de când sunt la putere, a fost vorba doar despre ei: cei care îi manevrează, despre jocul celor din umbră. Nu știm exact care este marioneta și mai ales a cui. Că sunt „serviciile secrete” sau „binomul hexapod” în spatele acestor manevre care ni se sparg în cap, în economie, până și în aerul pe care îl respirăm – sunt ipoteze, care pot fi sau nu adevărate. Ceea ce însă este cert, e faptul că a trecut o jumătate de an și suntem mai rău decât eram înainte de alegeri sau, de fapt, nici nu mai știu când: cred că mai rău ca mereu.

Suntem puși la colțul rușinii planetare, în loc să ne repliem, să ne mobilizăm și să profităm de tot ceea ce se poate, având în vedere faptul că, așa cum am văzut, americanii au făcut o pasiune galopantă pentru noi și ne ridică în toate slăvile cerului, asta după ce, nu cu mult timp în urmă, uitaseră că mai existăm pe harta lumii. Că e nimereală, că e profitorie, că ne-am trezit peste noapte cu “clauza națiunii celei mai favorizate” de… președintele Trump, parcă nici nu mai contează; cărțile sunt făcute, “Alea Iacta Est” (Zarurile au fost aruncate!). Din păcate însă, pentru capii alde psd, Alea Iacta Est este un fel de… “Pe alee era un iaht”. Adică nu doar că îi doare la moțul de la bască de țara asta, de contextul internațional în care ne găsim, bun sau rău, cum o fi, de români, de tot, nici măcar nu realizează faptul că singurul lucru bun pe care îl mai putem face este să profităm de aceste conjuncturi, să fim un pic mai “bitchy” (bitch = “curvă”), cum spune americanul.

Da, să profităm și să încercăm să aducem investiții, bani, să-i facem pe americani să înțeleagă că dacă noi îi sprijinim, atât cât putem să sprijinim acest colos, și ei trebuie să ne sprijine. Iar sprijinul, dincolo de ăla nevăzut, trebuie să existe și la vedere. Cum ar veni, “baby, I love you too, but gimme me your money, you know…”. Pentru că da, trebuie să învățăm să fim și noi șmecheri, să profităm, să încercăm să câștigăm ceva dacă tot ne-am luat limba în gură cu dracu și ne-am topit în brațele lui de atâta amor ghebos.

Investiții, drumuri, autostrăzi, infrastructură și multe multe altele. Orice, oricum. Să vedem ceva, să ne alegem cu ceva. Pentru că dacă președintele Trump filtrează absolut orice manevră prin filtrul negustorului, așa trebuie să învățăm să fim și noi. Pentru că acestea sunt timpurile, acesta e mersul planetei.  Însă, pentru aceasta și pentru multe alte lucruri care ne lipsesc cu desăvârșire, fiindu-ne furate în mod samavolnic, avem nevoie de lideri. Cu cine să facem acest lucru? Cu un președinte de partid aflat la putere care de peste șase luni de zile nu face altceva decât să tragă în jos această țară, printr-un alt lider coalizat contra naturii care, si el, deși știe și vede cu ochiul liber că nu-l mai suportă nimeni, insistă să-și vadă interesele personale și politice atinse, iar restul, ducă-se naibii? Cu o opoziție activă ca o lăuză, care nu știe altceva decât să iasă precum cucul din ceasornic și să o recite pe aia cu “ba pe-a mă-tii”, fără să miște ceva concret, să taie odată în carne vie și să dea cum puterea asta obosită și penibilă, de pământ?

Dezguvernați, dezbinați, rămași singuri și fără niciun țel constructiv, românii se uită seară de seară, ca la un meci prost de badminton, înțelegând din ce în ce mai bine că orice ar alege, oricât s-ar enerva sau ar crăpa inima în ei, țara asta nu se va schimba atâta timp cât la cârma ei stau putregaiurile. Lacheii, parșivii, executanții de ordine din afară. Țara lui Papură-Vodă. Și nu “vom mai fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât”, cum spunea marele Petru Rareș, pentru că toți care astăzi se pregătesc să devină viitorul acestui pământ, își fac deja bagajele și o iau la sănătoasa, peste mări și oceane.

Marii șmecheri, pe care îi știți deja, unii fugiți prin țări străine, alții proaspăt „demisionari” (trucuri vechi…) , alții în plină funcție, se luptă acum prin acești interpuși – președintele celui mai mare partid din România, care și-a dat arama pe față și un prim-ministru șocant de penibil prin „iubirea” aceasta de țară,dar mai ales de putere (a lui și a celor care îl vor cu orice preț rămas la Palatul Vicrtoria), interesul fiind exclusiv al celor pe care nu-i vom vedea niciodată la față, iar câștigul final tot al lor.