Atribuții, responsabilități, asumări și funcții

M-am obișnuit cu clasica lozincă ”câinii latră, caravana trece”, iar în calitate de cetățean al acestei țări nu-mi rămâne decât să mă adaptez la mizeria în care suntem nevoiți să trăim cu toții de ani buni. E greu, chiar foarte și, recunosc, sunt o frustrată, o neputincioasă în fața unui sistem infect alimentat de noi toți, în care inevitabil ne-am adaptat. La fel cum ne-am adaptat cu lucrurile normale, pe care le vedem ”wowww”. Aplaudăm mereu la scenă deschisă marile realizări ale conducătorilor noștri: asfaltări, bordurări, rondouri de flori, reabilitări de clădiri publice, amenajare de parcuri, achiziții de autobuze, autostrăzi, drumuri… Și Doamne ce-i mai preamărim și ce-i mai felicităm de parcă ar fi făcut din leafa lor aceste lucruri, care într-o societate normală sunt firești. Cred că nu știm că menirea celor care sunt acolo, la cârmă, este asta: ”de a face”. În primul rând ei și-au dorit să ajungă în fotolii, în al doilea rând sunt plătiți și în al treilea rând – investițiile pentru electorat, pentru cei care i-au ales să ajungă acolo, nu le fac din banii lor! Încă ceva. Percepția e diferită de realitate, de la om la om. E ciudat modul în care se aduc osanale unor oameni care chiar nu au făcut nimic. Nimic, din banul lor!  Aud mereu, în special în mediul rural, cum oamenii, în simplele lor discuții, spun mereu despre realizările edilului pentru comunitate. ”Ce multe a făcut pentru satul nostru”. Și încă o vorbă, tot a celor din comunitățile rurale, este cea cu privire la raportul dintre realizare și furtișag: ”Ăsta a furat, dar a și făcut!”. Realizările lor sunt de fapt atribuții pe care fiecare trebuie să le îndeplinească. Dacă electoratul ar fi să trimită partidele politice la un examen medical, în special oamenii pe care i-a scos în față de-a lungul anilor să ne reprezinte, diagnosticul nu ar fi deloc unul bun. Nici pentru ele, respectiv membrii lor, nici pentru societatea românească. S-au născut probabil cu o boală genetică gravă, pe deasupra și contagioasă. Au tot amânat tratamentul indispensabil și în timp starea lor s-a agravat continuu. Ei, membrii formațiunilor, sunt un organ al democrației care au îmbolnăvit iremediabil societatea. O societate care în timp, fără inițiativă, n-a impus atunci când trebuia tratamentul adecvat.