Asiguratul român – bolnav şi păgubit

Legea din România îl obligă pe angajator să plătească pentru asigurarea de sănătate a fiecărui salariat de două ori: o dată din partea sa, o dată din partea lucrătorului. Asta înseamnă circa 11 procente din salariul de încadrare al angajatului, lună de lună. Paradoxal, însă, banii nu se întorc nici măcar într-un procent infim, aşa că în momentul în care asiguratul are nevoie de serviciile medicale pentru care a cotizat cu regularitate, surpriză! Plătitorul se trezeşte că nu poate beneficia nici măcar de serviciile de bază, pentru care statul cu atâta vigilenţă întinde mâna.
Să luăm, de exemplu, analizele medicale. Casa de Asigurări de Sănătate alocă în fiecare lună fonduri pentru ca românii să „se bucure” de analize gratuite. Cum fondurile nu sunt niciodată suficiente, ele se epuizează din primele zile ale lunii. În aceste condiţii, în laboratoarele de analize se fac din timp liste de aşteptare, astfel că persoanele care au ghinionul să necesite investigaţii medicale în a doua parte a lunii şi vor să-şi trateze în timp util posibila boala sunt puse în situaţia de a scoate bani din buzunar. Încă o dată. În caz contrar nu le rămâne decât să aştepte câteva luni şi să spere că nu suferă de ceva grav.
De câteva luni, Ministerul Sănătăţii a decis să sisteze finanţarea cabinetelor stomatologice, astfel că medicina dentară a fost înlăturată total din sistemul public al asigurărilor de sănătate. Implementarea acestei măsuri face imposibilă asigurarea asistenţei stomatologice, în condiţiile în care românii stau şi aşa destul de prost la capitolul sănătate dentară, iar tarifele practicate de către dentişti sunt prohibitive pentru mulţi.
Mai-marii din Sănătate fie închid ochii în faţa neregulilor din sistem fie ridică neputincioşi din umeri. Nimeni nu s-a sinchisit până acum să caute şi vinovaţii, să încerce să oprească robinetul prin care se pierd bani cu nemiluita sau să identifice metode inteligente ce ar putea drege situaţia. Ca urmare, asiguratul rămâne calul de bătaie, neîntrerupta sursă de finanţare a unui sistem putred de care nu se preocupă nimeni cu adevărat.