László László
Probabil că aşteptaţi de le mine să vorbesc despre Tratatul de la Trianon, despre dreptatea sau nedreptatea istorică. Dar m-am gândit să pornesc în altă direcţie, să vin cu o amintire din tinereţe: Am avut o colegă de liceu mai zvăpăiată, ea este protagonista aceastei întâmplări. Familia ei trebuia să meargă la o înmormântare. Mama sa, ştiind cât de neserioasă este, deja a început s-o instruiască cu o zi înainte de eveniment. „Fată dragă când ajungem acolo, saluţi frumos cu Bună ziua sau Sărutmâna! Apoi vii după mine, şi cum eu pup sau îmbrăţişezi pe cineva, faci şi tu la fel. Iar fiecăruia spui – Condoleanţe! ori – Sincere condoleanţe! După aceea ne retragem undeva în lateral… „
Nu degeaba a fost mama respectivă îngrijorată, ştia ea ce ştia. Fata a uitat ce trebuia să zică, le-a spus celor în cauză – Felicitări! Ori – Sincere felicitări! Lipsa de empatie a fetei i-a şocat pe cei prezenţi. Însă familia îndoliată era mult prea afectată de pierdere, decât să facă scandal. Doar telefonul fără fir a funcţionat şi ea a ajuns în gura satului… .
Îmi mai vine în minte un caz mai apropiat în timp. Acum câţiva ani, ziua de 1 Decembrie era sâmbăta, iar eu mergeam la piaţă. În centru m-am întâlnit cu o cunoştinţă, care purta cocardă tricoloră şi probabil se îndrepta la festivitatea oficială dedicată Zilei Naţionale. Cum se obişnuieşte între cunoscuţi, ne-am salutat. Persoana respectivă m-a salutat cu formula „Sărbători fericite!” O secundă am rămas blocat şi i-am răspuns: Mulţumesc, la fel! Cu asta fiecare ne-am urmat calea, ea la festivitate şi eu la cumpărături. Pe moment nu ştiam că persoana respectivă fiind sub influenţa zilei, îşi saluta fiecare cunoscut cu această formulă festivă. Ori că, intenţionat, premeditat a vrut „să-mi facă în ciudă”, ştiind că eu sunt maghiar şi ziua respectivă pentru noi are altă semnificaţie, decât pentru români. Doar peste ani, mi-am dat seama… .
În luna mai a anului acesta, Parlamentul României a votat o lege prin care ziua de 4 iunie a fost declarată Ziua Tratatului de la Trianon. Dacă cineva nu ştie de ce s-a legiferat această zi, cităm din Expunerea de motive a iniţiatorilor legii: ”…în perioada recentă se înregistrează o serie de încercări de a impune o viziune distorsionată în ceea ce priveşte semnificaţia Tratatului de la Trianon. Orice încercare de rescriere a istoriei, de aducere în discuţie a unor poziţii revizioniste, nu poate fi acceptată astăzi…”
Probabil că aţi sesizat gravitatea faptelor invocate: distorsionarea viziunii asupra Trianonului, respectiv rescrierea istoriei şi poziţii revizioniste… (revizionismul înseamnă politica de revizuirea tratatelor de pace).
În conţinutul legii (ca de obicei în asemenea norme) se propune organizarea de „manifestări cultural – educative și științifice”. În mod tradiţional, scenariile zilelor festive prevăd: arborarea drapelului naţional, eventual parada militară cu fanfară, spectacole folclorice după posibilităţi, tradiţii, comunicări istorice, evocări, recepţii etc. Şi, evident, foarte multă însufleţire şi empatie… .
Poetul Ady Endre are un poem, din care vă citez o strofă şi pe care o să parafrazez, ca să se potrivească temei propuse în discuţie: „Adja meg az Isten,//Mit adni nem szokott,//Száz bús vasárnap helyett //Sok víg hétköznapot,//Adja meg az Isten. (Ady Endre, Adja az Isten)
Traducerea: “Să dea Domnul//Ce nu-i obişnuit să dea//În loc de sute de duminici triste//Multe zile obişnuite vesele” (Ady Endre, Să dea Domnul).
Parafrazarea mea este îndemnul unui concetăţean, pentru noi toţi. Să dea Domnul tot ce poate să dea. În loc de prea multe zile festive, ori festivisme golite de conţinut, mai multe zile obişnuite vesele, harnice şi cu satisfacţii împlinite. SĂ DEA DOMNUL!
Iată o gândire sănătoasă, în lumea asta sunt multe probleme, de ce să ne tot roadă un gând ? De exemplu, eu mă tem că liberalii nu vor majora punctul de pensie cu 40 %, așa cum prevede legea, și mă tot gândesc cum să le frângem gâtu. La vot, evident !
@12:37. Dar falșii tăi „social-democrați” de ce nu au majorat, nici măcar cum prevedea legea dată de ei, cu majorare din 1 ianuarie 2019? Eu sînt pensionar, dar nu sînt de acord cu o majorare catastrofală de 40% pe legea otrăvită lăsată de PSD la părăsirea guvernării! Chiar crezi că toți sînt tîmpiți și uituci?
Asa e dar, la psd le-am frant gatu deja, urmeaza liberalii !
Legat de pensie, nu cumva ai pensie speciala de nu-ti trebe majorare ?
@22:23. Citeșți, dar fie nu înțelegi, fie te prefaci că nu înțelegi! Nu am pensie „specială”, am pensie normală, n-am lucrat în magistratură, Securitate/SRI, miliție/poliție, administrație publică, parlament. Iar majorarea cu 40% în situație de criză economică este sinucidere curată. Te întreb, a crescut economia cu 10-20% în aceste două luni ca să poată susține șomajul de 7000.000 de persoane apărut în aceste luni și majorarea de pensii cu 40%?
D-le laszlo iar te scarpini cu mana dreapta la urechea stanga ? si observ ca ai schimbat iar abordarea problemei ce te doare .
Dle profesor, lasati astea. Trianon va doare. Stim. Dar si pe noi ne doare ca steagul romanesc nu mai flutura pe parlamentul de la Budapesta. Din pacate, sau din fericire, din respect pt cei care au murit in lupte, romani si unguri, aceste momente trebuie sa apartina trecutului. Pt ca, stimate domn profesor, nu poti sa dezgropi Trianonul fara steagul romanesc. Capisci?!
Stimate autor, singurul motiv pt care UDMR mai este in Parlamentul Romaniei este ca romanii nu ies la vot. Daca ar iesi, UDMR nu ar depasi pragul electoral. E vina romanilor, evident! Insa balivernele astea cu Tratatul de la Trianon fac rau, in primul rand, comunitatii maghiare, pe care o doriti agatata de niste vremuri de mult apuse.
Bună ziua Distinşilor Anonimi!
Nu am pretenţia să fiţi de acord cu mine. Departe. Am avut o urare, un îndemn, ce poate fi acceptat sau ba. (După voia şi cunoştinţele, sau sufletul şi sentimentele, ori educaţia şi empatia fiecăruia.) Iar dacă nu aţi înţeles mesajul, vă rog să mai citiţi ultimele trei rânduri.
Dacă nu vă place sinceritatea mea? Să nu citiţi cele scrise de subsemnatul.
Autorul
Dle autor, daca aveti o problema cu Trianonul si cu efectele lui, de ce nu va duceti, ca natiune, la castigatorii care au decis Trianonul? De ce vin politicienii maghiari in Ardeal ca la ei acasa? Ca nu Romania a decis ce si cum. Si Austria a pierdut teritorii, dar nu cred ca sufera chiar asa.
Pentru Domnul/Doamna de la 8 şi un sfert:
La întrebarea Dvs, răspund succint:
1.Subsemnatul trăieşte în România, şi acum e cam greu de ajuns la Paris.
2.Aţi întrebat şi pe austriecii, despre sentimentele lor?
3.Iar cred că politicienii maghiari (cei din Ungaria) vin în Ardeal că se simt bine, se simt ca acasă. (Şi la întoarcere la vamă nu duc cu ei şi Ţărişoara Noastră.)
LL
Trianon a fost pana la urma un tratat de pace ca celelalte 4 din acea perioada. Chiar daca le-a fost impus tratatul (si cheltuielile de razboi ) si nu au fost negocieri propri zise au fost lasati sa-si expuna parerea. Din pacate pentru maghiari delegatia de atunci s-a facut de ras si efectiv s-a injosit (la fel cum fac si actualii conducatori Viktor si ministrul de externe Peter ) pledand nici mai mult nici mai putin ca ei maghiarii sunt o rasa superioara si romanii (dar si slovacii, cehii, croatii, sarbii, slavii in general) sunt doar niste SUB-OAMENI (in contrast cu SUPRA-OMUL lui Nietzche). Alt exemplu injositor pentru ei este harta etnografica facuta atunci tot de ei (o gasiti pe wikipedia english) in care maghiarii sunt prezentati cu culoarea rosie (care este vibranta dominanta per se) in schimb romanii majoritari este shadow-like (deci o umbra imperceptibila). Si mai sunt multe exemple cu aceste „subtilitati”… Ungurii nu sunt prosti dimpotriva, problema lor e ca se cred (prin manipulare si propaganda) un popor ales (crestin) mai presus decat alte popoare dar mai ales decat vecinii sai. De aici vine in mod direct si multa frustare cand se lovesc de realitate (boala, saracie, probleme in familie, la munca etc) si multa din indoctrinarea lor se sparge ca un ou de pasare (vezi procentul mare de sinucideri si depresie din tara vecina). Eu ii compatimesc cu sinceritate pe maghiarii captivi in doctrine indepartate si vad diferenta de atitudine dintre maghiarii din Oradea de exemplu care sunt cosmopoliti, vorbesc romaneste perfect (pe langa alte limbi), nu au acea viziune radicala impusa dimpotriva, nu se incrunta daca stai cu ei la o bere si nu stii o boaba ungureste dimpotriva vorbesc ei romaneste sa nu te simti exclus . Dupa aia treci din Brasov in Har-Cov si tot la 2 fraze (pocite e drept dar se straduiesc cel putin ) incearca sa-si justifice existenta prin tot felul de trimiteri la poeti si istorici nationalisti cand tu vrei doar sa stii despre frumusetile muntilor de acolo de exemplu. Si vezi si stralucirea/patosul din ochii lor si tristete in acelasi timp cand ar putea foarte bine sa traiasca fericiti (de aici captivitatea de care ziceam mai sus) Sigur ca-i compatimesc si pe acei romani radicali, antisemiti, sovini etc. Termin cu precizarea ca sunt inrudit cu maghiari (nasi de cununie si nasi de botez) si gasesc ca sunt mai compatibil de 1000 de ori cu majoritatea maghiarilor din Transilvania (cu care impartasesc aceleasi valori umane : familia, harnicia, respectul pentru aproape, demnitatea, integritatea etc ) decat cu „mandrii romani ” din Olt, Gorj etc. dar sa tii doliu in ziua de 1 Decembrie e o prostie si o provocare la fel de mare ca cea a legii de care vorbiti mai sus adica zi festiva de 4 Iunie. Arata doar cat de josnici si fara coloana vertebrala pot ajunge conducatorii nostri romani sau maghiari luati separat dar de cele mai multe ori impreuna (si astfel ipocrizia perpetua fara sfarsit in politica din zona asta a lumii ).
20;15
De ce merg zeci de mii de romani la Hajduszoboszlo, la Budepesta. la Balaton, Formatiuni artistice si bisericesti pe la Gyula (Jula), de ce trimite Romania episcop in fruntea Eparhiei Ortodoxe Gyula?. De ce ,de ce…? fiinca asa este firesc! Este bine ca vecinii fac vizite reciproc!
Ți-a murit Ungaria Mare și vrei „Sincere condoleanțe”, nu „Sincere felicitări”? Dar românii din regatul medieval Ungaria ce să zică sute de ani?
Sa inteleg ca va plangeti sau ca va bucurati?
D-le laszlo ca profesor de istorie ar trebui sa cunosti realitatea istorica de la inceputuri… chiar de la fostele imperii si altii cunosc istorie fiti linistit. Nu mai transmiteti comdoleantele d-voastra de ziua nationala a ROMANIEI ca nu sunteti in masura .