A mai trecut un an. E trist. Mi se pare că timpul trece tot mai repede, iar viața se mută pe facebook. E dimineață și copilul îmi arată o greșeală de exprimare într-un manual. Rămân nepăsător. Mai contează? Primesc o invitație de la un primar de comună. Îl credeam om serios. Citesc invitația virtuală și îmi vine să vomit. Omul primește aprecieri, văd căței, unii sunt foști militari, demnitari, directori de instituții, s-au pensionat, iar acum ling. Gizăs, e trist, pe unii îi cunosc, credeam că sunt oameni maturi, verticali! Pe dracu! Credeam că înțelepciunea vine la pachet cu vârsta. Viața îmi demonstrează că nu e deloc așa. Nu-i acuz, poate așa voi ajunge și eu. Poate deja sunt așa. Cățeii ăștia vorbesc despre integritate, despre echilibru, bunătate. Prostii! Tresar, zgomotul unei petarde mă face să îmi aduc aminte în ce lume trăim. Învățasem la istorie că românii sunt uniți, că noi suntem bravi, curajoși. Ia, hai să-i întrebăm pe români despre români, mai ales pe cei care muncesc peste graniță. A mai trecut un an. Până și bătrânii stau pe facebook. Și eu mă lupt cu boala asta, dar încerc să mă tratez. Pentru mine a fost un an greu, dar și foarte frumos. M-a speriat rău ura dintre sălăjeni. Da, la noi, la sălăjeni mă refer. Pandemia, boala, vaccinarea, toate au cauzat o falie, o ditamai prăpastia socială. Mă duc pe stradă și văd fețe amărâte, încruntate, oameni nervoși, invidioși, nesătui de falsă bogăție, acuzatori. Mă uit în oglindă. Și eu mă încadrez aici, stați liniștiți. Văd că se scrie cărți în draci, dar nu știu câți citesc. Mi s-a spus că tot mai mulți români citesc. Ciudat, nu prea se vede sau nu văd eu. Simt că involuăm, că totul e bâlci, iar multora le place bâlciul, bârfa, cu asta se hrănesc, asta mănâncă, asta gustă și așa vor muri. Lasă, vine Anul Nou, ne sorcovim, bem ceva, ne revenim. Cum, sunt pesimist? Probabil. Îmi asum. Hai, intrați pe facebook, se apropie Revelionul! Postați, postați, măi, hăi, hăi!
Răzvan Pop
