Daniel Săuca
A apărut în Monitorul Oficial, de câteva zile, Legea 357/2018 pentru instituirea anului 2019 ca „Anul Cărții” în România. Legea zice cam așa: „Cu prilejul sărbătoririi «Anului Cărții» se organizează evenimente culturale dedicate acestei inițiative” și că „Autoritățile administrației publice centrale și locale pot acorda sprijin logistic și/sau financiar, după caz”. Mai la vale, în actul menționat se afirmă: „În «Anul Cărții» se lansează Programul național «România citește», denumit în continuare Programul. Programul se va desfășura în cadrul unităților de învățământ primar și gimnazial și presupune organizarea de întâlniri săptămânale ale elevilor cu voluntari, precum părinți, personalități publice, jurnaliști. În cadrul Programului, voluntarii vor lectura împreună cu elevii fragmente din opere literare incluse în programa școlară”. Nu în ultimul rând, „Programul presupune și organizarea de întâlniri bianuale ale elevilor cu scriitori români contemporani, de anvergură locală sau locală, care să lectureze fragmente din propriile creații literare, în scopul încurajării lecturii și promovării acestora”. Inițiativa legislativă e salutară. Firește (trăim, totuși, în România) e de văzut cum va fi „implementată” legea „Anului Cărții”. Și prin județul nostru, unde sunt, din păcate, destule școli unde nu au călcat scriitori în ultima sută de ani. Pe de altă parte, fiind vorba de o treabă „obligatorie”, e de văzut și dacă nu cumva „efectul” aplicării legii în rândul elevilor să nu fie benefic. Oricum, nefiind scrise sancțiuni pentru neaplicarea legii, aceasta rămâne facultativă. În unele instituții de învățământ (foarte puține) se va aplica, în cele mai multe, nu. Și pentru că „dragostea de carte” a cam dispărut, din cauzele știute. Ori e „altfel” decât înainte de decembrie 1989, când nu existau atâtea „ispite tehnologice” ca astăzi. Oricum, „situația cărții” în România rămâne sumbră: librării tot mai puține și mai goale (în Zalău mai sunt două?); prea multe biblioteci școlare și comunale fără cărți noi ( e subiect de anchetă și în Sălaj); dacă nu mai citesc nici mulți profesori, ce să le ceri elevilor?; tiraje mici și foarte mici mai ales în cazul titlurilor din literatura contemporană; scriitorii (sunt câteva excepții) nu pot trăi din scris; dispariția aproape tuturor „sistemelor de distribuție” naționale; prețul „piperat” al cărților etc. Subiectul e vast (poate, cu altă ocazie, îl voi relua) dar e important și pentru că ține de o altfel de sănătate a țării. Și apoi, legea citată nu e pentru creșterea tirajelor ori a librăriilor, ci a lecturii. Să fie oricum primită!
……….
