Angajăm personal, ”salar atractiv”

Clasica lozincă, pe care tot  aud în ultima vreme, cum că românu-i puturos și nu vrea să muncească m-a pus, aşa, un pic pe gânduri. Poate și din prisma meseriei pe care deocamdată o practic, pentru că aud și văd zilnic, aici la noi: oameni care-și caută de lucru, oameni nemulțumiți de joburile pe care le au, statistici cu și despre șomeri, oferte  de muncă, disponibilizări, mâhniri ale angajatorilor. Da, mâhniri că nu-și găsesc oameni – mână de lucru, chiar dacă a crescut salariul minim. Nu, eu zic că românu’ nu-i  puturos, ci mai degrabă sătul și scârbit de lipsa respectului pe care nu îl primește pentru munca pe care o prestează. Sincer, nici râsul nu te mai pufnește când vezi anunțuri de genul  ”candidatul ideal”, care trebuie să aibă ”spirit de echipă”, ”bun comunicator”, ”prezentabil”, ”ţinută îngrijită”, ”rezistenţă la condiţii de stres”. Şi pentru toate astea majoritarea angajatorilor oferă ”salar atractiv”. Da! 2.230 de lei brut, ceea ce înseamnă ”un salar” net de 1.346 de lei. Îmi pun şi eu întrebarea, cum un om, un tânăr, proaspăt absolvent cu studii superioare, sau fără studii, se poate descurca cu aceşti bani. Mea culpa, am uitat să precizez că salariul minim brut pentru persoanele cu studii superioare este de 2.250 de lei, mai mare cu 20 de lei, comparativ cu persoanele care nu au absolvit cursurile unei universităţi. Dacă stăm bine şi calculăm, dintr-o astfel de leafă nu reuşeşti să îţi plăteşti chiria, iar mâncarea, cheltuielile şi hainele, adică strictul necesar, sunt un lux. Şi, tot ”puturoşii aştia” care nu vor să muncească îşi iau inima în dinţi, uneori singuri, alteori cu toţi membrii familiei şi pleacă. Pleacă afară unde, tot din leafa minimă pe care o primesc de la angajatorul european, reuşesc să trăiască. Şi culmea, auzim şi citim în presa străină despre ”românii noştri puturoşi”, că sunt apreciaţi de angajatorii europeni. Nu ştiu cum se face că, în ultimii ani, sectorul public nu duce lipsă de forţă de muncă. Şi nu mă refer la joburi de conducere, nici la cele adresate persoanelor cu studii superioare, ci pur şi simplu la cele accesibile oricărei persoane cu studii medii. Oare de ce? Nu e o ruşine să fii muncitor în fabrică, pentru că fiecare, până la urmă,  îşi câştigă pâinea, sau după caz cozonacul, prin munca lui.  Să munceşti în condiţii de grupa I, mizere de altfel, şi tu să fii plătit pentru condiţii normale? Să te persifleze cel care-ţi dă un ”salar atractiv” de 1.346 de lei net plus bonuri?  Românule, pleacă până mai poţi! Nu merită să te chinui!  Oricât de empatică sunt, încerc să mă pun în situaţia celor care-şi respectă lucrătorii cu 1.300 de lei lunar. Sincer, mi-e ruşine! M-am mutat la casă. Am două maşini. Îmi permit o ieşire în fiecare weekend, masaj, manichiură, pedichiură, coafor, shopping, chiar tot ce vreau. Pe Lună n-am ajuns. Iarna asta am fost şi la schi în Austria, pentru a patra oară. Sunt un om deştept şi am muncit mult să ajung aici, să-mi permit toate astea. Chiar sunt bun! Sunt cineva! Iar cu Maria, fata de cablaje, trebuie să fac ceva! Mi-a cerut ”mărire de salar”. Nesimţita! Zice că nu-i ajung banii şi ea fumează! Mai bea şi cafea!  În plus, munceşte şi peste program, la cineva, trei ore zilnic. Mai ia şi de acolo bani  şi ei tot nu-i ajung? La mine vine obosită a doua zi. Ce nesimţită! Cred că-i aplic o penalizare. Trebuie să fac ceva, că aşa nu se mai poate!