Am mai dobândit ceva: nesiguranța

Sălăjenii devin, pe zi ce trece, tot mai imuni la impulsul venit din sfera politică a judeţului. Este exact imaginea aceea în care un medic înţeapă un pacient în talpă, fără ca acesta să reacţioneze, să mişte măcar un deget. Şi nu, nu este de condamnat această lipsă de reacţie, asta ca să nu spunem ceea ce este de fapt, şi anume o  mare lehamite. Alegerile care se apropie vor ateriza pe un teren uscat, obosit, peste o populaţie care nu mai are nici voinţa şi nici puterea să mai creadă pe cineva.

Pe lângă faptul că Zalăul a devenit în ultimii ani cel mai puțin atrăgător municipiu din toată zona de centru și nord-vest a țării, constatăm pe pielea noastră că trăim într-un oraș tot mai nesigur. Infractorii stau la pândă, bandele de tâlhari dau în cap pe stradă, sparg case ziua în amiaza mare sau jefuiesc ca în codru, în plină zi, magazinele scumpe din centrul municipiului. Firește, discutăm de o vină împărțită frățește, atât în partea Poliției, care de ani buni face angajări peste angajări dar cetățeanul se simte tot mai nesigur acasă la el, în mod paradoxal, administrația județeană și locală care nu au reușit să pună la punct funcționarea unui sistem de management al orașului (am fost primii pe țară care am investit în așa ceva și primii carora sistemul le-a murit în fașă), nu avem o rețea de camere de supraveghere, nu avem patrule de poliție comunitară prin oraș nu avem aproape nimic. Am toată stima pentru polițiști, pentru cei din SRI, procurori, judecători, cei care muncesc cu adevărat și de cele mai multe ori își sacrifică și timpul liber pentru ca noi să trăim cu sentimentul că cineva veghează la liniștea noastră. Dar consecințele pe care tot noi le trăim, iată, venite din fapte ce au la bază indiferența și indolența, nemunca unora, sunt realități peste care nu putem trece cu vederea.

De la faptul că un operator de transport cară, de peste trei ani, copiii prin oraș, ba îi mai și omoară, fără să dețină cele mai importante acte care îl pun în legalitate, improvizând și bazându-se pe relații și lasă că merge și așa și terminând cu faptul că numărul infracțiunilor grave crește de la o zi la alta, ne arată, de fapt, nivelul de trai și de siguranță la care am ajuns în ultimii ani. Totul are firește, o sorginte politică, pentru că acest cancer s-a căpușat pe toate sistemele, instituțiile, serviciile și birourile din municipiu. Acesta este adevărul, indiferent că ne place sau nu să-l rostim sau săl recunoaștem.  Ca şi când nu ar fi deajuns inerţia în care ne găsim, oboseala psihică, dezamăgirea uriaşă  – toate ajunse iată, dincolo de cota de avarie, cei care sunt în cabina de machiaj acum, tac, râd înfundat  şi aşteaptă să prindă, din mers, o greşeală a adversarului, o mişcare neinspirată, pentru a ieşi la rampă în vederea anunţării marii candidaturi la europarlamentare şi a avalanşei de promisiuni, conform obiceiului pe care îl cunoaşteţi.

Nici marile anunţuri pe care, volens-nolens, vor fi nevoite să le facă, nu vor mai surprinde pe nimeni. Iar candidaţii care vor apărea, rumeni în obraji şi fără cearcăne, pe afişele electorale, îi ştiţi deja sau cel puţin îi bănuiţi. Se va schimba ceva? Greu de spus. Până una alta, schimbările pe car ele vedem, indiferent cât de optimiști am fi sau cât de pozitiv am gândi, sunt aproape toate în rău. Trăim într-un municipiu trist și nedezvoltat în care ordinul de partid e lege. În care soția care e consilier sau e șef pe nu știu unde, scapă basma curată pe soțul care încalcă legea sau omoară, după caz. Trăim într-un oraș în care autoritățile pe care în mod firesc ne bazăm, încep să simtă, ele însele, consecința greșelilor repetate la nesfârșit.

Avem tot dreptul să le-o spunem că ne simțim din ce în ce mai amenințați nu doar de sărăcie și subdezvoltare cât iată, mai ales de cei care nu mai au nicio teamă și ne dau în cap în plină zi pentru un telefon, un pumn de bani sau o geantă plină cu aur… fiecare după cum și ce are. Avem tot dreptul să le atragem atenția că nu, nu suntem ok, nu suntem bine și că simțim, în calitate de cetățeni, că ne îndreptăm, conduși de ei, într-o direcție greșită. Avem dreptul să spunem toate acestea  pentru că plătim din banii noștri nu doar salarii frumușele ci le facem și vacanțele, tot pe spinarea noastră, a celor care nu am avut norocul să ne naștem bugetari.