Alternativa

M-am bucurat când am auzit că USL-ul s-a întâlnit la Alexandria să lanseze programul Agricultura şi dezvoltarea satului românesc- prioritate a USL. A participat Ponta, Crin şi viitorul ministru al agriculturii (în variantă USL) Daniel Constantin. Cu o zi înainte, la staţiunea de la Drăgăneşti Vlaşca, academicieni, patroni, sindicalişti, evident toţi independenţi din zona USL, au participat alături de politicieni ai aceleiaşi grupări politice la discuţii premergătoare. După ce Ponta şi-a început speach-ul cu impresia că la Cotroceni, Băsescu căuta după sticlă, nici nu a mai contat programul. Degeaba s-a străduit pretendentul la fotoliul de ministru, prin cele 52 de slide-uri ale Programului, prezentate într-o monotonie debordantă, să capteze atenţia. De câteva ori asistenţa s-a pornit să aplaude, semn că au înţeles cum stau lucrurile cu mult timp înainte de sfârşitul prezentării. A fost un alt semnal care a marcat întâlnirea. Încerc o analiză a materialului, gândindu-mă că tinereţea nu este argumentul suficient pentru a ne convinge să acceptăm cu ochii închişi orice alternativă. În spatele naivităţii junilor pândesc hupavi adevăraţii stăpâni, care probabil au decis că politica poate fi făcută de oricine. Doar beneficiile trebuiesc distribuite selectiv!// În deschiderea Programului USL se face o referire la PAC şi nu se omite specificarea că, România nu are o poziţie clară, oficială, în legătură cu politicile agricole după 2013. Sunt convins că editorii Programului USL au văzut materialul CE intitulat PAC în perspectiva anilor 2020 (Bruxelles 18.11.2010). Cu atât mai puţin mi-am explicat de ce nu au construit Programul agricol pe o structură economică matură şi, evident, să ridice puţin standardul abordărilor. Reproşurile la adresa actualei guvernări sunt la grămadă, toate fiind foarte importante (inclusiv faptul că populaţia din agricultură este îmbătrânită). Am înţeles că (USL-ul) fiind de cealaltă parte a baricadei, criticile sunt obligatorii şi de aceea m-am oprit mai mult asupra Principiilor, Obiectivelor şi a Măsurilor pe care şi le propune. M-am bucurat să aflu că Agricultura este prioritate naţională şi motorul de creştere economică. Cum se va acţiona, care sunt pârghiile şi mecanismele, etapele, ramurile economice care vor fi remorcate de agricultură şi-n ce mod vor fi determinate să genereze creştere economică, nu prea rezultă din text şi nici prin vorbe nu s-a spus. Dar este bine că se doreşte. Dorinţa (sinceră!) asumată public, reprezintă un mare pas al politicii româneşti către normalitate! Obiectivele pentru agricultură şi dezvoltarea satului românesc au fost puse ca să umple pagina. Este interesantă opţiunea repetată, ce vizează reducerea decalajelor dintre rural şi urban. Sper din toată inima că nu au de gând să realizeze acest obiectiv prin coborârea urbanului la nivelul ruralului. Din fericire, multe zone din ruralul românesc oferă deja condiţii excelente cu facilităţi de nivel european. Acestea au scăpat de experiment.// Deşi nu a fost amintită la obiective, Cercetarea din agricultură a fost tratată (fără să se spună nimic) la cap. Politici agricole moderne. Unele subiecte din Programul USL au constituit teme ale unor dezbateri academice serioase şi mă gândeam că la Alexandria nu vor rata ocazia să vină cu soluţii concrete. Problema comasării terenurilor reprezintă o palidă copie a programului prezentat cândva de către Flutur, iar la sprijin ptr formele asociative USL-ul se fereşte ca de dracu de sintagma Cooperaţie agricolă, a cărei semnificaţie încă nu a descifrat-o. Diafilmele adresate legumicultorilor: producţie, colectare, depozitare, procesare, mi s-au parut că se apropie cel mai mult de un lucru făcut până la capăt. Nu insist pe programele de creditare, sprijinul statului pentru toţi şi pentru toate, pentru că evident nici ei nu cred în ele. Infrastructura agricolă se reduce la generalităţi despre importantul sector al irigaţiilor. Ştiu că PSD-ul avea oameni care au pus la punct o gândire serioasă pe această temă. Dacă şefii nu cred in soluţiile respective, poate-i convinge cineva că apa poate curge natural, de sus în jos, şi pe canalele de irigaţii./ Faptul că o asociaţie politică socială nu are în vedere cel mai important factor de producţie: munca, mi se pare o gafă mărişoară. O analiză adevărată şi prezentarea unor soluţii în legătură cu acoperirea golurilor pe profesii, şcolarizare etc. poate da credibilitate unor programe politice. Sau nu!/ Chiar dacă Programul Agricol al USL-ului poate fi făcut praf de orice analist specializat în politici agrare, astfel de programe, atfel de întâlniri sunt utile. Aplauzele (propriei asistenţe) îi vor fi determinat cu siguranţă, mai mult decât atitudinea noastră, să-şi dea seama că lipsa unor programe adevărate din partea Puterii nu poate fi acoperită cu..nimicuri din partea Opoziţiei! Nici nu mă gândesc la monarhie, însă în lipsa unei alternative serioase, orice este posibil!

Leave a Comment