Daniel Săuca
De la o vreme, îmbătrânim. Un truism enorm. Numai că sunt importante, destul de probabil, câteva „nuanțe”. Unii îmbătrânesc dând în mintea copiilor, cum se spune, regăsind, poate, inocența unei vârste primordiale. Alții, tot mai mulți, din păcate, îmbătrânesc în ticăloșie, îmbătrânesc urât, cum se spune. Vor ei să-și „regleze conturile”, în timpul vieții. Certă e constatarea că bătrânețea nu mai e (numai) vârsta înțelepciunii, maturității depline, a detașării față de întortocheatul curs al vieții (umane). Expresia „cine nu are bătrâni, să-și cumpere” merită „reinventată” în ton cu „evoluțiile” din societatea de astăzi. Și dacă nici bătrânețea nu e un timp al iertării, al împăcării, al bucuriei depline, ce e de făcut?
Mă enervează la culme aflatul în treabă, vorbăria fără rost, explicațiile kilometrice pentru lucruri simple, complicațiile inutile. Sunt din ce în ce mai singur din această perspectivă. Se vorbește tot mai mult, fără rost, nimeni nu mai ascultă, toată lumea știe ce are de făcut (mai ales celălalt), ipocrizia e în floare, se dau sute de (false) explicații pentru te miri ce. Suntem, adică, „expansivi”, tot mai „expansivi”, mai „sociabili”. „Socializăm”. Cu cât succes, rămâne de văzut.
Mă distrez, într-un fel, de „explicațiile” care se dau pentru deja celebra, incredibila scumpire a ouălor. Nu putea lipsi domnul ministru Daea, în opinia căruia de vină e (și) „curba de ouat” (romania-actualitati.ro). Adică, din toamnă găinile din gospodării ouă mai puțin… Ce-or avea gospodăriile țărănești cu prețul ouălor din supermarketuri, nu știu… De vină ar fi și „«criza fipronilului», care s-a declanșat în luna august și care a dus la eliminarea din producție a unui număr important de găini ouătoare”, cu toate că „trebuie specificat că fermele din România nu au fost atinse de «criza fipronilului» și ca atare, nu a fost cazul să fie sacrificate păsări ouătoare” (rfi.ro). Dar, „piața europeană” funcționează și, desigur, ar trebui să fim mândri de asta… O altă explicație: „S-au scos găini din producţie, au băgat puicuţe la creştere” (stirileprotv.ro). Chiar așa, toate fermele deodată? „Misterul” continuă. Într-un nou film, prost, românesc.
I-am liniștit pe americani: „Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți cu 279 de voturi «pentru», unul «împotrivă» și o abținere proiectul de lege pentru realizarea «Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol» aferentă programului de înzestrare esențial «Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)»” (agerpres.ro). Dacă tot ne-am plâns că nu sunt bani de investiții…