Daniel Săuca
„Detest publicistica, întotdeauna am detestat-o. Scriitorul român a făcut publicistică de nevoie, nu au fost mari fanatici. Cei care au fost înclinaţi către politică, au ajuns miniştri, mă gândesc la Goga, dar foarte mulţi au făcut-o de nevoie, ca să poată trăi, Eminescu a fost unul dintre ei, şi Caragiale, să nu credeţi că mă compar cu ei. Soarta scriitorului este asta. Scriitorul nu câştigă din scrisul său, meseria de scriitor este una extraordinar de competitivă”, a afirmat Mircea Cărtărescu la prezentarea noii sale cărți, „Peisaj după isterie”, care a regretat și faptul că s-a apucat de publicistică, conform (și) News.ro. Să detești un lucru pe care-l faci zeci de ani… Ca să trăiești! Nu am detestat niciodată publicistica. Ce-i drept, nici nu am putut să trăiesc (numai) din scris (-ul publicistic). Și nici nu cred că sunt scriitor. În Zalău, destul de probabil, așa ceva e imposibil. Zalăul, un spațiu detestabil?
Mă plimb de peste 40 de ani pe străzile (din centrul) Zalăului. Constat, aproape în fiecare zi, stupefiat, poate paranoic: nu s-a schimbat (aproape) nimic. Aceeași piață așa-zis centrală fără nicio „personalitate”, aceleași blocuri (fie și „feștite”, mă rog „reabilitate termic”), aceleași busturi mâncate de vreme (va avea oare, hai nu neapărat în 2018, chiar nu e cazul să fim festiviști cu orice preț, Zalăul o statuie/ un monument dedicat unei personalități românești?), aceiași oameni, aceleași „apucături”… Chiar așa, oare ce s-a schimbat în Zalău în ultimii 40 de ani?
Suntem criticați, și pe bună dreptate, că vrem cu orice preț să sărbătorim anul viitor Centenarul Marii Uniri fără să prea avem cu ce sau pentru ce. Nu știu ce se va realiza din marile/micile planuri politice în acest sens (nu numai la noi, de obicei prea puțin). 2018, și pentru Zalău (zălăuani), poate fi măcar un moment de reflecție, meditație: ce s-a schimbat (în bine, în rău) în ultimii 100 de ani? Ce (mai) e de făcut? Există cu adevărat o viață a comunității (zălăuane)? Iarăși prea multe întrebări. Sunt, și astăzi, destui care așteaptă doar soluții, sentințe și pentru că nu mai au timp sau nu vor să-și pună întrebări. Totuși, nu cred că am trecut de vremea întrebărilor. Și a răspunsurilor (măcar de bun-simț) concrete. Maturizarea unei societăți ori a unei comunități nu poate avea loc fără momente autentice de reflecție. „Insuflate” și de sau mai ales de liderii acestora.
Era bine dacă vedeaţi Zalăul acum 60 de ani, înainte de puternica dezvoltare din perioada ceauşistă. Oraşul oraş se termina cam pe la Perla, apoi urmau nişte căsuţe acoperite cu catran de puneai mâna pe acoperiş, aveau în faţă nişte flori albastre mai înalte decât casa, şi asta cam până la Uz Casnic. Aici „oraşul” chiar se termina cu băltoacă imensă în locul unde este acum Autogara . După dezvoltarea din perioada ceauşistă , cică, forţată, cum le plăcea să zică jâdanilor de la europa liberă, democraţii ăştia nu au mai fost în stare să repare marmura spartă de pe Platoul central de la Prefectură, ce să mai acopere insalubra Vale a Zalăului de la API la Armătura !
asta e ciuntu cu gasca de hoti, palincarul nosa, securistul marc, jigodii comuniste care conduc Salajul de 27 de ani. Zalau niciodata nu a fost si nici nu va fi in oras cu potential, asa conducatori asa oras, isi merita soarta distrusa