Daniel Săuca
„Ne-am jucat şi ne-am ars. COVID-19 revine în forţă în România şi în lume” (adevarul.ro). Cine s-a jucat? Chiar atât de presantă a fost „nevoia deschiderii economiei”? Nu cumva era mai bine ca starea de urgență să fie prelungită? Ce-ar fi fost dacă… „Ne-am jucat și ne-am ars”…
Directorul OMS, dacă îl mai crede cineva: „Cea mai mare amenințare nu este virusul în sine, ci lipsa solidarității globale și a conducerii” (mediafax.ro). Nimic nou sub soare.
TRU: „Pretextele noului asalt asupra civilizaţiei pe care ne codim să o apărăm sunt cunoscute: eliberarea, emanciparea, dreptatea, egalitatea. (…) Acum, reîncărcaţi cu fanatism şi prostie progresistă, dăm, iar, târcoale dictaturii. Apetitul pentru dogmă şi servilism a renăscut” (adevarul.ro). Fanatism. Prostie. Dogmă. Servilism. De acord. Și relaxare. Prea multă relaxare… Va reveni dictatura (și) în România?
Matei Martin: „România oferă un (contra)model unic de susținere a consumului de carte prin intermediul unei platforme de vânzări online. Cititorii împătimiți înțeleg aberația: cum să cumperi cărți de pe o platformă construită ca să vândă mașini de spălat? Într-una dintre cele mai sărace țări din UE e însă nevoie și de susținerea directă a achiziției de carte. Dacă scopul e încurajarea consumului, atunci soluția ar fi acordarea de vouchere culturale pe baza cărora cei vizați să-și poată cumpăra carte sau bilete de intrare la film, spectacole și concerte. Italia și Franța au introdus asemenea măsuri acum câțiva ani și ele funcționează” (dilemaveche.ro). Consum de carte în România? În vremea pandemiei ar fi chiar culmea…
Alin Fumurescu: „Am fost și-n anii 90 (când nu eram profesor), sunt și acum un suporter al autonomiei universitare – de modă veche. Moda Evului Mediu, cea care a creat universitățile ca pe niște sanctuare ale libertății de gândire și nu numai (te puteai «refugia» într-o universitate, condamnat de crime fiind, iar «statul» nu avea dreptul să te «salte» de acolo; cam ca într-o ambasadă în zilele noastre.) Prin urmare, consider nu doar ilegitimă și imorală, dar și complet inutilă orice încercare a politicului de a dicta academiei orice (și subliniez apăsat aici, «orice», nu doar acest subiect). De ce ilegitimă? Pentru că fie există autonomie universitară, fie nu. Legea nu depășește, nu are voie să depășească logica binară – ești vinovat sau nu. Tertium non datur. Or nu poți fi vinovat pentru o părere. O doxa. De ce imorală? Pentru că orice interferență a politicului în universitate e imorală din start. Statul nu poate decide nici că doi plus doi fac patru sau cinci, nici că Pământul e rotund sau plat, că se învârte în jurul soarelui sau invers” (contributors.ro). De acord. Fără alte comentarii aici. Pe un alt subiect „sensibil” în haosul de lângă noi și de aiurea.
