Daniel Mureşan
Căldură mare mon cher, numai de alegeri nu arde poporului. Pandemie, stări de tot felul, alegeri, caniculă… e prea mult. Candidații – un fel de cucurbitacee, dolofăniți sau murați, numai buni de declarați câștigători în țara lui se poate orice. Alegătorul, orice zar ar arunca, tot candidatul va da în final un șase-șase.
S-au eliminat pensiile speciale, corupții sunt la zdub, abuzatorii din 10 august sunt pedepsiți, deci – hai la vot! Puzderie de candidați. Ce contează că unii candidează din vremuri imemoriale și nu scot un 2%? Ce contează că unii sau unele își încheie o carieră profesională acceptabilă cu o candidatură lamentabilă? Probabil le vor povesti nepoților că au fost mari politicieni, dar forțele oculte i-au împiedicat să ajungă în vârful puterii.
La București se măresc pensii, salarii și alte acareturi. Ce contează că nu avem de unde și ne îndatorăm din nou? Voturile să curgă! Se premiază cei cu telemunca, iar cei ce au mers fizic la serviciu iau praful de pe tobă. Noaptea minții! Apar tot felul de specialiști ce pun la cale proiecte de anvergură, ei la viața lor inventând apa caldă sau puiul cu trei picioare.
Și când soarele bate mai tare decât jandarmii, vine și vestea bună pentru guvernanți: Polonia intră în recesiune. Deci, noi nu! Încă! Uf, am scăpat, din nou e cineva mai slab ca noi în Europa. Nu cumva să pierdem penultimul loc.
Cineva spunea că memoria este cea cu care uităm. Deci, se termină vacanța și toată lumea trece la vot. E o datorie civică, trebuie să îți pese… bla-bla… bla-bla. Trebuie să îți pese de bietul candidat ce vrea un salariu ca în vest, două-trei consilii de administrație și amantă siliconată. Un fel de toată lumea să trăiască, numai noi să nu murim.
După ce le-au fost ciuntate drepturile legal câștigate, mă aștept ca pensionarii să le frângă gâtu liberalilor, măcar atâta satisfacție să aibă. E vorba de pensionarii simpli și nesonați !
10:08-o sa-ti frangi tu gatul pensionarule special .Insa noi ,majoritatea pensionarilor amarati o s-o v-o dam in flit la vot la PSD-eu.Dragnea&Veorica au “uitat” sa ne indexeze pensiile inca din 2018 conform legii insa NOI NU AM UITAT SI VOM VOTA ANTI-PSD.
Cu liberalii nu vor vota decât pensionarii sonați!
Toti zalauanii normali vor vota cu dreapta. A cam trecut vremea hotilor. Vezi: Cota Dana, Fort, Pop Vanatorul, Balajel, Ciunt, Nosa s.a.