Alarmă!

Nu știi, pentru că nu ai de unde și nimeni nu ți-a spus vreodată, concret, de ce alarmele sună într-un anumit fel, ce reprezintă sunetele diferite ale sirenelor și mai ales ce trebuie să faci când auzi că urlă sirena în locul în care trăiești. Scriam, săptămâna trecută, despre eșecul lamentabil al autorităților în încercarea de a anunța populația, prin serviciul Ro Alert, cu privire la situațiile în care ar putea fi luați pe sus, cu tot cu case, în caz de furtună. Sălăjenii au aflat, care cum a putut, că vine furtuna supercelulară. Mesajele Ro Alert au venit, ca de obicei, după ce supercelulara a trecut. Astăzi aș dori să vă reamintesc despre un alt serviciu la fel de inutil, promovat cândva de pomană, deși nimeni n-avea habar ce e și ce vrea el. Este vorba despre exercițiile de alarmare a populației, exerciții care au încetat de mult, autoritățile constatând că exersează de unele singure, iar populația nu știa în veci despre ce e vorba.

Celebrele zile de “Miercurea alarmelor” ajunseseră subiect de glume peste tot. „Ce faci, bă, de miercurea alarmelor?” – se întrebau elevii prin pauze. Dar dacă aveai curiozitatea să afli, oare cineva știa, de fapt, ce sunt și pentru ce sunt aceste exerciții? – rămâneai cu buza umflată. Desigur, pentru că suntem obișnuiți să vedem războaie și bombardamente doar la televizor, asta nu înseamnă că noi sau alții avem vreo garanție de nezdruncinat în privința păcii eterne. Un lucru este cert: nici astăzi, oamenii nu cunosc semnificația acestor alarme. Nu doar că nu știu tipurile de alarmare, nu cunosc nici ce trebuie să facă atunci când o alarmă începe să urle prin oraș. Nu știu cum să procedeze, unde să se ducă, de ce trebuie să se ascundă și în ce locuri. Nimeni, niciodată, nu a explicat măcar prin câteva pliante ce puteau fi lăsate prin cutiile poștale, câte ceva despre alarmare. Dacă se întâmplă ceva – lucru care nu este exclus – suntem victime sigure și pentru că acest stat nu ne educă în această privință, ca ]n multe altele de altfel. Doar dacă ne gândim că Ucraina este deasupra noastră, la nici 150 de kilometri distanță, ca să nu mai luăm în calcul alte considerente, ar trebui să ne facem griji serioase. Nimeni nu știe exact câte alarme mai funcționează în Zalău sau în alte localități. Cele care funcționează abia se aud, astfel încât, dacă ați așteptat să vă îngroziți atunci când alarmele pornesc, ați luat țeapă – pentru că timpanele v-au fost gâdilate de niște sunete anemice, blegite, de parcă sirenele anunțau pauza de masă la o fabrică de ciorapi și nu o alarmă.

Când încă se mai promovau astfel de lucruri prin exerciții de alarmare, în mesajele postate pe internet scria “Populația să rămână calmă și să urmeze indicațiile autorităților!”. Care indicații? Că nimeni nu a spus nimic, niciodată, despre ceea ce trebuie să facem când auzim o alarmă, care sunt locurile în care ne-am putea îngrămădi, ce e un adăpost, unde se află el și dacă nu cumva e locul acela în care ori ținem arhivele prin instituții, ori butoaiele cu murături ale locatarilor din bloc. Dacă printr-o probabilitate care poate deveni oricând realitate am fi luați prin surprindere de un atac sau o situație care impune alarmarea, putem fi siguri că ne ducem pe deal instantaneu. Nimeni nu știe unde sunt aceste adăposturi, iar o astfel de veste, combinată cu panica ce s-ar institui pe loc, ar însemna un adevărat dezastru. Nimeni nu are un minimum de informație despre ce înseamnă un atac aerian, cât timp ai la dispoziție să te adăpostești, la ce să te aștepți și multe alte informații pe care populația nu le cunoaște, iar autoritățile nu au făcut niciodată un efort în a le face, măcar parțial, cunoscute. Se promovează de multe ori lucruri sau evenimente care, multe dintre ele nu au nici căutare, nici importanță, iar astfel de lucruri care ar face diferența dintre viață și moarte sunt lăsate baltă în continuare. Sistemele de alarmare moderne nu sunt deloc ieftine. Preţul unui sistem electronic de alarmare este cuprins între 15.000 şi 30.000 de lei, iar unul electric costă 10.000 de lei, prin urmare, ar fi vorba, înainte de orice, de o investiție în acest sens. Poate că ar trebui investit mai mult în astfel de lucruri. Mă întreb, oare de ce trebuie să ne prefacem mereu că facem fapte bune și utile, că ne facem datoria, că acționăm în prevenire, în pregătire – chiar și una minimală, că ne pasă de populație, fiind, în fapt, ultimele găini din plutonul european și la acest capitol?

Alarmele sunt un fel de clopote la noi, doar că nu știi cine și de ce le trage: de Rusalii, de furtună sau de răzbel. Am să spun doar atât: vai de zilele noastre dacă vom fi nevoiți să înfruntăm o situație pentru care alarmele ar putea suna (dacă ar suna!) dintr-un un motiv real. Indiferent care ar fi acela. Suntem pe dinafară și dacă vine meteoritul, și dacă vine războiul; suntem exact așa cum autoritățile ne învață și ne ajută să fim: victime sigure. Neștiutori, dezorganizați, total nepregătiți. La mâna norocului. Pentru că în România, implicit și în Sălaj, nu putem discuta nici măcar la nivel teoretic de un scenariu în care am putea avea măcar o șansă la siguranță dacă s-ar întâmpla ceea ce, vedem bine, în tot mai multe locuri se întâmplă.