Analişti de anvergură, au afirmat că de va fi să se ridice această ţară, apoi acest lucru se va întâmpla numai pe seama bogăţiilor pământului. Erau vizate atât bogăţiile subsolului (sarea, cărbunele, petrolul, gazele, minereurile, etc), pădurile, apele, dar mai ales potenţialul productiv al pământului. Problema noastră, pentru că avem (cel puţin) una, nu este deloc nouă şi nu vizează poporul ci pe cei care l-au condus! De puţine ori comanda s-a adaptat capacităţii de înţelegere a celor mulţi şi, încă de şi mai puţine ori, putinţei de realizare. Sigur şi zicerea: cum e turcu’ aşa e şi pistolu’, într-o anumită interpretare nu ne avantajează. Principiul de bază al pedagogiei, spune însă că nu este de vină elevul care nu înţelege lecţia ci profesorul care nu ştie să o predea. Acest principiu cred că reflectă perfect relaţia între mandataţii politic şi prostimea electorală. Asta în cazul, şi mai grav, în care abuzurile şi furăciunile, pe fondul corupţiei, nu sunt conştient făcute. Când vrem să construim viitorul este bine să ne uităm şi-n urmă. Este corect să analizăm cauzele lucrurilor rele pentru a le înlătura în viitor, să indentificăm cauzele lucrurilor bune pentru a le moderniza şi dezvolta, adaptându-le la evoluţia şi nevoile societăţii. The National Geographic Magazine (ediţia SUA din aprilie1934) într-un amplu reportaj, extrem de corect şi frumos realizat despre România, scrie: “Ţăranii români sunt întotdeauna extrem de plăcuţi. Tot timpul politicoşi, veseli, muncesc mult deşi, deseori, ineficient. Muncesc mult în pădure şi pe câmpii, pe ogoare, dar într-o manieră primitivă, folosind uneltele strămoşilor lor”. În 1938 România a exportat peste 3 mil. tone grâu pe fondul unei crizei de cereale pe piaţa europeană, devenind… Grânarul Europei. În perioada respectivă producţia medie de grâu era de 700-800 kg/ha (Bulgaria obţinea 1400kg/ha), România ocupând, ca şi în prezent, ultimele locuri într-o ierarhie a performanţei europene în domeniu. Aşa că, acei care vor să aducă România la performanţele perioadei când era Grânarul Europei, trebuie s-o ţină tot aşa şi în câţiva ani o să cădem şi acolo! Analizând în fugă programul agricol avansat de ministrul actual al MADR la prima investire (7 mai 2012) şi modul în care a fost implementat până la sfârşitul mandatului (aşa scurt cât a fost), poţi trage concluzia că nu acesta a constituit motivul obţinerii scorului astronomic la alegerile parlamentare. Reamintesc câteva din cele opt puncte ale programului respectiv, despre care de atunci nu s-a mai auzit nimic: 1) Accelerarea procesului de comasare a terenurilor agricole…; 2) Implementarea (a implementa= a aplica, a pune-n practică) unui program special de refacere a infrastructurii de irigaţii..; 3) Realizarea unui program pentru sectorul legume-fructe….;4) Crearea unui fond de creditare pentru proiectele PNDR; 5) Crearea unui concept modern de dezvoltare a satului românesc. Nu am amintit celelalte trei teme din program pe motiv că în direcţiile respective s-ar fi făcut mari minuni ci pentru că acolo unele lucruri s-au mişcat. Mulţi specialişti din anturaj s-au oferit să susţină actuala guvernare (până la urmă este şi pielea noastră în joc) şi mă întrebam cum este mai bine să procedezi? Să spunem lucrurilor pe nume, sau să ne amăgim că prostimea nu va înţelege nici de această dată nimic? Sigur, se poate şi mai rău, ca nici măcar să nu fie (din nou?) interesată de seriozitatea programului şi orientarea politicilor agricole. Imnul Ţării ne constrânge să sperăm că odată şi odată ne vom deştepta! Programul Guvernului Ponta II, aprobat de către Parlament la 21 decembrie, ne determină să acordăm din nou încredere echipei de la MADR. Agricultura este declarată prioritate absolută, iar bugetul alocat (pentru 2013) este de 3,8 miliarde euro (faţă de 3,41 miliarde euro în 2012). Direcţia pare bună!
Alexandru Lăpuşan
