Agonia unui sistem neputincios

Actuala campanie electorala are toate sansele sa se transforme intr-un veritabil razboi de uzura, in care vor conta mai mult tehnicile de gherila si ranjetele, decat anumite solutii pertinente care sa vina in intampinarea problemelor salajenilor.

Dupa aproape o saptamana de campanie electorala, partidele din judetul nostru par sa nu fie dispuse sa-si dezvaluie planul cu care vor sa castige alegerile. Aparent, acestea vor sa pastreze asii din maneca pentru ultima perioada a campaniei electorale. Ori, nu exista o astfel de strategie? De altfel, campania din acest an pentru alegerile locale pare mai putin propice programelor electorale elaborate, dar mai deschisa votului politic. Tin minte ca, in precendentele campanii electorale, candidatii la Primarie, Consiliul Judetean si consiliile locale erau gata, la orice ora din zi sau din noapte, sa puna la dispozitia presei, dar mai ales opiniei publice, o sumedenie de oferte electorale. Atunci – ca si acum, de altfel – stiam ca suntem mintiti, insa speram ca cel putin Divinitatea sa le dea o mana de ajutor pentru a putea realiza acele deziderate. Cu alte cuvinte, in naivitatea noastra, ne placea sa fi mintiti frumos… Azi, insa, situatia este diametral opusa.

Dupa 18 ani in care politicienii de la poalele Mesesului nu si-au respectat nici macar 5 la suta dintre promisiunile electorale, multi candidati au mirosit sau, mai bine spus, au intuit pericolul de a-si pierde in totalitate credibilitatea. Tocmai din aceste considerente, in 2008, partidele si reprezentantii lor se limiteaza la a mima dorinta lor de a castiga alegerile. Electoratul este mult mai matur decat ar parea la prima vedere, astfel ca discursurile demagogice au fost inlocuite de expuneri oratorice scurte, la care se adauga maximum unul sau doua proiecte generale, cu sanse de reusita aproape nule. Insa, marile probleme ale Salajului (infrastructura la pamant, investitii la limita, venituri ridicole etc.) isi asteapta solutiile. Evident, de problemele rezolvate doar pe hartie, ne-am cam plictisit.

De retinut faptul potrivit caruia, in aceasta campanie, elementele importante in economia votului vor fi, indeosebi, personajele pe care partidele le-au aruncat deja in lupta. Totusi, rasfoind oferta lor electorala, ma intreb cati dintre protagonisti au cu adevarat un program electoral bine pus la punct? Iar daca il au intr-adevar, cat de viabil este acesta pentru a putea fi implementat intr-un sistem care deja agonizeaza?

Leave a Comment