Adio, Marea Neagră

Au venit niște stropi de ploaie, iar „tembeliziunile” au anunțat că e pe noi potopul. Noroc că nu le mai urmăresc de ceva ani. Tocmai am revenit din concediu. Am vrut neapărat să ajung la marea noastră dragă și am fost, dar mi-a ajuns. Nu vreau să mă înțelegeți greșit. Până anul trecut mi-am petrecut concediile la mare, în străinătate. Credeți-mă, aproape că a fost mai ieftin decât pe litoralul românesc. An de an urcam în avion la Aeroportul din Oradea, iar în două ore eram în Turcia. În alte două ore eram cu buca în apă, la mare. De data asta s-a trezit naționalismul în mine, mi-am băgat copiii și nevasta în mașină și am pornit la drum. De ce cu mașina? Pentru că m-am îngrozit când am văzut cât costă un bilet de avion din Cluj până în Constanța. De multe ori e mai ieftin până în Bruxelles. Am pornit noaptea sperând că pe autostradă va fi liniște și pace. Pe naiba! A fost un trafic de coșmar. Mașini încărcate cu bagaje, îndesate cu plăpumi, pline-ochi, de Satu Mare, Bihor, Sălaj sau Cluj, toate, cred eu, goneau spre mare. Voiam să trec pe Valea Oltului, tronson deschis atunci doar noaptea. A fost o adevărată peripeție, iar mulți goneau ca nebunii. Aici a fost cum a fost, dar pe autostradă, între București și Constanța, lucrurile au luat-o razna. Aproape că se circula ca pe bulevard, drumul era plin, depășirile ilegale erau din minut în minut, unii mergeau de parcă erau drogați, alții claxonau, înjurături, amenințări, accidente, mașini răsturnate. Am ajuns în cele din urmă la mare, dar nu oricum, ci rupt de oboseală, murdar, îmbuibat de cafea, ciufulit și amorțit de parcă am muncit o săptămână. Am plătit aproape 7.000 de lei pentru un sejur, dar ce să vezi, trebuia să îmi caut loc de parcare, pentru că în curtea hotelului nu mai era spațiu nici pentru o bicicletă. Se parca haotic, pe marginea drumului, pe spațiul verde, lângă garduri, între case, hoteluri, pe unde apucai. Abia după câteva ore s-a eliberat un loc și am intrat în curtea hotelului, dar nu mai vedeam bine. Condițiile din hotel, recunosc, au fost bune, plaja a fost superbă, apa la fel, inclusiv turiștii au fost liniștiți, buni, cel puțin în locul în care ne aflam. Serviciile au fost de calitate, mâncarea bună, iar personalul foarte bine pregătit. A trecut o săptămână și am pornit spre casă. Între Constanța și București, haosul era și mai mare. Viteză excesivă, nebuni care depășeau fără să se asigure, oameni care lăsau impresia că vor să moară, dar să omoare și pe alții. N-a trecut mult și am văzut primele accidente. Am avut nevoie de mai bine de o oră și jumătate să ocolesc capitala, iar calvarul a început pe autostradă, spre Pitești. Este adevărat, era vineri și era cumplit de aglomerat. N-am văzut în viața mea atâta aglomerație pe o autostradă, se circula bară la bară, iar foarte mulți goneau cu viteză excesivă, sfidând orice regulă de circulație sau de bun simț. Stați liniștiți, am văzut astfel de specimene și cu mașini de Sălaj, foarte multe de Bihor și Cluj, dar cele mai multe erau cu numere de Argeș. S-a întâmplat ceva în stânga mea. Cineva a frânat, iar mașinile din spate, patru sau cinci, toate s-au lovit, a fost un accident în lanț. Au sărit pe lângă mine bucăți de plastic, metal și sticlă. Traficul a fost blocat. Cei din spate au început să claxoneze ca niște descreierați. Nu îi interesa că poate cineva a fost rănit sau poate chiar a murit, nu, ei voiau să treacă, să plece rapid. La naiba cu morții, cu răniții, noi să fim bine, să ajungem mai repede. Aglomerația oribilă a persistat până la Sibiu, apoi drumul s-a eliberat. Nu mi-a venit să cred ce nebunie e pe drumurile din România, câtă neglijență și lipsă de respect. Cine e de vină? Oamenii sunt de vină, noi suntem de vină, eu sunt de vină, dar mai presus de toate este de vină statul, lipsa de intervenție, de atitudine, de decizii clare. Scăpasem parcă dintr-un război. Am trecut și de Valea Oltului. Nu vă mai povestesc ce a fost aici. M-am calmat dincolo de Sibiu. Am ajuns acasă obosit cum n-am mai fost de ani și ani, cu nervii pleșcoviță și cu o dorință nebună de a nu mai merge în veci cu mașina pe litoralul românesc. Da, pentru asta m-a pierdut marea noastră frumoasă și dragă. A, era să uit. Am făcut niște calcule. Toată vacanța asta m-a costat cât plăteam pentru o vacanță într-un resort de lux din Turcia. Pa, Marea Neagră, am să te iubesc, dar numai de la distanță!

2 Thoughts to “Adio, Marea Neagră”

  1. […] Aeroportul din Oradea, iar în două ore eram în Turcia. În alte… Articolul Adio, Marea Neagră apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

  2. Anonim

    Asta e Romania „educata”!

Leave a Comment