Adevăratul post prinde rădăcini în suflet, nu în burtă

Am intrat, de câteva zile, în Postul Crăciunului, unul dintre cele mai importante de peste an, pentru toţi credincioşii. Sunt pline ecranele televizoarelor şi presa de sfaturi şi poveţe, însă toate converg către un singur punct existent în ceea ce înseamnă “om”, anume centrul stomacului. Că trebuie să mâncăm untdelemn şi să lăsăm porcii şi găinile, că avem, ca norocul, dezlegare la ceva peşte  în unele zile, că e bine să mai facem şi foamea în câte o vinere şi multe alte combinaţii şi sugestii cu privire la ceea ce trebuie să îndesăm sub nas timp de o lună, până când vom pune în priză luminiţele de la capătul… crengilor de brad. Arareori vezi, într-un colţ de ziar sau pe internet un sfat referitor la ceea ce înseamnă postul dincolo de duoden şi intestinul gros. Cu mare greutate găseşti pe cineva care să îţi spună că degeaba faci tu aşa-zis “sacrificiul culinar”, mândru nevoie-mare că ai făcut voia Domnului şi ai respectat, întocmai ca pe o reţetă din cartea de bucate, scrierile sfinte referitoare la postul alimentar. În lipsa unui post cinstit şi simţit, nu doar mimat, unul ținut la nivel de suflet, gândire, vibrații și mai ales comportament și fapte, sacrificiul tău gastronomic trece mereu fix pe lângă urechile Domnului. Nu, nu vei fi auzit şi nici văzut că ai ţinut post şi nici nu vei trece examenele, nu vei promova la locul de muncă şi nici nu vei câştiga la Loto crezând că atunci când îţi chiorăie maţele, fenomenul se întâmplă cu folos ceresc și se răsfrânge sub formă de noroc, în viața ta. Postul cel adevărat, şi cel care ar putea conta, dacă toate cele citite şi ascultate de noi întru credinţă chiar există undeva, este postul prin care ne lepădăm de răutate, de ură, de judecata gratuită. Miracole se pot întâmpla nu atunci când în loc de cârnaţi, ne chinuim să înghiţim un delicios şinţel de soia, mai garnisim şi cu două cruci ample, privim spre bec şi considerăm că misiunea a fost îndeplinită. Mai mare naivitate ca asta nici că există undeva. Efectele unui post, în afară de faptul că putem avea un stomac mai uşor şi vreo 600 de grame în minus pe cântar, sunt simţite cu adevărat atunci când înţelegem că sufletul are cea mai acută nevoie de post, de detoxifiere, de şlefuire. Nu poţi să pretinzi că ţii post atunci când minţi, când faci rău, chiar şi când răul se produce prin omisiunea de a face un gest uman sau bun faţă de cineva aflat în nevoie. Nu trebuie să aştepţi miracole, în timp ce sacrificiul tău se produce doar la nivel digestiv, în lipsa adevăratelor sacrificii, mai mari sau mai mici pe care trebuie să le faci acum mai mult ca oricând. Pentru ca la sfârşitul postului să înţelegi că toate aceste lucruri trebuie făcute de fapt, în fiecare zi. Nu poţi să ceri iertare, protecţie divină, mângâiere, dacă tu loveşti, fie şi doar la nivel de cuvinte, în cineva care se luptă în taină cu greutăţi şi drame despre care tu nu ai habar. Ori atunci când trebuie să faci ceva, indiferent ce, mai ales când primeşti semnale de Sus cum că trebuie să faci, faţă de cei care ţi-au dovedit că sunt alături de tine în orice condiţii, faţă de oameni care au nevoie de ajutorul tău. Postul adevărat prinde rădăcini şi înfloreşte în suflet, niciodată în burtă. Nu sunt şi nu m-am erijat niciodată în cea mai evlavioasă persoană şi nici nu aş putea fi vreodată în situaţia de a face târâş pe coate, ori de a pupa oase de provenienţă incertă, însă nu spun Doamne-Ajută atunci când îmi fac cruce trecând pe lângă biserică, ci Doamne, Fii lăudat. Pentru că ştiu şi simt de multe ori ajutorul divin şi simt că trebuie să mulţumesc, nu doar să cer ajutor. Cu toţii greşim, de multe ori grav, însă niciodată nu e prea târziu să începem un post indiferent de sărbătoare ori perioada impusă de calendarul bisericesc. Postul de suflet, cu bunătate, toleranţă, grijă pentru oameni şi animale, pentru copaci şi pământ, trebuie să fie mereu, nu doar de Paşti şi de Crăciun sau în alte sărbători. Şi da, vom fi mai uşori, mai energizaţi, mai mulţumiţi şi mai împliniţi decât atunci când doar credem că suntem, punând deoparte pentru câteva zile, halca de carne.