Acești monștri care ne conduc

Ţara asta nu mai are nevoie de legi, cel puţin nu de cele pe care le are în acest moment. Legile sunt la noi ca o aspirină pentru o boală incurabilă. Frecţie la piciorul de lemn.

E nevoie urgentă de un Vlad Ţepeş, acest personaj istoric trebuie clonat, cu orice risc ştiinţific. Numai unul ca el ne-ar mai putea salva, sau poate ar salva măcar generaţiile viitoare. Poate.

Justiţia, Parlamentul, șefii instituțiilor subordonate Ministerului Finanțelor, Justiției sau MAI, preşedintele, toate instituţiile statului care, teoretic cel puțin, trebuie să facă fiecare ceea ce îi intră în atribuții pentru a spăla azi jegul corupţiei și ulterior să-i pedepsească pe vinovați, dovedesc astăzi un comportament absolut halucinant. De la zeflemea la o totală lipsă de pregătire sau informare, până la gafe monumentale și amânări, minciună, persiflare sau pur și simplu tăcere.

Toți cei care ne conduc astăzi, fără nici cea mai mică excepție, dovedesc cu vârf și îndesat că sunt nu doar incompetenți, ci și toxici pentru această țară.

Nu vede nimeni un dosar de corupție grandios, finalizat. Nu aude nimeni de prejudiciile de miliarde de euro recuperate. Până la urmă, poate că pușcăria făcută de un infractor cu guler alb nici nu mai contează în condițiile în care banii nu-i mai vede nici dracu’ înapoi. Avem condamnați penal în fruntea camerei deputaților, în cele mai înalte structuri ale guvernului, în fruntea unor instituții, avem un președinte care și el e pe muchie de cuțit în această privință, dar care dă lecții, rânjind în fața jurnaliștilor, arogant și  incapabil să ofere niște răspunsuri decente, fie ele și scurte, la întrebări concrete, care ne ard pe toți și ne uimesc tot mai mult de la o zi la alta.

 Avem un prim-ministru care îi face “autiști” pe cei care i-au criticat tocurile sau freza, jignind în cel mai oribil mod mii de copii și persoane care se chinuie cu această teribilă afecțiune, oameni normali, cu suflet, cu sentimente, cu greutăți, cu cariere sau cu capacități intelectuale mult superioare domniei sale. Avem miniștri duplicitari, fricoși, lași, nepregătiți, oameni care conduc destinele sociale, economice, ale acestei țări în cel mai strâmb mod cu putință.

Avem organe de anchetă care produc sau modelează probe ca la covrigărie, în timp ce șefii lor nu-și asumă sub nicio formă nici cea mai mică responsabilitate pentru abuzurile deja dovedite de autorități, mii de achitări în instanțe sau persoane care fac pușcărie 5, 10, 15 ani, nevinovați, și primesc din partea statului roman despăgubiri de 1.000 (una mie) de euro. Nimeni însă, nu e tras la răspundere pentru că în toți acei ani a distrus nu doar destinul acelui om, ci și al celor care în toți acești ani au suferit sau chiar au murit cu gândul că mama, tatăl, soțul sau copilul lor fac epușcărie fără să aibă vreo vină. Răstimp, CEDO obligă statul român, prin acțiunile celor care mai au puterea și resursele să dea acest monstru în judecată, să plătească zeci de milioane de euro daune celor cărora le-a distrus viața, bani plătiți de fiecare roman în parte!

Oare, dacă tot se produc astfel de “erori” judiciare pe bandă rulantă, care, de fapt sunt niște atrocități pe care poate doar moartea le mai poate întrece prin gravitate, oare  aceste sume nu ar putea fi acoperite tocmai din prejudiciile recuperate de la marii infractori ai neamului românesc? Să vedem și noi că, undeva, cumva, acești oameni plătesc. Şi nu doar prin sentinţe privative de libertate, date în dosarele care se înmulţesc pe zi ce trece, ci prin confiscarea până la ultimul cent sau leu, a averilor acestor fiinţe incompatibile cu titulatura de oameni.

Organele de anchetă şi Justiţia trebuie să înţeleagă că dincolo de orice pedeapsă cu executare, acestor oameni trebuie să li se ia totul. De la acoperiş până la izmene. Pentru că tot ce au, îndesat în ziduri, genţi, conturi şi pe unde or mai fi dosit averile astea incomensurabile, este făcut prin hoţie. Oamenii care muncesc şi îşi duc zilele cu o nemeritată greutate, trebuie să afle, într-o bună zi, că cei din cauza cărora ei au dus-o ani şi ani, din rău în mai rău, au rămas fără nimic! Şi că dincolo de asta, da, plătesc şi cu închisoarea.