Toamna venită după… toamna deghizată în vară ne aduce odată cu ea aceleași bull-shit-uri, mai pe românește rahaturi eterne de care se pare că nu vom scăpa în vecii vecilor. Că așa-i românul (care conduce) și asta-i România. A început sarabanda scumpirilor pe toate planurile și în toate facturile. Vine frigul, gazele ne vor rupe la buzunare mai rău ca oricând.
Electricitatea ne scurtcircuitează și ea, cum poate, portofelul. Mâncarea ne rânjește la prețuri de lux de pe rafturi. Serviciile, atât cât mai putem vorbi de prestări servicii în Sălaj, pentru că toți au dat bir cu fugiții, ne termină și ele financiar și psihic. Capitolul cel mai dureros, cel al veniturilor salariale, mai ales cele în domeniul privat reprezintă de departe cea mai mare dramă a sălăjenilor. După mișcările de trupe din vară, când angajații unui mare concern au ieșit cu pancartele sărăciei și sclaviei în stradă, s-a așternut celebra și fireasca liniște. “Lasă-i că se calmează”, se bat patronii pe umăr. Lasă, mă, că merge și așa. Eternele gargare cum că “puteți pleca, așteaptă destui la poartă” sau “nu vă convine, găsiți altceva mai bun” nu mai impresionează pe nimeni. Muncitorii, cei care se încăpățânează încă, să mai muncească pe 300 de euro până intră în spital sau în groapă, sunt la limita descurajării și disperării.
Nimeni nu face nimic, nimeni nu mișcă un deget, patronatul rămâne în continuarea vieții un soi de Stalin de care nimeni nu îndrăznește să se apropie, fie că e autoritate, fie că e politician sau orice entitate care ar putea cât de cât să ceară socoteală acestor reprezentanți de seamă ai Feudalismului din timpurile noastre. Recenta vizită a liderului sindical Cartel Alfa, Bogdan Hossu, ne-a pus pe gânduri doar pe noi prin concluziile desprinse din conferința de presă organizată cu acest prilej. Pentru a doua oară într-un interval de doar câteva săptămâni, tatăl sindicaliștilor români a tras un semnal de alarmă extrem de îngrjiorător cu privire la soarta muncitorilor care lucrează la patroni, din Sălaj, dar și în țară.
Liderul sindical a spus cu amărăciune că exact aceia care ar putea să facă ceva pentru cei care lucrează în condiții deosebit de grele, plătiți cu 2 lei și ignorați de patronate, stau în continuare și se uită la stele. Parlamentarii, politicienii, nu doar că tac și sunt impasibili, dar, de multe ori, pactizează din diverse motive care țin de interese personale, cu această atitudine inacceptabilă a patronilor. “ Nu există sprijin din partea parlamentarilor și a oamenilor politici. Ei nu sunt interesați să susțină, prin pârghiile pe care le au legal la îndemână, soarta lucrătorilor, ci țin isonul patronilor pentru că au de multe ori interese personale, afaceri, diverse alte avantaje astfel încât orice sprijin din partea lor pentru cei ce muncesc este ca și inexistent spunea Bogdan Hossu. “În continuare, orele suplimentare rămân neplătite, în multe cazuri. Marile societăți preferă, desigur, să plătească o amendă de 500-700 de euro, decât să le dea muncitorilor drepturile salariale ce li se cuvin pentru aceste ore. În continuare, problema coșului lunar de subzistență este una dramatică, cei mai mulți angajați nu și-l pot permite.
Legislația este așa cum este, oamenii pleacă pe capete, riscurile ca toate domeniile de activitate din domeniul privat să rămână fără forță de muncă sunt tot mai mari”.
Acestea sunt doar câteva din problemele ridicate de liderul sindical Cartel Alfa. Celelalte, cele pe care fiecare lucrător în parte le trăiește cu amărăciune zi de zi, cele pe care doar el le simte și le duce în fiecare seară acasă, rămân nespuse și nescrise, dar mai ales nebăgate în seamă. Am spus că în curând, în acest ritm, al unei batjocuri concertate stat-patronat, al acestui tratament prin care, în continuare, muncitorul este tratat ca o marfă și nu ca un om cu drepturi legale (fără să mai vorbim de condiția de bază –umanitatea – lucru rar la noi), întreaga industrie sălăjeană se va prăbuși.
Economia este oricum pe butuci, sindicatele sunt adevărate butoaie cu pulbere, gata să bubuie, sărăcia s-a întins ca o ciumă peste toată suflarea muncitorească din Sălaj. A venit toamna, vine iarna, vin lunile lungi de frig, de lipsuri, și nimeni nu știe ce ne așteaptă și cum ne va găsi primăvara anului viitor. În continuare, însă, preaslăvim partidul și pe conducătorul lui iubit, în continuare vedem aceleași mutre acre și pline de sine de care ne-am săturat, în continuare asistăm la instaurarea unei adevărate dictaturi în care cel care trebuie să fie protejat, îngrijit, apreciat, pentru că fără el țara o ia la vale iar noi toți murim de foame, este scuipat în față și tratat ca un sclav pe plantație.
