A cui e țara?

Daniel Mureşan

În vremea războiului, în timpul bombardamentelor, englezii ieșeau din sălile de spectacole în cea mai deplină ordine: întâi femeile și copiii, apoi tinerii și gentelmanii. Bineînțeles, la noi nu ne putem imagina așa ceva. De la fostele cozi de la carne și pâine până la tigăile ce se dau degeaba la vreun magazin, noi ne călcăm în picioare.
Nici la împărțitul de ajutoare pentru firmele lovite de pandemie nu a fost altfel. S-a aplicat formula primul venit – primul servit, adică liber la șmecherii și fraude. Ca și în cazul bombardării Londrei, trebuia să se țină seama de priorități. Deoarece suntem departe de englezi din toate punctele de vedere, a urmat ce era previzibil. Amânări peste amânări, facturi neplătite, totul în defavoarea privatului.
De la țâța bugetară, cu nările fremătânde, au supt cu nesaț alții: tot felul de bugetari speciali sau megafantastici, pensionarii speciali, clientela de partid. Premierul și-a luat aliat criza sanitară. Însă alibiul nu prea ține la pensionarii fără pensia mărită sau la părinții ce sperau și ei la o alocație mai consistentă. Poate dacă se renunța la pensiile speciale (oare de câte ori au trecut cele 30 de zile?), înghețarea veniturilor era privită cu mai multă condescendență.
Și uite așa, și acest guvern a reușit să arunce în aer concordia dintre români, care oricum niciodată nu a fost prea adevărată.
Între timp, plictisiți de acuzațiile politice reciproce ale partidelor, scârbiți de promisiuni, sătui să spere, românii încep să se complacă în situația actuală. Însă de aici vor veni racile pentru generațiile viitoare, cu consecințe dezastruoase pentru conștiința acestui popor.
Așa vom ajunge ca în bancul cu Titanicul, când un tip cânta pe puntea vasului. „Dumneata cânţi, când vaporul se scufundă?!” – s-a crucit cineva. „Şi ce vrei, să-mi pară rău? Doar nu-i vaporu´ meu!” La fel și pentru guvernanți, doar nu e țara lor. E a urmașilor viitorilor guvernanți.