Pentru că astăzi este 8 Martie – Ziua Internaţională a Femeii nu am avut cum să nu fiu subiectivă în ceea ce priveşte femeia. Ea este forţa motrice a vieţii. Orice ai da unei femei, ea îl va îmbunătăţi. Dacă îi dai o casă, ea îţi va da un cămin. Dacă-i dai alimente, ea îţi va da hrană. Dacă-i dai un zâmbet, ea îţi va da inima ei. Ea înmulţeşte şi sporeşte tot ce i se oferă. Nu am stat niciodată să mă documentez despre această zi dedicată în exclusivitate femeii şi apariţiei ei, dar în cele din urmă am aflat despre faptul că Ziua Internațională a Femeii, denumită generic Ziua Femeii, este sărbătorită anual în data de 8 Martie pentru a comemora atât realizările sociale, politicile și condițiile economice ale femeilor, cât și lupta împotriva discriminării și violenței care își fac încă simțită prezența în multe părți ale lumii. Ziua Internațională a Femeii a fost adoptată în anul 1977, printr-o rezoluție a Adunării Generale a ONU, care a sărbătorit pentru prima dată Ziua Internațională a Femeii în 8 martie în 1975 – denumit şi “Anul internațional al femeii”. Ziua Femeii a fost sărbătorită pentru prima dată în 28 februarie 1909 în New York, în amintirea unei greve a unui sindicat al femeilor, grevă care a avut loc în anul 1908. În luna august a anului 1910, cu ocazia Internaționalei Socialiste reunită la Copenhaga, activista socialistă germană Luise Zietz alături de colega ei Clara Zetkin au propus sărbătorirea Zilei Internaționale a Femeii, fără a specifica însă o dată anume. Astfel, începând cu anul 1913, femeile din Rusia au sărbătorit ziua femeii în ultima duminică din luna februarie. În anul 1917, ultima duminică din februarie conform calendarului pe stil vechi a coincis cu ziua de 8 Martie pe stil nou. Femeile din Sankt Petersburg au declanșat o grevă cerând încheierea Primului Război Mondial, sfârșitul raționalizării alimentelor și abolirea dinastiei țariste. După Revoluția din octombrie, comuniștii Alexandra Kollontai şi Vladimir Ilici Lenin au declarat 8 Martie ca sărbătoare oficială în Uniunea Sovietică, iar la 8 mai 1965 aceasta a devenit zi nelucrătoare. Următoarea etapă în instituirea unei zile dedicate femeii l-a constituit proclamarea, în 1977, de către ONU, a Anului Internațional al Femeilor și declararea perioadei 1976–1985 ca Deceniul ONU pentru condiția femeii. În anul 1908, 15.000 de femei au mărșăluit în New York cerând un program de lucru mai scurt, salarii mai bune și dreptul la vot, iar în anul 1909, conform unei declarații a Partidului Socialist din America, Ziua Internațională a Femeii a fost stabilită pe 28 februarie.Un an mai târziu, în 1910, în urma unei Conferințe a muncitoarelor de la Copenhaga, unde au participat peste 100 de femei din 17 țări, s-a hotărât ca Ziua Femeii să fie sărbătorită în aceiași zi peste tot în lume, data de 8 Martie fiind aleasă însă abia în anul 1913. Femeia, căreia umanitatea îi datorează continuitatea şi perpetuarea vieţii, a fost şi va fi elogiată în cântece şi diferite opere. Femeia a ţinut mereu aprins focul în cămin, a păstrat datinile străbune şi a sădit speranţă şi nobleţe în inimile celor apropiaţi. La mulţi ani, tuturor femeilor!
Mulțime multă de politicieni politici urează urarea „PLIN de îmPLINiri”.