550

Daniel Mureşan

Marți se împlinesc cinci secole și jumătate de când Matia Corvin, regele Ungariei și Boemiei, acorda Zalăului statutul de târg – oppidum Zylah, prin care se garanta autonomia economică a noului oraș. O aniversare frumoasă, ce mă duce cu gândul la trecutul acestei așezări. Cu bune și cu rele. Cu români, unguri, evrei, nemți sau țigani. Cu ortodocși, reformați, catolici, neoprotestanți sau mozaici. Toți au trăit în armonie, cu mici excepții ce au confirmat regula.
Îmi iubesc orașul, îl simt plin de bunătate. Îl văd frumos, n-are cum fi altfel, e orașul meu. Aici m-am născut, am crescut, m-am format ca om. Cred că m-am îndrăgostit de oraș în primii ani ai copilăriei, când nu prea erau blocuri, erau case cu porți de lemn și plin de podețe peste valea Zalăului. A fost entuziasmul primei zi de școală, al primului ghiozdan și primului stilou. Îmi amintesc plimbările din centrul orașului, unde fiecare clădire mi se părea impresionantă. Eram fascinat de oamenii din jurul meu, de faptul că se vorbeau mai multe limbi, de zâmbetele sincere ale vecinilor. Îmi plăcea să descopăr locuri noi din oraș, să explorez, să transform imaginea urbei într-o amintire permanentă.
Iubesc Zalăul pentru oamenii săi, pentru tinerii de aici ce vor să cucerească lumea, să o facă mai bună. Orașul e o parte din mine, e istorie, cultură și frumusețe. Este diversitate și creativitate, cu oameni care cred în ei și în cei din jurul lor. Orașul nu a avut niciodată nevoie de ziduri, fiindcă oamenii puternici de aici au avut nevoie de libertate.
De ce iubesc Zalăul? Pentru că este „al meu” și a încă câtorva zeci de mii de oameni frumoși. Pentru că este un oraș minunat, plin de tradiții, ce ne însuflețește și ne dă poftă de viață. În fiecare zi, zălăuanii dau culoare orașului, adaugă puțin fainoșag și îmbracă urbea în cuvinte ce înfățișează fiecare răsărit, apus sau fiecare dimineață răcoroasă. La mulți ani Zalău, La mulți ani zălăuani!