Anturajul, o carte de vizită

În drumul prin viață orice om caută repere care să-i confirme personalitatea. ”Spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să îți spun cine ești!”, zice un vechi proverb românesc. Privind în jur, cred că fiecare, chiar dacă nu conștientizăm acest lucru, căutăm alți oameni care să ne semene, cu care să fim compatibili. Până la urmă căutările noastre, dacă le putem numi așa, se finalizează în prietenii, amiciții, mentorate, găști, bisericuțe sau uneori chiar bande. Desigur, apartenența fiecăruia la toate aceste forme este benevolă, deși interesele sunt diferite. Cred că o prietenie pornește de la dorința de legitimitate a statutului nostru și poate să ajungă până la profitabilitate. Observ tot mai des acest lucru. E suficient să privești în jur și îți dai seama. În orice caz, de pe urma oricărei prietenii te alegi cu ceva, cel mai adesea cu învățăminte despre viață și căile ei neștiute și imprevizibile. Totuși proverbul ”Spune-mi cu cine te însoţeşti ca să îți spun cine ești!” nu acţionează întotdeauna, el fiind valabil pentru perioadele speciale în care ne însoţim de cei pe care îi numim prieteni adevăraţi, căci rudele nu ni le alegem, nu? Poate nu ar trebui să dăm atâta importanţă unui proverb care, la prima vedere, ne obligă să fim atenţi la cei pe care îi acceptăm în viaţa noastră, doar pentru că ei ne pot scrie cartea de vizită?! La urma urmei putem să ne însoţim de mulți oameni: pe unii să-i admirăm, pe alţii să-i educăm, pe alţii să-i ferim de alte păcate cu protecţia noastră umană. Totuși cred că oamenii cu care ne însoţim pe termen lung ne pot crea o anumită imagine! Bag de seamă că proverbul ”Spune-mi cu cine te  însoţeşti, ca să spun cine eşti” a dezvoltat şi alte vorbe asemănătoare: ”Spune-mi cu cine votezi, ca să-ţi spun cum eşti”, ”Spune-mi ce citeşti, ca să-ţi spun ce cuvinte meriţi”, ”Spune-mi cu cine te culci, ca să-ţi spun ce visezi” etc. Cert este că alăturarea noastră de alți oameni ne face vizibili pentru ceilalți. Suntem judecați după familiile noastre, după prietenii noștri, după grupurile de interese lângă care ne alăturăm, uneori făcând asta voit, alteori doar întâmplător. Bunica, iertate-i fie păcatele, mereu zicea că cine se aseamănă se adună și că e suficient să privești prietenii apropiați a unei persoane pentru a întelege ce fel de om este! Divinitatea ne-a creat pentru comuniune. Orice am face, nu putem anula tendința asta. Fiecare om are nevoie de un altul, cât de cât asemănător lui, care să îl sprijine în ceea ce gândește, dorește și face. Încă ceva: ”Când nu ești sigur de caracterul unui om, privește-i prietenii!”.