Zalău: modificări la regimul permiselor de liberă trecere a vehiculelor de mărfuri

Municipalitatea dorește să modifice prevederile legale referitoare la transporturile de mărfuri și circulația autovehiculelor mari pe raza municipiului. Astfel, propunerea ce va fi supusă analizei și ulterior votului consilierilor locali, prevede ca Regulamentul privind circulația vehiculelor pentru transportul de mărfuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări pe raza municipiului să fie modificat în ceea ce privește gararea acestor vehicule pe raza municipiului, lucru ce va fi posibil în baza unui permis special. În Hotărârea ce va fi supusă votului în ședința de joi a Consiliului local se arată că gararea acestui tip de vehicule pe raza municipiului se va putea desfășura unui permis special de liberă trecere ce va fi emis în funcție de greutatea proprie a vehiculului (fără încărcătură) menționată în certificatul de înmatriculare al vehiculului. Permisele se vor elibera pentru perioade de o lună sau 12 luni, sub forma unui înscris tipizat care va oferi accesul în zonele restricționate acestui tip de vehicule. Solicitanţii, în vederea eliberării permisului de la sediul Primăriei Municipiului Zalău cu valabilitate de o lună sau un an, vor prezenta următoarele documente: cerere (formular); copie de pe Certificatul de inmatriculare/ înregistrare al autovehiculului; copie de pe Certificatul de înmatriculare al societăţii comerciale, în cazul în care se solicită o durată de un an; dovada achitarii tarifului la direcția taxe și impozite.

 

 

2 Thoughts to “Zalău: modificări la regimul permiselor de liberă trecere a vehiculelor de mărfuri”

  1. Anonim

    sa fie scoase dintre blocuri toate carosatele, dubitele , plaformele auto, etc
    sa nu mai aiba drept de parcare/stationare, decat AUTOTURISMELE !!!
    sunt zone in oras in care nu mai poti sa intri la bloc, din cauza celor cu masini mari, care le lasa pe unde apuca.
    daca ai masina mare, atunci sa ai si loc de parcare pe proprietatea ta, sau sa o scoti in afara orasului

    1. Anonim

      primule aninim, se pare ca nu ai inteles mare lucru din mesajul articolului

Leave a Comment