Vouchere pentru energie verde și reabilitarea caselor: termen extins pentru dosare

Dosarele pentru voucherele de reabilitare și instalarea de panouri solare pot fi depuse în termen extins, în urma deciziei autorităților. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a prelungit data limită pentru depunerea dosarelor. Persoanele care fac parte din grupuri vulnerabile pot depune documentele necesare spre a beneficia de vouchere pentru reabilitarea locuinței, dar și pentru panouri solare, în valoare de 20.200 de euro. Un astfel de sprijin este acordat și pentru instalarea de panouri solare și baterii de stocare a energiei verzi. Cuantumul acestuia este de 10 mii de euro.

Termen prelungit pentru acces cât mai mare

Potrivit declarației ministrului Marcel Boloș, decizia privind această extindere a intervalului alocat documentației a fost luată pentru a permite accesul unui număr cât mai mare de beneficiari:

„Am decis să prelungim termenul de depunere a dosarelor pentru voucherele destinate reabilitării locuințelor și instalării panourilor solare, pentru că ne dorim ca acest sprijin să fie accesibil cât mai multor beneficiari. Cererea din piață a arătat că este nevoie de mai mult timp. Aici subliniez că persoanele vulnerabile încă pot să intre în contact cu firmele care depun dosarele la Ghișeele Unice de Eficiență Energetică. Extinderea acestui termen nu afectează ritmul implementării, ci dimpotrivă, oferă șansa ca fondurile să fie utilizate eficient și să ajungă la cei care au cea mai mare nevoie de ele. Planul nostru este ca până la finalul anului să vedem proiectul dus la bun sfârșit”, a precizat ministrul Boloș.

Fonduri din PNRR

Sursele de finanțare sunt asigurate prin Componenta 16 – REPowerEU din Planul Național de Redresare și Reziliență, iar acestea sunt destinate persoanelor vulnerabile care dețin o locuință unifamilială. Cât despre dosarele pentru obținerea sprijinului, acestea trebuie depuse la Ghișeele Unice de Eficiență Energetică (GUEE), alături de firmele specializate ce oferă asistență.

Pașii de urmat pentru sprijinul financiar

Persoanele care aplică trebuie să aibă în vedere pregătirea unor documente necesare pentru accesarea fondurilor puse la dispoziție. Cei care doresc să beneficieze de aceste vouchere trebuie să parcurgă o serie de pași pentru un dosar conform. Pentru sprijinul în valoare de 10 de euro, ce include panouri solare și baterii de stocare energie, persoanele solicitante trebuie să depună: actul de identitate, documente privind dreptul de proprietate, extras de carte funciară sau extras de rol fiscal emis cu cel mult 60 de zile înainte de depunere, dar și documente pentru clarificarea unor inadvertențe.

În cazul celei de 20.200 de euro, privind reabilitarea de locuințe și panouri solare, sunt necesare următoarele documente: actul de identitate, documente privind dreptul de proprietate, expertiza tehnică a imobilului, raport de audit energetic, certificat de performanță energetică inițial, documente pentru clarificări suplimentare

Consumatorii vulnerabili, eligibili pentru a beneficia de acest sprijin, sunt sprijiniți de Ghișeele Unice de Eficiență Energetică (GUEE), înființate la nivelul fiecărui județ, pentru a alege un operator economic selectat de MIPE pentru a realiza lucrările de renovare/ instalare a panourilor solare sau bateriilor.

Termenele pentru depunerea dosarelor

Noile termene pentru depunerea dosarelor și a cererilor de finanțare aprobate de MIPE sunt următoarele:

  • 3 martie 2025, ora 17:00 – termen limită pentru depunerea dosarelor de către operatori, pentru persoanele vulnerabile cu care au încheiat contracte, la GUEE;
  • 31 martie 2025 – finalizarea verificării dosarelor de către GUEE;
  • 3 aprilie 2025, ora 17:00 – termen limită pentru depunerea cererilor de finanțare de către operatori, în platforma PNRR.

 

Leave a Comment