Transportul ilegal de persoane și mărfuri, în „colimatorul” polițiștilor

Polițiștii rutieri desfășoară, până la sfârșitul săptămânii, o acţiune de control a autovehiculelor destinate transportului public de persoane și de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă. Sunt verificate autovehiculele destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri şi cele destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Activitatea vizează depistarea transporturilor ilicite de mărfuri şi persoane, prevenirea conducerii vehiculelor sub influenţa alcoolului, purtarea centurii de siguranţă, respectarea perioadelor de conducere şi de odihnă, a dimensiunilor de masă şi gabarit, deţinerea certificatului de competenţă profesională şi a documentelor de transport, a inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării obligatorii de răspundere civilă. De la debutul acţiunii, poliţiştii rutieri au aplicat 27 de sancţiuni contravenţionale, dintre care şapte pentru neutilizarea centurii de siguranţă, şase pentru nerespectarea regimului legal de viteză, trei pentru defecţiuni tehnice, două pentru lipsa actelor, iar diferenţa au constituit alte abateri. Până în prezent, valoarea amenzilor date este de aproximativ 9.500 de lei. De asemenea, în cadrul acţiunii, poliţiştii au mai constatat trei infracţiuni, au reţinut trei permise de conducere şi tot atâtea certificate de înmatriculare.

 

 

Leave a Comment