Tinerii de până în 35 de ani îşi pot înfiinţa gratuit o firmă, dacă aleg forma de SRL-D. În plus, primesc de la stat o finanţare nerambursabilă de până la 10.000 de euro. Una dintre condiţii este să creeze minim două locuri de muncă.
În cursul anului trecut, 399 de tineri sălăjeni au avut curajul să intre în lumea afacerilor şi să înfiinţeze câte un SRL-D, adică o societate a cărui asociat unic sau asociaţi sunt debutanţi în afaceri, ei nemaiavând alte firme pe numele lor, potrivit statisticilor făcute publice de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Sursa citată mai arată că majoritatea acestor firme şi-au dovedit viabilitatea, în condiţiile în care doar 18 au fost radiate în decursul unui an. Celelalte 381 sunt în continuare funcţionale, ceea ce înseamnă că au înfiinţat cel puţin 762 de locuri de muncă. Tinerii afacerişti din judeţ aveau înregistrate şi 44 de denumiri de firme, din care 39 erau expirate, depăşind termenul legal de trei luni.
Debutanţii preferă transporturile şi construcţiile
România număra, la finalul anului trecut, 25.859 de SRL-D-uri, ceea ce înseamnă că tinerii care şi-au asumat pentru prima dată rolul de antreprenor au reuşit să creeze, în ultimii cinci ani, cel puţin 51.000 de locuri de muncă. Primele zece judeţe din clasamentul naţional cumulează aproape 60 la sută din totalul firmelor create în România în cadrul programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri.
Primele poziţii din top sunt ocupate de Bucureşti (3.399 societăţi), Cluj (3.152), Timiş (1.692), Maramureş (1.086) şi Dolj (1.081).
Potrivit datelor ONRC, domeniile preferate de către cei care se lansează în afaceri sunt transporturile rutiere de mărfuri, construcţiile, întreţinerea şi repararea autovehiculelor, comerţul cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet, restaurante, activităţi de consultanţă etc.
Prima nerambursabilă de până la 10.000 de euro
Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri a fost lansat în 2011 şi asigură debutanţilor în afaceri finanţare nerambursabilă de la stat de până la 10.000 de euro. Pentru înscrierea unei astfel de societăţi la Registrul Comerţului nu se percepe nicio taxă de înmatriculare.
Pentru a putea beneficia de alocaţia financiară nerambursabilă de la stat, firma trebuie să fie înfiinţată de un întreprinzător debutant de până în 35 de ani, ca asociat unic, sau de cel mult cinci întreprinzători debutanţi asociaţi. În plus, beneficiarii trebuie să angajeze, cu contract de muncă pe durată nedeterminată, cu normă întreagă şi să menţină în activitate cel puţin doi salariaţi de la momentul obţinerii facilităţilor şi să reinvestească, anual, cel puţin 50 la sută din profitul realizat în anul fiscal precedent.