Un procent de 58% dintre intreprinderile mici şi mijlocii mai au bani de supravieţuire numai pentru una-două luni, potrivit barometrului Sierra Quadrant, care arată că problemele firmelor s-au acutizat în noiembrie, scrie News.
„Al doilea val al pandemiei de COVID şi noile restricţii impuse de autorităţi au afectat şi mai puternic economia românească, în principal sectorul IMM-urilor, acolo unde problemele financiare s-au acutizat. 58% dintre reprezentanţii companiilor, chestionate într-un nou barometru Sierra Quadrant, afirmă că mai au fonduri disponibile numai pentru 1-2 luni. Luna noiembrie a adus, din păcate, o accentuare a problemelor din economia românească, pe fondul dificultăţilor generate de pandemie. Scăderea vânzărilor, accentuarea blocajului financiar şi, în general,
contracţia la nivel de business şi consum, au influenţat în mod semnificativ finanţele companiilor, mai ales a celor mici şi mijlocii”, arată concluziile noului barometru Sierra Quadrant, parte a programului de monitorizare a stării economiei dezvoltat de compania de administrare a afacerilor.
Potrivit rezultatelor cercetării, realizată în perioada 10-15 noiembrie 2020 împreună cu compania de consultanţă Frames, cei mai mulţi dintre investitori au ajuns la fundul sacului.
Întrebaţi despre situaţia disponibilului financiar din prezent, 58% dintre respondenţi au indicat că au fonduri disponibile pentru 1-2 luni. 22% estimează că banii din firmă le ajung pentru 2-4 luni, 8% nu dispun de lichidităţi şi numai 12% au la dispoziţie finanţare pentru un termen mai mare de 4 luni.
„Nu este exclus ca în prima parte a anului viitor să asistăm la un număr foarte ridicat de cazuri de insolvenţă şi concordat preventiv, pe fondul provocărilor majore din economie”, afirmă Ovidiu Neacşu, asociat coordonator Sierra Quadrant.
Cei mai mulţi dintre respondenţi au declarat că au ajuns în această situaţie ca urmare a scăderii vânzărilor (61%), accentuării blocajului financiar (14%), reducerii creditului furnizor (12%) şi accesului limitat la finanţarea bancară (8%). 5% dintre manageri au indicat alte cauze.
„Lipsa banilor, sângele economiei, reprezintă marea problemă într-o economie firavă, cu peste 80% dintre companii aflate în zona supravieţuirii. Accesul la finanţare a devenit tot mai dificil, iar
programul IMM Invest nu a reuşit să acopere decât în mică măsură foamea de bani a firmelor, mai ales că acesta s-a adresat în principal firmelor bancabile. Întârzierea programului de finanţare pentru capital de lucru şi investiţii, de 1 miliard de euro, vină să pună presiune pe situaţia multe companii care ar putea fi salvate”, afirmă Neacşu.
În ceea ce priveşte măsurile luate de firme pentru a-şi echilibra bugetele şi a evita insolvenţa şi falimentul, potrivit barometrului, principala măsură a vizat reducerea costurilor de funcţionare.
Dincolo de amânarea plăţii taxelor la stat, invocată de 21% dintre oamenii de afaceri, cei mai mulţi (41%) au redus costurile logistice (renegocierea chiriilor pentru spaţii de lucru, transport, reducerea
facturilor la utilităţi, funcţionarea birourilor etc.), 27% şi-au schimbat politica de preţ, iar 9% au recurs la optimizarea schemelor de personal. 2% au menţionat alte soluţii.
Întrebaţi ce vor face dacă vor ajunge la fundul sacului, un număr semnificativ de investitori (43%) au menţionat concordatul preventiv drept soluţie pentru menţinerea pe linia de plutire a companiei. 23% ar intra în insolvenţă, iar restul au menţionat alte soluţii precum finanţarea din resurse proprii sau falimentul direct al afacerii.
„Concordatul preventiv reprezintă o procedură optimă pentru redresarea unei companii aflată în pericol de insolvenţă, în vederea acoperirii în timp cât mai scurt şi în proporţie cât mai mare a datoriilor accumulate şi cu scopul evitării procedurilor de faliment”, explică specialiştii.
De la precedenta ediţie a barometrului Sierra Quadrant, din datele analizate reiese că tot mai mulţi manageri au realizat faptul că, fără o restructurare a companiei, este puţin probabil ca business-ul să
supravieţuiască în 2021, dincolo de încheierea sau nu a pandemiei de COVID.
Faţă de precedenta consultare, managerii par mai focusaţi pe digitalizarea activităţilor companiilor, menţionată de 26% dintre respondenţi (12% la precedentul sondaj), pe reconfigurarea liniilor de
credit furnizor (41% faţă de 29%) şi pe reconfigurarea ofertelor (31%).
Alte măsuri avute în vedere în 2021 vizează continuarea scăderii cheltuielilor de funcţionare (17%), reduceri de personal (11%) şi alte măsuri (8%).
„Focusul, în 2021, va fi pe regândirea relaţiilor contractuale la nivelul economiei. Vedem situaţia din HORECA, acolo unde este nevoie de o flexibilizare a contractelor de furnizare de servicii, la fel şi în zona de food (supermarketuri, hipermarketuri etc.) acolo unde accesul producătorilor români este în continuare dificil, iar condiţiile financiare sunt, de cele mai multe ori, mai stricte pentru firmele mici decât pentru importatori. În multe domenii este nevoie de o regândire a relaţiilor economice, pe baze mult mai flexibile, uşor de adaptat vremurilor în care trăim şi noii realităţi economico-financiare”, afirmă Ovidiu Neacşu.
Întrebaţi care sunt principalele provocări pe care le văd în 2021, cei mai mulţi respondenţi s-au arătat îngrijoraţi, cum era de aşteptat, de efectele pandemiei (63%), 21% au indicat provocările de ordin fiscal (taxe,impozite), iar 11% au menţionat fluctuaţia cursului euro. Pe lista provocărilor s-au mai aflat accentuarea blocajului financiar, situaţia de pe scena politică şi problemele din piaţa forţei de muncă.
„În 2021, principala preocupare, cel puţin în prima parte a anului, o va reprezenta evoluţia pandemiei, cu efectele sale greu de anticipat”, arată concluziile barometrului.
„Un nou posibil shut-down, semnalat de mulţi dintre interlocutori, ar urma să reprezinte o lovitură decisivă pentru multe dintre business-urile româneşti. Semne de întrebare ridică şi scena politică, existând incertitudini legate de politicile economice ale noului guvern, de deciziile de ordin fiscal (potenţiale creşteri de taxe şi impozite), de efectele restructurării aparatului public”, se mai arată în document.
Potrivit analiştilor de la Sierra Quadrant, ajustarea planurilor pentru 2021 trebuie sa plece de la reevaluarea conditiilor pietei si a implicatiilor pe termen lung.
Abordarea de tip – aşteptăm şi vom vedea ce facem – trebuie înlocuită cu măsuri stricte de control financiar. Gestionarea activă a liniilor de finanţare, eliberarea sumelor suplimentare din bilanţ, în general reechilibrarea costurilor pe baza previziunilor revizuite ale veniturilor alături de reconsiderarea investiţiilor vor ajuta cel mai bine companiile, indiferent de cat dureaza epidemia”, spun aceştia.
Deblocarea banilor din active non-core business, precum terenuri, depozite, spatii comerciale, autovehicule sau echipamente pentru funcţii secundare, evitarea cheltuielilor care nu ţin de esenţa business-ului alături de analiza performanţei clienţilor, de la cei rau-plătnici la cei neprofitabili, trebuie sa fie, de asemenea, în focusul managerilor, indiferent de domeniul de activitate.
„Managerii trebuie să acţioneze cu un optimism moderat. Da, ieşirea din zona pandemiei, cel mai probabil din a doua parte a anului, va genera un reviriment economic. Oamenii vor încerca să facă tot ce n-au putut în 2020, însă trebuie avut în vedere faptul că situaţia va fi una instabilă. Astfel că firmele vor trebui să îşi flexibilizeze semnificativ contractele cu partenerii, să îşi coreleze costurile aferente cu volumul de activitate şi indicatorii de performanţă variabilă, în esenţă să manifeste prudenţă. Nu în ultimul rând, să apeleze cu încredere la profesioniştii în reorganizarea companiilor, cei în măsură să le ofere soluţiile menite să exploateze şi potenţialul creat de noua realitate economică”, a mai declarat Ovidiu Neacşu.
În privinţa resurselor umane, experţii în reorganizarea companiilor spun că este esenţială dezvoltarea unei politici de securizare a angajaţilor şi colaboratorilor experimentaţi, a celor care aduc valoare business-ului în condiţiile în care tot mai multe firme vor ieşi „la vânătoare” de talente, pe fondul relansării activităţii.
„În 2021, problemele de finanţare ale companiilor, mai ales din zona investiţională, ar putea fi rezolvate în parte prin accesarea fondurilor europene puse la dispoziţia României. Rămâne însă de văzut dacă autorităţile vor reuşi să simplifice modul de accesare, în aşa fel încât rata de absorbţie să crească de la nivelul codaş din ultimii ani”, se mai precizează în concluziile analizei Sierra Quadrant.
Barometrul privind starea economiei, efectuat de compania de consultanţă Frames şi Sierra Quadrant, a fost realizat în perioada 10-15 noiembrie 2020, prin chestionare online, telefonic şi email, pe un eşantion reprezentativ de 300 de firme din diverse domenii de activitate, de la comerţ, la servicii financiare, agricultură, energie, confecţii, IT etc.
La barometru au răspuns, în total, 1.232 de persoane. Profilul respondenţilor a fost reprezentat de antreprenori, manageri de companii, middle si top management, cu studii superioare, 58% bărbaţi şi 42% femei, cu o vârstă medie de 45 de ani.