Primăria Zalău va începe în curând lucrările de reabilitare pe strada Cetinei, în proiect fiind cuprinse investiții importante pentru cei care locuiesc aici. Astfel, această stradă (aflată la intrarea/ieșirea din municipiu) va avea canalizare pluvială, dar și un covor asfaltic nou, investiție în care sunt incluse și porțiunile de acces către fiecare proprietate de pe stradă. Consilierii locali vor vota în ședința de Consiliu Local din 27 septembrie, un Proiect de hotărâre prin care strada Cetinei va intra într-un proces de reparații și modernizare. Cu o lungime de aproape 550 metri și o lățime cuprinsă între 3 și 5,8 metri, strada Cetinei – drumul propriu-zis – este, în prezent, format din straturi din balast așezate unul peste celălalt și piatră spartă, lucruri care fac ca suprafața de rulare să fie una degradată și cu un aspect nesatisfăcător. Principalele lucrări ce vor fi realizate, dacă proiectul va primi un număr suficient de voturi, sunt execuția lucrărilor de spărtură pentru realizarea canalizării pluviale, cofrarea și turnarea betonului pentru realizarea căminelor pluviale, așternerea materialelor pietroase și compactarea lor, amorsarea suprafețelor în vederea asfaltării, așternerea stratului de legătură din criblură, a stratului de uzură și a covorului asfaltic. Drumul este clasificat în categoria de trafic ușor. Colectarea și evacuarea apelor pluviale se va face prin panta naturală a terenului și o canalizare din țeavă PVC cu diametrul de 160 mm și guri de scurgere. Valoarea investiției este de aproximativ 209.000 de lei (aproximativ 45.000 de euro), iar termenul de execuție va fi de aproximativ cinci zile, după cum se arată în proiectul de hotărâre.
de ce se investeste intr-o strada care nu are o latime minima de 6-8 metri??? Trebuie sa se asigure minim 2 benzi de circulatie si un trotuoar !
de ce primaria a dat autorizatii fara sa lase un drum pe care sa se poata circula usor. ? Ce se intampla pe zona de 3 metri latime daca un bou/vaca isi lasa masina???
vreti drum , lasati spatial minim pentru o investitie !
sa fie calculat un impozit si de 10-20 ori mai mare pe terenul si constructiile ridicate fara autorizatie sau fara respectarea ei !
puteti investiga urmatorul lucru…
spuneti ca pe data de 27 septembrie va intra propunerea in sedinta de consiliu… tin sa va anunt ca, lucrarile de asfaltare SUNT DEJA FACUTE! … dar nici vorba de pluvial! sunt curios daca constructorul va incasa banii si pentru lucrarile de colectare ape pluviale, cand apa curge bine merci, pe durm in jos, cum a facut-o si in ultimii 20 de ani.
cine verifica cum au fost executate lucrarile si cati bani au fost incasati?
Sunt strazi care au facut canalizare pe cont propriu si primaria nu e in stare sa le racordeze la retea pe distanta de 50 de metri…