Guvernul va deschide automat, la Trezorerie, conturi de economii pentru toți tinerii români cu vârsta sub 18 ani, urmând ca, dacă părinții depun minimum 1.200 de lei într-un an, statul să acorde o primă de 600 de lei, conform planului pregătit la nivel guvernamental. Veniturile din dobândă, de 3% pe an, și din primă vor fi scutite de impozit. Banii vor putea fi retrași atunci când copilul împlinește vârsta de 18 ani sau înainte de termen în cazul unor probleme grave de sănătate ori a decesului minorului. Pentru copiii instiutuționalizați, statul va fi cel care va asigura depunerea minimă de 1.200 de lei anual.
Bani la dispoziția Trezoreriei
Guvernul este de mai mult timp foarte interesat de atragerea, sub diverse forme, de bani de la populație, de preferat pe termene cât mai lungi. Banii depuși în contul Junior vor sta la dispoziția Trezoreriei perioade lungi de timp fără niciun cost, urmând ca statul să înregistreze costuri doar la momentul la care minorul împlinește 18 ani și îi virează primele anuale și dobânzile acumulate. În aceeași serie de măsuri poate fi încadrat și programul de emisiuni de titluri de stat către populație.
Statul intră în concurență cu băncile
Prin acest program, statul va concura direct mecanismele de economisire pentru copii lansate de bănci, care nu au însă capacitatea de a acorda, pe lângă dobândă, și o primă de până la 50% din valoarea anuală a depunerii. Pe de altă parte, sistemul ar putea fi foarte util în cazul copiilor instituționalizați, însă lipsa oricăror restricții în ce privește cheltuirea banilor la împlinirea vârstei de 18 ani i-ar putea diminua eficiența.
Conform planului pregătit, depuneri în aceste conturi vor putea fi efectuate începând din decembrie 2018, însă pentru anul 2018 nu va fi acordată o primă, banii urmând să beneficieze doar de dobânda de 3%. Primul an pentru care va fi acordată prima de 600 de lei este 2019.
Programul va fi denumit „Contul individual de economii Junior”.
Cum poți obține câștigul maxim
Cu această inițiativă de economisire pentru copii, statul ar concura puternic produsele similare ale băncilor, care nu sunt încă suficient de dezvoltate. În plus, sistemul bancar nu are capacitatea de a acorda prime care ajung până la 50% din sume depusă într-un an (în cazul unei depuneri anuale de 1.200 de lei).
De asemenea, noul program guvernamental va concura, într-o oarecare măsură, și sistemul de economisire/creditare de tip banca pentru locuințe (bauspar), care prevede că persoanelor dispuse să economisească cel puțin 5 ani la o bancă pentru locuințe, de unde pot lua și un credit pentru renovare sau achiziție de locuință cu costuri mai mici, statul le suplimentează anual câștigul din dobândă cu o primă de 25% din suma depusă în acel an, dar nu mai mult de 250 de euro de persoană. Câștigul maxim, de 25%, este obținut depunând 1.000 de euro în fiecare an, iar pentru sume mai mari este avantajos dacă sunt deschise conturi pe numele altor membri din familie, astfel încât fiecare să primească cei maximum 250 de euro de la stat.
Beneficii și condiții
Deși noul program este argumentat prin nevoia asigurării unei rezerve financiare pentru studii sau cheltuieli legate de sănătate, sistemul pregătit nu prevede restricții pentru cheltuirea banilor la momentul la care minorul ajunge la 18 ani și poate retrage fondurile.
Trebuie precizat că, deși părinții vor putea depune bani de la momentul deschiderii conturilor copiilor la Trezorerie, statul va vira efectiv sumele datorate ca prime și dobânzi doar la momentul la care copilul împlinește 18 ani. În comparație, în sistemul banca pentru locuințe, prima este acordată anual de către stat și reflectată în buget la categoria cheltuieli.
Pe numele copilului va fi deschis un singur cont individual de economii Junior, automat la Trezoreria statului, fără a fi necesară o cerere din partea unuia dintre părinți, a împuternicitului acestora sau a reprezentantului legal al copilului.
În cont pot depune bani și alte persoane decât reprezentantul legal al copilului. Modalitățile de depunere sunt virament, mandat la oficiile Poștei Române sau numerar la sediile Trezoreriei.
Sumele din contul de economii Junior nu pot fi executate silit, tranzacționate, cesionate sau folosite drept gaj, iar în anul calendaristic în care copilul împlinește 18 ani, statul nu va mai acorda prima de 600 de lei.
Prima de stat va fi plătită în contul Junior la momentul la care titularul împlinește 18 ani, cumulat pentru toți anii din urmă, în 15 zile de la momentul la care depozitul expiră. Sumele acordate ca primă de stat nu sunt purtătoare de dobândă.
În mod similar, sumele reprezentând dobânda anuală de 3% acordată la soldul contului (doar depunerile, nu și prima de stat) vor fi virate în contul titlularului la expirarea depozitului, la momentul la care titularul împlinește 18 ani, și nu anual. Plățile vor fi efectuate prin intermediul bugetului Comisiei Naționale de Prognoză.
Banii din contul Junior nu pot fi retrași înainte de expirarea depozitului decât în următoarele situații: cheltuieli de sănătate pentru tratarea minorului în cazul bolilor cu risc de deces; în cazul decesului minorului.
Sumele anuale depuse în cont nu pot depăși 100.000 de euro (echivalent lei).
Trezoreria nu va percepe comisioane pentru tranzacțiile derulate prin intermediul contului Junior.
Guvernul lui DRAGNEA nu mai are bani DE FURAT. Declară că depune fictiv 600 lei, încasează prin Trezorerie și apoi FURĂ 1.200 lei reali de la fiecare „familie tradițională”. Că pînă la 18 ani ne facem mendrele. Și cine o să plătească? La ce valoare „ridicată” de inflație?
Guvernul Dragnea – bandă de HOȚI!
Cum au returnat taxa auto, adica in veci sau nu degraba. E cum spune antecomentatorul: Nu mai are de unde fura Dragnea et comp si gasesc tot felul de inginerii financiare. Azi-maine vor veni cu ceva gen Caritas.