Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman (AM POCU) a semnat trei contracte de finanţare, în valoare totală de aproape 94 milioane euro, în cadrul apelului de proiecte de tip noncompetitiv “România Start-Up Nation”. „Prin aceste proiecte, al căror beneficiar este Ministerul pentru Mediul de Afaceri, sprijinim întreprinderile să se dezvolte şi să creeze locuri de muncă în România. Estimăm că, după finalizarea activităţilor, minimum 2.100 de microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii vor beneficia de sprijin, fiind create şi menţinute minimum 4.200 locuri de muncă”, a declarat Marius Nica, fostul ministru delegat pentru Fonduri Europene. Activităţile finanţate, derulate de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, cuprind selecţia planurilor de afaceri depuse de antreprenori, susţinerea implementării planurilor de afaceri şi monitorizarea acestora în perioada de sustenabilitate.
Proiectele încurajează antreprenoriatul şi ocuparea pe cont propriu, prin susţinerea dezvoltării de întreprinderi cu profil non-agricol din zona urbană. Beneficiarii finali ai finanţărilor sunt microîntreprinderi sau IMM-uri cu profil non-agricol, din zonele urbane, cu mai puţin de un an de funcţionare, care activează într-una dintre cele şapte regiuni de dezvoltare mai puţin dezvoltate. Activitatea pentru care primesc sprijin trebuie să corespundă unui cod CAEN menţionat ca eligibil conform schemei de ajutor de minimis aprobată prin ordinul nr. 692/06.06.2017 al ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (publicată în Monitorul Oficial nr. 431 bis din 12 iunie 2017). Prin intermediul programului Start-Up Nation, statul român îşi propune să susţină 10.000 de noi afaceri locale pe an, cu o sumă maximă de 200.000 lei (aproximativ 44.000 euro) pentru fiecare.