Companiile producătoare de alcool, care au în plan investiții inițiale în active, pot primi ajutor de la stat, sub forma unui grant prin PNDR 2020, în valoare de cel mult 300.000 de euro.
Contractele de finanţare vor trebui să fie încheiate cel târziu până pe 31 decembrie 2020, iar plata ajutorului financiar se va face în tranşe, pe etape de execuţie, până cel târziu 31 decembrie 2023.
În total, prin schema de ajutor de stat „Stimularea dezvoltării regionale prin realizarea de investiţii, inclusiv în sectorul pomicol, pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole” în cadrul PNDR 2014-2020, sunt disponibili 10,8 milioane de euro, potrivit unui proiect la Ministerul Agriculturii.
Se pot califica pentru acces la aceste fonduri aproximativ 30 de companii sau asociații de producători care vor să producă băuturi alcoolice.
Cel mult 200.000 de euro vor putea primi microîntreprinderile şi maximum 300.000 de euro, formele asociative. Finanţarea este nerambursabilă.
Se vor finanța activitățile de distilare, rafinare şi mixarea băuturilor alcoolice, fabricarea de băuturi alcoolice distilate: whisky, coniac, gin, lichioruri etc. – fabricarea de băuturi mixte cu alcool distilat – amestecarea alcoolurilor distilate – fabricarea alcoolurilor neutre.